(P) Viața cu un copil cu autism, de la diagnostic la intervenții benefice la Centrul Pas cu Pas din Suceava

Viața alături de un copil cu autism este plină de provocări. Copilul nu înțelege ce i se întâmplă. Iar părinții suferă. Simt un gust amar de la cei din jur care nu înțeleg și până la neputința de a-și ajuta copilul. În primul rând, este o luptă destul de grea, cea a acceptării. 

Părinții unui copil cu autism se vor blama, vor încerca să caute răspunsuri și explicații despre ce au făcut sau nu au făcut. Cert este că după un diagnostic de acest gen intervențiile de specialitate și terapiile diverse, urmate după cum recomandată specialiștii, aduc șanse ca un copil cu autism să se integreze în societate și să aibă o viață cât mai aproape de ceea ce, în repere generaliste, spunem cu toții ca tipar, că este normalul. 


Autismul – primele semne 

Este greu de spus când poate fi diagnosticat un copil cu autism. În unele cazuri părinții nu au bănuieli până la vârstă de 2 sau chiar 3 ani, când își dau seama că cel mic nu are anumite abilități la fel ca cei de vârsta lui. În alte cazuri însă, chiar și mai timpuriu de atât, la vârsta de un an spre exemplu, pot să apară anumite semne de întrebare. 

O evaluare la specialist este mai relevantă. Un centru terapie autism Suceava sau din orașul vostru poate fi locația ideală unde un părinte se poate adresa, mai întâi de toate pentru o evaluare. Cu cât are loc mai repede această evaluare, cu atât mai bine. 


Primele semne pot fi legate de lipsa de reacție a copilului, atunci când este strigat pe nume. Este distant și nu socializează, lipsește contactul vizual. Se exprimă greu sau are întârziere de limbaj, mișcări repetitive și stări fluctuante, de furie, anxietate sau frustrare în contexte noi. Pot fi câteva din semnele ce anunță un diagnostic de acest gen – autism. 

Ce este de făcut 

Înțelegând prin ce trece copilul, adulții vor ști cum să abordeze situația și ce pot să facă. Este la fel de important pentru copil să aibă sprijin de specialitate, însă și suport moral din partea celor cu care își petrece cea mai mare parte a timpului. Specialiștii spun că este esențial în evoluția unui copil cu autism ca terapiile urmate în centre de specialitate, cum este Centrul Pas cu Pas Suceava spre exemplu, să continue și acasă. 

Un copil cu autism are nevoie de intervenție pe toate planurile, în funcție de gradul de severitate a tulburării de spectru autism. Adică nu toți sunt la fel, nu toți evoluează la fel, cum nu toți sunt afectați la fel de această tulburare. Uneori este nevoie de o dietă strictă pentru că sunt și tulburări alimentare la mijloc. Sunt necesare kinetoterapia și masajul, intervenția logopedică, terapia prin mișcare, terapie individuală, dar și de grup. 


În funcție de ce recomandă specialistul un copil cu autism ar fi bine să urmeze cu o frecvență bine stabilită terapiile de care are cea mai mare nevoie. Totul este personalizat, în funcție de stadiul de la care pornește terapia. 

Cu o echipa bine pregătită, Centrul Pas cu Pas din Suceava susține pentru copiii cu autism terapii diverse, de la ABA la terapia 3C, de la logopedie la kinetoterapie. Descoperiți aici un centru unde au loc intervenții specifice și de specialitate, dar și un loc în care adulții pot învăța despre ce înseamnă viața cu autism și cum își pot ajuta copiii. 


 

Contact:

Telefon: 0721 861 125

E-mail: contact@centrulpascupas.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle