22 iulie 2021, București. Irina Schrotter X TEX este prima colecție capsulă realizată de brandul TEX în colaborare cu un designer român, disponibilă de astăzi în hypermarketurile Carrefour și online. Totodată, această colecție deschide seria colaborărilor cu designeri români pentru brandul TEX și marchează lansarea platformei prin care brandul de modă încurajează, sprijină și promovează valorile locale în parteneriat cu designeri și artiști români din industria modei ale căror principii creative se regăsesc în universul TEX.
Despre colecția Irina Schrotter X TEX
Colecția capsulă în ediție limitată Irina Schrotter X TEX reinterpretează 12 piese esențiale din garderoba feminină. Abordarea este modernă și rafinată, cu accent pe funcționalitate și sustenabilitate. Piesele sunt dedicate femeilor cu un stil de viață activ, care își doresc să transmită o poveste și prin intermediul ținutelor pe care le poartă. Create special pentru a pune în valoare siluetele de orice tip, ele devin un mijloc de exprimare atât în momentele memorabile din vacanță cât și în zilele super aglomerate sau în clipele petrecute alături de prieteni și familie.
Selecția propusă are valoare clasică. Hainele nu se demodează după un singur sezon, sprijinind ideea de sustenabilitate și demersul constant al brandului TEX pentru conștientizare și consum responsabil. Dar în același timp poartă amprenta recognoscibilă a designerului Irina Schrotter, reflectând direcția creativă din moda de ultimă oră.
Abordarea fluidă, lejeră, dă rochiilor, pantalonilor și bluzelor o notă șic, potrivită la orice vârstă, oricărei femei dinamice și pline de viață. Piesele vestimentare sunt disponibile în măsurile S, M, L, au prețuri de la 59,99 Ron la 99,99 Ron și pot fi achiziționate începând cu 22 iulie 2021 din hipermaketurile Carrefour sau online, de pe www.carrefour.ro/IrinaSchrotterXTex
Despre TEX
TEX, brandul de modă exclusiv Carrefour, oferă articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru toate categoriile de consumatori – femei, bărbați, copii, precum și o gamă diversă de textile de casă și produse de puericultură. Prin platforma TEX Responsabil, Carrefour își asumă noi angajamente pentru moda sustenabilă, din dorința de a reduce impactul asupra mediului înconjurător prin acțiuni concrete. Astfel, brandul își ia angajamentul ca 100% din materiile prime folosite pentru produsele TEX să fie de provenienţă controlată și obţinute în mod sustenabil de acum până în anul 2030.
Despre Irina Schrotter
Brandul Irina Schrotter a fost lansat acum mai mult de 30 de ani, în Iași, România. Rochiile de mătase atent lucrate și piesele smart business au fost un hit instant pe piața românească, printre clientele în căutarea unei alternative moderne și totodată comode a ținutelor de zi-cu-zi. Astăzi, brand-ul este vândut pe 4 continente, în peste 17 țări, canalizându-și atenția pe practicalitatea și calitatea produselor realizate, de cele mai multe ori în regim de made-to-measure și punând confortul celor ce le poartă pe primul loc. Atenția la detalii, calitatea materialelor atent selecționate, combinațiile inedite de țesături și croiurile avantgardiste sunt cele mai recognoscibile trăsături ale produselor Irina Schrotter.