Simona Halep este sportiva numărul 1 a României în acest moment, dar și o fire foarte liniștită, care preferă să își țină viața cât mai departe de lumina reflectoarelor. Ea are însă și câteva pasiuni despre care a vorbit cu drag.
1. E pasionată de haine – Simona are o mare pasiune pentru haine și adoră să aibă mereu cele mai noi colecții ale brandurilor preferate. În mod deosebit adoră hainele casual, însă la unele petreceri am putut să o admirăm și în haine mult mai elegante, care o prind foarte bine. De asemenea, Simona mai are și un ritual când vine vorba despre meciurile oficiale pe care le dispută. De fiecare dată joacă cu un echipament nou, iar în cazul în care pierde un meci, îl aruncă. „La turnee merg cu câte 6-7 echipamente, ca să am unul în fiecare meci. E acel sentiment atunci când despachetezi un echipament nou sau când scoți adidașii dintr-o cutie, acel miros specific. Iar dacă pierd, arunc echipamentul la gunoi, așa cum am făcut și după meciul cu Iga Swiatek de la Roland Garros. Fac acest lucru din dorința de a arăta că am trecut peste. Dacă n-aș face asta, când l-aș vedea m-aș gândi din nou la meci', a afirmat Simona Halep într-un interviu acordat recent lui Andi Moisescu.
2. Dulciurile, slăbiciunea Simonei Halep – Sportiva noastră iubește dulciurile, în special clătitele, ciocolata și înghețata. De altfel, ea glumește adesea cu antrenorul său, Darren Cahill, iar cei doi pun pariuri care au ca miză un desert pe care Simona îl poate obține. În plus, Simona obișnuiește să își ofere mici „premii' după victoriile de la anumite turnee. Spre exemplu, a făcut acest lucru și la Wimbledon 2019, când, după fiecare meci câștigat, a avut drept „bonusextra premiu' un desert. I-a ieșit de minune, ținând cont că a câștigat trofeul după o finală cu Serena Williams. Iar Simona Halep are șanse să consume cât mai multe deserturi și la Wimbledon 2021, având în vedere că este principala favorită la pariuri să câștige turneul, având cota 8.00, la egalitate cu Bianca Andreescu și Ashleigh Barty.
3. Pasionată de călătorii – Din postura de jucătoare de tenis, Simona Halep e obișnuită să călătorească tot timpul. Totuși, cu ocazia turneelor nu reușește să viziteze prea multe atracții turistice, având în vedere programul încărcat pe care îl are. În ultimii ani însă, Simona și-a făcut un obicei de a merge în anumite orașe și din postura de turist. Printre destinațiile pe care Simona le-a vizitat ca turist se află Portofino, Budapesta, Viena, Paris și Roma. De asemenea, Simona a mărturisit că și-ar dori să aibă și o vacanță exotică, însă până acum nu a avut timpul necesar. Programul ei este foarte încărcat și practic are doar câteva săptămâni de vacanță în fiecare an. De asemenea, Simona mai obișnuiește să facă și drumeții montane prin România.
4. Adoră mașinile – Simona are o colecție impresionantă de mașini, pentru care a plătit peste 1 milion de euro. Ultima achiziție a Simonei Halep este un Porsche Taycan electric, pentru care a achitat 150 de mii de euro. De asemenea, Simona mai deține mașini precum Mercedes-Benz CLS AMG, Porsche 911 Carrera S, Porsche Panamera, Range Rover, Mercedes GLE 450 AMG și Mercedes-Benz SL63 AMG Cabrio. Simona nu este o vitezomană din fire, însă vrea mașini care să îi ofere siguranță. Ea a mărturisit, totodată, într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, că este o șoferiță destul de bună.
5. Se uită la filme – Simona adoră să vadă filme, în special cele de dragoste sau cele motivaționale. La un moment dat, Simona a mărturisit că filmul său preferat este Pretty Woman. De altfel, Simona a mers inclusiv la magazinul Escada din New York, după ce acest brand a realizat o colecție inspirată din film. Totodată, Simona Halep mai ascultă și muzică, iar printre preferații săi se află Marcel Pavel și Smiley.