ALDUTS: „Lumea mi-a oferit încredere de sine și a safety net unde simt că pot să cad liniștită și unde mă simt (cu)prinsă de iubire.’
ELLE: Îți amintești de prima ta pereche de Spezial? Care este acea amintire?
Alduts: Îmi amintesc foarte bine prima mea pereche de adidas Spezial. I-am cumpărat pentru a-mi întregi ținuta de la petrecerea de lansare a uneia dintre emisiunile din care am făcut parte. Nu am regretat niciodată această achiziție pentru că de atunci m-au însoțit, comod, în multe alte locuri. În plus, sunt și prima mea opțiune când vine vorba de show-uri și cântări, atunci când vreau să mă simt confortabil și în stilul meu.
ELLE: Ce mișcare culturală te-a inspirat? Sau ce te inspiră din ce vezi pe stradă?
Alduts: Când vine vorba de stradă, mă inspiră griul din jurul ei. De ce? Pentru că, fiind într-o căutare constantă de culoare, îi poți oferi tu o poveste pe care să o dezvolți liber – asta pe lângă poveștile cu care vine ea de la sine deja. Its wild out there și din fericire nu mulți le-au simțit la nivelul acela.
ELLE: Share-uiești muzica ta cu lumea. Ce ți-a oferit lumea la schimb?
Alduts: O întrebare înduioșătoare. Lumea mi-a oferit încredere de sine și a safety net unde simt că pot să cad liniștită și unde mă simt (cu)prinsă de iubire. Când am crezut că sunt singură sau neînțeleasă, au fost mulți oameni care mi-au dat mesaje frumoase, în cele mai potrivite momente. Mi-au dat puterea de a continua să zâmbesc, să creez, să cred, să iubesc, să înțeleg, să văd ș.a.m.d. Le sunt recunoscătoare zilnic. Atâția necunoscuți „salvați (după cum s-au exprimat chiar ei) de muzica mea, care m-au salvat și ei, la rândul lor.
ELLE: Ce înseamnă pentru tine a fi original și cât de important este acest lucru în ceea ce faci ?
Alduts: Pun preț pe cuvântul „unic deoarece este important să aduci câte ceva nou de fiecare dată când întreprinzi ceva, motiv pentru care, pentru mine, originalitatea este primordială. Eu traduc asta prin emanarea naturală a acelui „ceva special.
CORINA: „Sunt autentică în relația cu mine, cu oamenii din jur, cu muzica mea și cu viața în general.’
ELLE: Îți amintești de prima ta pereche de Gazelle? Care este acea amintire?
Corina: Prima pereche de adidas Gazelle mi-a adus-o tata din voiaj când eram în liceu. Negru cu alb, all the way! Îmi cumpăram haine crazy din second-uri din Tulcea, făceam super combinații stilistice cu ei și ieșeam pe faleză într-un bar cu profil rock.
ELLE: Ce mișcare culturală te-a inspirat? Sau ce te inspiră din ce vezi pe stradă?
Corina: Mă inspiră viața de zi cu zi în cele mai mici detalii, situațiile de viață cu care mă confrunt și la care sper să găsesc răspunsuri prin muzică, personajele și stările pe care le creez din hainele pe care le port, motanii mei, discuțiile la coadă la Lidl sau Obor sau liniștea zilelor când nu vorbesc și stau doar cu mine. Mă mai inspiră de asemenea și spiritul puternic, de sacrificiu, luptător și iubitor al mamei mele Tamara. Mișcarea culturală cea mai apropiată sufletului meu este punk-ul & goth-ul anilor 70-80-90.
ELLE: Share-uiești muzica ta cu lumea. Ce ți-a oferit lumea la schimb?
Corina: Lumea îmi oferă viață, gust, comunitate, iubire și uneori mulți nervi. Pe cât de mult îi dau, pe atât de mult îmi dă înapoi. Și dincolo de lume în general, am o comunitate superbă care mă iubește, mă susține și tot crește. Iar asta mă bucură mult. Și eu îi iubesc mult.
ELLE: Ce înseamnă pentru tine a fi original și cât de important este acest lucru în ceea ce faci ?
Corina: O nevoie de bază pe care mi-o satisfac zilnic este autenticitatea. Sunt eu. Am muncit mult ca să mă am pe mine, să ajung la forma mea autentică și să renunț la constructe sociale și la ce îmi cerea ,,lumea să fiu. Sunt autentică în relația cu mine, cu oamenii din jur, cu muzica mea și cu viața în general.
PAULINA: „În general mă inspiră tot ceea ce este împotriva curentului și tot ce este eclectic și original.’
ELLE: Îți amintești de prima ta pereche de Samba? Care este acea amintire?
Paulina: Prima mea pereche de adidas Samba am primit-o când eram mică de la unchiul meu, Dan. Purta constant o pereche de adidas care erau emblematici pentru el, erau semnătura lui. Eu fiind mică, îl admiram și mi se părea extrem de cool stilul lui vestimentar. Deci mare mi-a fost bucuria când, la ziua mea de 9 ani, am primit și eu o pereche de Samba albi, fix ca ai lui, pe care i-am purtat cu extrem de multă mândrie.
ELLE: Ce mișcare culturală te-a inspirat? Sau ce te inspiră din ce vezi pe stradă?
Paulina: În general mă inspiră tot ceea ce este împotriva curentului și tot ce este eclectic și original. De fiecare dată când văd ceva unic, îmi amintesc să rămân pe drumul meu și să nu mă pierd în industrie.
ELLE: Share-uiești muzica ta cu lumea. Ce ți-a oferit lumea la schimb?
Paulina: Lumea care îmi ascultă muzica m-a făcut să mă simt mai puțin singură, și eu, la rândul meu, cred că am făcut oamenii să se simtă înțeleși. Deci este un dublu câștig. De fiecare dată când interacționez cu publicul meu simt fericire pură și orice grijă pe care aș putea-o avea dispare. Practic, lumea mi-a oferit un scop în viață și o carieră din ceea ce cândva era doar o pasiune.
ELLE: Ce înseamnă pentru tine a fi original și cât de important este acest lucru în ceea ce faci?
Paulina: Să fii original înseamnă să fii autentic și sincer. E paradoxal că, cu cât creăm din trăiri și lucruri mai intime, cu atât devenim mai relatable pentru public. Nu știu exact cum funcționează, dar pot spune că am observat asta în experiența mea. Fix atunci când am scris melodii foarte specifice, foarte din suflet și fără a mă gândi la cum vor fi percepute de public, atunci lumea a empatizat și s-a regăsit cel mai mult în arta mea. Știu foarte bine cât de important este să ai o voce distinctă în industria muzicală, pentru că am încercat ani la rând să blend-in și nu am avut succes decât în momentul în care mi-am asumat că sunt altfel.
Realizatoare: Daria Georgescu
Fotografii: Ștefan Dani
Machiaj: Ionela Silivestru / Endorphin Lab.
Coafură: Adrian Trif / Endorphin Lab.
Lumini: David Dorohoianu.
Asistent styling: Teo Butoi.