Petrecerile de tipul baby shower sunt tot mai întâlnite, dar pentru unele persoane au rămas încă necunoscute. Dacă nu ai mai fost până acum la o astfel de sărbătoare, trebuie să știi că darurile pe care le oferi sunt în primul rând pentru viitorul nou-născut, dar trebuie să fie utile în același timp și părinților.
Pentru a face combinația perfectă între util și plăcut, ai nevoie de ceva experiență în ceea ce privește nevoile unor proaspeți părinți, iar dacă nu ai chiar tu copii, nu înseamnă că nu poți alege un cadou deosebit de care să se bucure toată familia.
Așadar, iată cum să alegi cadoul perfect pentru primul baby shower la care participi:
Alege cadouri care vor fi utile după naștere
La baby shower nu gravida este în centrul atenției, ci viitorul copil, dar trebuie să te asiguri că o ajuți și pe mămică cu darul tău. Prin urmare, cadourile pentru bebeluși precum hăinuțe, șosete și botoșei, păturici, bavețici, seturi de mâncare sau prosoape cum sunt cele de la KRBaby.ro, sunt o alegere sigură cu care nu poți da greș.
De asemenea, este indicat să oferi lucruri precum articole de îmbrăcăminte destinate exact pentru nou-născuți, nu pentru copii de vârste mai mari. Nu te gândi că le va purta după ce mai crește, deoarece practic și util pentru viitorii părinți este să folosească ceea ce au primit la baby shower imediat sau cât mai repede după naștere.
Nu arunca bonul fiscal
Indiferent cât de mult efort depui pentru a alege cel mai frumos cadou, există șanse ca viitorii părinți să nu fie de aceeași părere și să rămână cu un lucru pe care nu îl pot folosi nici ei, nici copilul. Bineînțeles că nu îți vor spune în față acest lucru, pentru a nu te simți prost, dar este omenește să mai și greșești sau să iei o decizie neinspirată. Prin urmare, chiar dacă ți se pare ciudat și nepotrivit, este recomandat să oferi darul cu tot cu bonul fiscal, astfel încât să poată fi schimbat cu altceva mai potrivit sau returnat.
Nu lua un cadou care poate deveni periculos
Cadourile pentru baby shower trebuie să fie cât mai simple, utile și ușor de folosit atât de către părinți, cât și de nou-născut, de aceea darurile voluminoase sau cele care conțin anumite piese cu potențial de accidentare și care pot pune viața bebelușului în pericol, trebuie evitate în totalitate. Deși pare inofensiv, chiar și un animal de pluș poate deveni periculos dacă este foarte mare, iar cel mic nu are puterea să-l miște sau dacă are ochi, nasturi sau alte aplicații de mici dimensiuni, lipite sau cusute, dar care pot fi cu ușurință îndepărtate de pe jucărie și înghițite de copil.
Așadar, nu este imposibil să cumperi un cadou reușit pentru primul baby shower la care participi, mai ales dacă îi cunoști foarte bine pe viitorii părinți și dacă ții cont de aceste sfaturi pentru a alege cele mai folositoare daruri și a nu face o gafă la o sărbătoare atât de importantă.
Sursa foto: Pexels.com