De cinci ani ELLE DECORATION a dezvoltat o platformă relevantă de promovare a designerilor români. Puteți vedea nominalizații și câștigătorii din acest an pe elle.ro/decoration. La gala din acest an au fost acordate șapte trofee creație a lui Cătălin Năstăsoiu, precum și un premiu special oferit de Grundig. S-au înscris peste 100 de proiecte, care au primit peste 25.000 de voturi, un nivel record pentru competiție. |ncet, dar sigur, se dezvoltă o piață de design în România și vă invităm să faceți parte din istorie, să vedeți, să susțineți designul românesc și să ajutăm această comunitate tânără și talentată să crească. Pentru că vom crește și noi odată cu ea. Alături de intenția ELLE DECORATION de a stimula creativitatea s-au aflat ClassIN, showroomul de unde designerii pot lua produse de design original, ca să mobilize superbele apartamente din WIN Herastrău. Evenimentul a fost realizat și cu sprijinul Grundig, YTONG, gloTM, și în parteneriat cu Antonescu & Partners. Ne-au fost alături și le mulțumim celor de la Crama Liliac – The Wine of Transilvania, Kronenbour 1664 Blanc și Music Gear.
Apartament La Parter
(Alexandru Ofrim/Otilia Sorete Arbore – Ateliero)
Ce i-a atras foarte mult la acest apartament, atât pe propietari, cât și pe cei de la Ateliero au fost cei o sută și ceva de metri pătrați de terasă exterioară, la care apartamentul privește printr-un perete de sticlă, motiv pentru care amenajarea livingului a fost făcută onorând vederea spre exteriorul înverzit al curții. Întâlnirea dintre beneficiari, un cuplu tânăr ce lucrează în advertising și echipa de amenajări s-a produs în momentul în care primii au văzut într-o publicație de profil un proiect semnat de Ateliero. Un email mai târziu s-au întâlnit pentru mai multe discuții, iar la finalul amenajării cei patru au ajuns la concluzia că au gusturi oarecum comune.
Provocarea acestei amenajări a constat în faptul că multe dintre elementele de finisaj au fost păstrate de la vechea locuire, cum ar fi parchetul, pereții albi și chiar și o parte din placajele din baie. Decoperatarea unei parți din plăcile ceramice și înlocuirea lor cu unele noi, pentru a reda un aer rustic modern băii a fost destul de dificilă, pentru că s-a încercat aducerea lor la același nivel.
Partea de electrică a fost iarăși o provocare. Neexistând o schemă de iluminare clară, echipa a trebuit să intuiască mai mult la ce foloseau toate firele și întrerupătoarele lăsate de fostul proprietar. Pentru că una dintre cerințele beneficiarilor a fost ca spațiul să fie foarte bine iluminat, designerii au propus un sistem de spoturi, care pot fi orientate în diverse moduri, cum sunt sistemele de iluminare din magazine.
Intervențiile majore au fost introducerea în living a unui perete de beton și placarea altuia cu cărămidă provenită din demolări, pentru a-i da un aer ușor industrial. Masa, oglinda, blatul din baie și cel de la barul din bucătărie au fost făcute din lemn recuperat, de către cei de la Old Wood. De partea metalică, cum ar fi picioarele butterfly ale mesei și elementele de pe terasă s-au ocupat cei de la atelier Drag. Întreaga amenajare a dormitorului, biroului, livingului, celor două băi și terasei a durat în jur de patru luni și a costat undeva la 15-20 de mii de euro.