Rankin dezvăluie cum poți obține fotografia portret perfectă cu HONOR 200 Pro

Workshop-ul RankinLIVE, un eveniment de trei zile în centrul Londrei care a celebrat performanțele excepționale ale funcțiilor de fotografiere portret din seria HONOR 200, dar și cariera celebrului fotograf, a fost un prilej ideal de a sta de vorbă cu acesta despre cum putem obține imagini inedite cu un smartphone și autenticitatea în social media.

Rankin dezvăluie cum poți obține fotografia portret perfectă cu HONOR 200 Pro

Jumătatea verii m-a surprins în Londra, un oraș pe care voiam de ceva timp să-l descopăr și unde să am parte de experiențe memorabile. Așa că invitația brand-ului HONOR de a participa la un workshop interactiv despre fotografie susținut Rankin a venit la fix și nu am putut rata o astfel de ocazie.

Compania globală de tehnologie și-a extins colaborarea în Europa cu renumitul fotograf la finalul lunii iulie, lansând o ediție de trei zile a evenimentului RankinLIVE în centrul Londrei. În cadrul evenimentului de lansare a seriei HONOR 200, la care au participat jurnaliști din întreaga Europă, a avut loc un workshop în care urma să învățăm cum să obținem fotografia portret perfectă, dar și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Rankin. În cadrul evenimentului, fotograful a dezvăluit procesul său (ce parcurge câțiva pași) pentru realizarea portretelor de nivel profesional, totul cu ajutorul dispozitivului HONOR 200 Pro, în timp ce a oferit sfaturi valoroase pentru îmbunătățirea imaginii. Prezentarea a inclus și o demonstrație live a diverselor funcții ale HONOR 200 Pro, inclusiv modurile portret Harcourt, dezvoltate în colaborare cu renumitul studio francez Studio Harcourt, special pentru lansarea seriei.

Am fost mai mult decât încântată să mă număr printre jurnaliștii prezenți la eveniment, unde am primit o serie de sfaturi utile de la un fotograf celebru despre cum poți realiza chiar și o ședință foto în toată regula utilizând doar un smartphone, dar și cum îți poți păstra autenticitatea într-o perioadă în care standardele de frumusețe nerealiste au acaparat social media. Deși am spus mereu că pozele nu sunt punctul meu forte, social media face parte din viața mea și am fost curioasă să descopăr cum pot îmbunătăți fotografiile pe care aleg să le postez.

Rankin, unul dintre cei mai populari fotografi din Marea Britanie, se poate mândri cu un portofoliu impresionant realizat în cei aproximativ 30 de ani de carieră. A fotografiat personalități precum Björk, Kate Moss, Madonna, David Bowie și chiar și pe Regina Elisabeta a II-a, deci experiența lui este de necontestat, la fel și calitatea imaginilor pe care le-a realizat. Un nume cunoscut în industria de modă și nu numai, Rankin a oferit cu ocazia evenimentului HONOR o serie de sfaturi utile; precum alegerea cadrului cât mai neutru, ne-a vorbit despre cât de important este ca lumina să fie clară, indiferent că este naturală sau artificială, dar și cât contează atenția sporită la detaliile din jur.

Cei opt pași ai lui Rankin pentru a obține portretul perfect:

  1. Locație: Asigurați-vă că aveți o iluminare bună și un fundal neutru, astfel încât camera să se concentreze pe subiect, nu pe fundal.
  2.  Subiect: Pentru început, lucrați cu persoane apropiate, care se vor simți mai relaxate în fața camerei, mai ales pe măsură ce vă perfecționați abilitățile de fotografiere.
  3.  Styling: Acordați atenție detaliilor precum părul, îmbrăcămintea și recuzita. Evitați hainele cu modele complexe, deoarece acestea pot fi mai greu de focalizat și pot distrage atenția de la subiect.
  4.  Iluminat: Iluminarea joacă un rol important în stabilirea stării de spirit, a umbrelor și a texturii în fotografie. Chiar și o lampă de masă simplă poate oferi o varietate de opțiuni de iluminare, fără a fi necesar un studio profesional.
  5.  Setări: Puteți începe cu moduri și filtre prestabilite, precum modul Harcourt disponibil pe H200. Pe măsură ce căpătați mai multă încredere, explorați și alte setări, cum ar fi diafragma, distanța focală și contrastul.
  6.  Poziționare: Adoptați abordări îndrăznețe: folosiți mâinile, recuzita și diverse expresii faciale pentru a aduce cât mai multă diversitate în fotografiile subiectului.
  7.  Conexiune: Stabiliți o conexiune cu subiectul: vorbiți cu el și ajutați-l să se simtă confortabil. Dacă este posibil, încercați să-l faceți să râdă pentru a obține cele mai naturale și expresive fotografii.
  8.  Rezultatul: Colaborați cu subiectul pentru a selecta cele mai bune fotografii. Folosiți-vă instinctul pentru a identifica rapid cele mai reușite imagini.

Pe parcursul atelierului, Rankin a transformat participanții în modele, demonstrând capabilitățile impresionante ale HONOR 200 Pro în realizarea portretelor. El a evidențiat importanța posturii, a stilului personal și a diferitelor surse de iluminare pentru a îmbunătăți considerabil calitatea fotografiilor. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a trei zile, a fost deschis publicului larg, oferind oricui ocazia de a se înscrie și de a fi fotografiat de celebrul artist.

În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, Rankin a abordat o gamă variată de subiecte, împărtășind detalii despre cariera sa, pasiunea sa pentru arta fotografică și cum să obții cele mai bune rezultate de la persoanele pe care le fotografiezi. De asemenea, el a discutat despre avansul tehnologiei AI și influența acesteia asupra fotografiei, oferind sfaturi prețioase pentru tinerii care aspiră să devină fotografi. Conversația s-a încheiat cu o serie de povești amuzante despre celebritățile pe care le-a avut în fața obiectivului de-a lungul anilor.

foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial