Din dorinţa ca totul să iasă perfect pentru tine, pentru copii sau pentru persoana sărbătorită există riscul ca stresul să te copleşească. Iată câteva accesorii care te vor ajuta să pregăteşti un eveniment memorabil.
Muzică
Ambientul perfect pentru orice tip de petrecere ţi-l oferă muzica. În funcţie de locul în care alegi să petreci vei putea alege dispozitivul potrivit. Indiferent că vorbim de spaţii interioare sau deschise, de plajă, piscină sau munte, o boxă portabilă care se conectează la laptop sau telefonul mobil este mai mult decât suficientă. Modelul îl poţi alege în funcţie de numărul de decibeli pe care îl doreşti. În ceea ce priveşte playlistul, acesta va fi adaptat la vârsta participanţilor, la tematică şi la ritmul în care decurge petrecerea.
Decoraţiuni
Baloanele sunt elemente de bază pentru orice tip de petrecere, indiferent de vârstă sau tematică. Sunt colorate, distractive şi pot alcătui orice decor îţi imaginezi. Ca să fie mai simplu de ornat vei avea nevoie de o pompă pentru umflat baloane, cu ajutorul căreia vei câştiga timp preţios. În această activitate poţi implica chiar şi copiii, care se vor distra de minune pe parcurs. Găseşti surse de inspiraţie de la ambalajele în care sunt livrate baloanele până la idei complexe în mediul online, cu tutoriale video de tip Do-It-Yourself. În funcţie de amploarea petrecerii şi de locul în care o organizezi vei putea alege şi alte tipuri de decoraţiuni tematice, cu mobilier de grădină, feţe de masă, veselă sau lampioane în culorile, modelele şi imaginile potrivite.
Veselă de unică folosinţă
Dacă nu eşti la o terasă sau într-un restaurant în care aveţi servirea asigurată, va trebui să te ocupi personal de aşezarea, strângerea şi curăţarea mesei. Cu alte cuvinte, abia după plecarea ultimului invitat va începe munca ta cu adevărat. Cel mai uşor să previi acest efort inutil este să cumperi veselă de unică folosinţă. Farfuriile, platourile, paharele şi tacâmurile din lemn, carton sau plastic sunt foarte practice şi foarte uşor de personalizat. Poţi alege modele şi culori deja realizate, disponibile pentru achiziţie imediată. Dacă ai puţin timp la dispoziţie, poţi comanda la un producător sau furnizor modele de dimensiunile, în culorile şi imaginile pe care le alegi pentru petrecerea ta unică. La final, totul se adună în saci de gunoi într-o operaţiune care durează câteva minute şi necesită efort minim!
Lumini
În cazul în care petrecerea se prelungeşte după lăsarea serii va trebui să asiguri o sursă de iluminat. Nu ne referim aici la neonul din curtea casei tale. Luminile de petrecere sunt un accesoriu în sine. Dacă mizezi pe vreme bună, poţi alege varianta naturală a lumânărilor sau felinarelor din loc în loc. Acestea creează o ambianţă plăcută, sunt minim agresive pentru ochi, iar dacă emană şi un miros plăcut, cu atât mai bine! Ca să nu depinzi de vreme, poţi folosi ghirlande luminoase alimentate la priză. Le poţi înşira după bunul plac, în funcţie de zonele de dans, de şedere sau de masă. Pentru nivelul următor poţi apela la aparatură cu lasere, holograme şi alte jocuri de lumini.
Reuşita unei petreceri depinde în mare măsură de efortul depus pentru pregătirea ei. Accesoriile de mai sus te vor ajuta să organizezi ambianţa potrivită în funcţie de tematica aleasă, astfel încât invitaţii să se simtă bine în jurul sărbătoritului pentru amintiri de neuitat.
Sursa foto: pixabay.com