Rokh, un brand emergent, este cel mai recent colaborator H&M

În cel mai recent episod al seriei sale de colaborări cu designeri intens apreciați de fani, H&M se bucură să anunțe că a lucrat alături de brand-ul emergent Rokh. Admirat pentru felul în care reinterpretează experimental cu piese clasice ale garderobei, sub stricta supraveghere a designerului coreean Rok Hwang, Rokh este un label căutat pentru piesele sale personalizabile, infuzate cu o eleganță neconvențională.

Colecția, care include atât vestimentație pentru femei și bărbați, cât și accesorii, se va lansa în magazine selectate și online, pe hm.com, pe 18 aprilie 2024. Colecția Rokh H&M promovează piesele-semnătură adaptabile, caracteristice Rokh, de la trenciuri cu două fețe la rochii cu tivuri detașabile, alături de elemente flatante inspirate de corsete și de poșete jucăușe inspirate de stilul office, precum și bijuterii statement.

CONȚINUT VIDEO ELLE

'Rokh se află în fruntea noului val de designeri coreeni ale căror haine conceptuale, dar purtabile, au captivat interesul lumii modei în acest moment. Suntem mândri să prezentăm o linie curatoriată de piese create de Rok Hwang, elemente clasice ale garderobei, adaptabile, și de-abia așteptăm să vedem cum le vor purta clienții noștri.', a declarat Ann-Sofie Johansson, creative advisor și head of design al liniilor pentru femei ale H&M.

'Creațiile Rokh au o aparență clasică, dar cu o construcție radicală, pentru o abordare timeless asupra design-ului. Sunt foarte încântat să împărtășesc viziunea noastră cu mai mulți clienți din întreaga lume, datorită acestei colecții alături de H&M care face istorie.', a declarat Rok Hwang, directorul creativ al Rokh.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial