De cinci ani ELLE DECORATION a dezvoltat o platformă relevantă de promovare a designerilor români. Puteți vedea nominalizații și câștigătorii din acest an pe elle.ro/decoration. La gala din acest an au fost acordate șapte trofee, creație a lui Cătălin Năstăsoiu, precum și un premiu special oferit de Grundig. S-au înscris peste 100 de proiecte, care au primit peste 25.000 de voturi, un nivel record pentru competiție. Încet, dar sigur, se dezvoltă o piață de design în România și vă invităm să faceți parte din istorie, să vedeți, să susțineți designul românesc și să ajutăm această comunitate tânără și talentată să crească. Pentru că vom crește și noi odată cu ea. Alături de intenția ELLE DECORATION de a stimula creativitatea s-au aflat ClassIN, showroomul de unde designerii pot lua produse de design original, ca să mobilize superbele apartamente din WIN Herastrău. Evenimentul a fost realizat și cu sprijinul Grundig, Ytong, gloTM, și în parteneriat cu Antonescu & Partners. Ne-au fost alături și le mulțumim celor de la Crama Liliac – The Wine of Transilvania, Kronenbour 1664 Blanc și Music Gear.
Mood Furniture
(Constantin Alupoaei – Izzidesingbox)
Proiectul MOOD a venit ca o alternativă de diversificare a producției pentru un producător român, cunoscut pe piața de mobilier clasic. Studioul IZZIDESIGNBOX a conceput trei linii de produse, cu un design actual și concurențial. Lemnul masiv de stejar este înnobilat prin frezări precise, forme, finisaje și culori moderne.
ScaunulgEISt
Ana Stamatescu
Scaunul este primul obiect de design creat de Ana Stamatescu. Numele acestuia este un joc de cuvinte între ,”Geist” (în germană = fantomă) și ,”Eis” ( gheață). Executat în Timișoara, scaunul din lemn de fag vopsit, rășină epoxidică și pulbere fosforescentă este o apariție misterioasă atât ziua, cât și seara. Datorită pulberii din șezut și spătar, gEISt emană pe întuneric o lumină albastră enigmatică. Detaliile albe din spătar sunt inspirate de crăpăturile din gheața lacului Baikal, în iernile geroase.
54 Rue Du Montparnasse
(Ana Vlădilă – Aesthetic Design)
Colecția de tapet „54 Rue du Montparnasse” este inspirată de creațiile lui Constantin Brâncuși. Seria urmărește simplitatea ce contribuie la mișcarea ideilor într-un mod fluid, constant, dar și imprevizibil, ciclic, la fel ca anotimpurile. Adăugând elemente faimoase reinterpretate în design, precum Coloana Infinitului și Sărutul, a apărut ocazia de a adăuga o viziune contemporană unor elemente de patrimoniu.
Fairytale
(Andreea Ghișa – Artigiana Studio)
Create în atelierul artistei Andreea Ghisa, a cărei activitate se împarte între realizarea de lucrări cu rășină epoxidică și crearea de flori pentru diverse amenajări interioare, ansamblul floral Fairytale scoate din anonimat orice spațiu, fie el vitrină de magazin, showroom, birou, interior de casă sau, de ce nu, locație de nunți. Giganticele flori din colecția Exclusive Line Collection sunt realizate manual și pot fi pictate în tematica dorită.
Masă De Cafea „Lava
(Silviu Aldea)
Lava fost creată dintr-o suprafață continuă, fără alte componente, cu o singură linie fluidă. Este o piesă de mobilier care dă impresia unei suprafețe ce plutește, aparent fără nici un efort. Este confecționată din fibră de sticlă, material care face masa ușoară și durabilă și funcționează foarte bine și în pereche sau în ansamblu cu mai multe obiecte similare. Gama variată de culori, posibilitățile de finisare (mat sau lucios) fac ca această masă să fie potrivită pentru diferite tipuri de amenajări.