(P) Scaunele de living minimaliste – nelipsite din decorul scandinav

(P) Scaunele de living minimaliste – nelipsite din decorul scandinav

Atenția designerilor de interior se îndreaptă adesea către living. Dat fiind faptul că în acesta ne petrecem o foarte mare parte a timpului liber, toate elementele care îl compun trebuie să se unească în mod armonios, iar piesele de mobilier necesită a fi alese atent, îndeosebi în funcție de gradul de confort pe care îl oferă.

Designul scandinav îmbină perfect funcționalitatea cu estetica impecabilă, ajutând proprietarii să-și exprime creativitatea într-un mod unic. Astfel, din livingul nordic nu au cum să lipsească anumite piese de mobilier, cum ar fi canapelele în nuanțe pastelate, măsuțele din materiale naturale și, nu în ultimul rând, scaunele de living cu design minimalist.

Dar nu doar mobilierul trebuie ales cu grijă, ci toate elementele. Livingul trebuie să fie luminat corect, decorațiunile trebuie să se potrivească din punct de vedere cromatic între ele… Pentru a te ajuta să iei cele mai bune decizii cu privire la amenajarea acestei încăperi, iată câteva sfaturi.

Alege scaune pentru living de efect

Dacă ai un living mare, profită din plin de spațiul pe care îl ai la dispoziție. Astfel, poți alege scaune de living cu design aparte, de diferite dimensiuni și în culori variate. Avantajul este că astăzi ai posibilitatea de a găsi astfel de piese, potrivite pentru orice gusturi și orice tip de decor. Indiferent de preferințele tale, ar fi indicat să ții cont de sfaturile unui specialist în design de interior.

De exemplu, dacă materialele din care sunt create obiectele de mobilier alese sunt confecționate din lemn, ai două variante: fie păstrezi aceeași notă și optezi numai pentru stilul natural, alegând masă și scaune de lemn, fie mergi pe o combinație a acestui material natural cu altele la fel (metal, marmură, sticlă).

Acordă o atenție sporită spațiului din jurul mesei din living

Dacă alegi să decorezi livingul în stil scandinav, atunci ar fi indicat să optezi pentru detalii fine și tonuri neutre. Optează pentru nuanțe calme și relaxante, atât pentru pereți, cât și pentru piesele de mobilier. Ai la îndemână o mulțime de soluții de amenajare pe care le poți pune în aplicare.

Pe piață găsești scaune moderne, potrivite pentru sufragerie, în diverse mărimi, forme și din materiale care mai de care mai rezistente și mai estetice. Optând pentru scaune pentru living moderne, în ton cu decorul camerei, vei obține o completare a spațiului într-un mod corespunzător.

Alege obiecte decorative simple

Pentru un plus de efect, optează pentru elemente decorative care să se potrivească cu stilul încăperii, însă ai grijă să nu încarci prea mult spațiul. În caz contrar, vei obține un rezultat nedorit. Ține cont și de alegerea scaunelor pentru masa de dining, dacă aceasta este amplasată în spațiul din sufragerie.

Dacă, de pildă, ai optat pentru scaune tapițate cu imprimeuri, nu este recomandat să alegi obiecte de design sau de mobilier în număr prea mare sau prea încărcate decorativ, care să împovăreze vizual. Dacă, în schimb, ai ales scaune tapițate în mod simplist, dar elegant, atunci poți opta și pentru obiecte decorative ceva mai îndrăznețe.

Atenție la iluminat

În jurul stilului scandinav gravitează ideea de lumină naturală, aceasta fiind extrem de importantă pentru încăperile nordice. O cameră luminoasă conferă o senzație de aerisire, oferind privitorului în același timp și o senzație vizuală de mărire. Pentru asta, recomandarea specialiștilor vizează amplasarea unor aplice delicate pe pereți sau a unor lampadare cu abajururi masive, care nu doar că vor încălzi spațiu, metaforic vorbind, dar îi vor oferi o intimate aparte.

Acordă atenție covorului și draperiilor

Un alt aspect, extrem de important pentru designul încăperii, este reprezentat de alegerea covorului și a draperiilor, care trebuie să fie în ton cu stilul întregii sufragerii. Pentru o notă distinctivă, atunci când alegi covorul optează pentru culori diferite de cele ale pieselor de mobilier, fie că vorbim despre masa de dining sau despre scaunele de sufragerie. De asemenea, culorile și materialele draperiilor reprezintă un alt element revelator pentru aspectul final al camerei.

Pentru toate aceste elemente decorative, dar și pentru alte piese de mobilier care contribuie la obținerea designului nordic, specific peninsulei Scandinave, accesează site-ul nordashop.com.

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial