(P) La ce schimbări ne putem aștepta de la mediul de business la sfârșitul anului

Cu cât trece mai mult timp de la izbucnirea pandemiei, cu atât învățăm mai multe despre lucratul de acasă. Nimeni nu știe cât va mai dura până ne vom întoarce la biroul de la firmă, de aceea, ne adaptăm cum putem. Deși abia așteptăm să ne întoarcem la viața noastră normală, de fapt nu ne trece prin minte că nimic nu va mai fi la fel. De ce? Pentru că NOI nu mai suntem la fel. 


Pandemia are și avantajele sale. Unul ar fi că a demonstrat oamenilor că munca de acasă este accesibilă, că se poate și că uneori este chiar distractivă. Comunicarea se poate face prin email, chat sau conferințe video. Mulți angajați nu se vor mai întoarce la birou nici după ce pandemia se va afla sub control, iar nevoia de spații de lucru și de hârtii va scădea dramatic. În schimb, tot mai mulți oameni vor lucra de acasă, conectați cu colegii și șefii prin telefoane, laptopuri și alte dispozitive. Câteva schimbări care vor apărea la final de an ar fi următoarele: 


Reevaluarea angajaților din prima linie

Pandemia a potențat importanța angajaților din prima linie inversând trendul ultimelor decade când mediul de business se focusa pe reducerea costului și remunerației angajaților din sistemul medical. Mai multe firme au început să ofere bonusuri angajaților din prima linie, în timp ce în alte companii angajații au făcut grevă pentru a primi salarii mai mari și condiții mai bune de lucru. 

Cerere mai mare de angajați temporari și part time

Deși în unele firme angajații full time sunt concediați, în alte firme nevoia de angajați part time sau temporari crește. Tendința oamenilor este să facă shopping online și să comande mâncare de acasă. Deși aceste joburi nu sunt bine plătite și sunt instabile, ele vor deveni din ce în ce mai comune chiar dacă virusul va fi stopat. Cel mai probabil companiile vor recurge la aceste poziții în detrimentul celor full time. 

Petrecerile de Crăciun vor fi anulate

Contextul pandemiei ne-a schimbat puțin viețile. Distanțarea și purtatul măștii sunt obligatorii. De aceea, petrecerile de Crăciun vor rămâne o amintire. În acest moment, angajatorii vor trebui să se gândească la o modalitate de a-și răsplăti angajații. Cel mai comun ar fi să apeleze la un cos cadou de Craciun pentru angajati. Aceste coșuri conțin produse alimentare și alcoolice de care toată familia se poate bucura: părinții de alcool, cei mici de dulciuri. Bucuria celor mici este de cele mai multe ori mai mare decât a părinților. Copiii sunt în general entuziasmați și curioși deschizând primii acele pachete cu dulciuri GiftIdea. Coșurile cadou sunt o opțiune bună chiar și pentru partenerii firmei. 


Anularea călătoriilor de afaceri

Deși contextul pandemic nu o permite în multe țări, firmele se gândesc deja să renunțe la călătoriile de afaceri. Informațiile pot fi obținute prin conferințe video folosind programe precum Skype sau Zoom. Managerii sua agenții de vânzări nu mai trebuie să se deplaseze în persoană pentru a obține un contract. Se economisește timp și de asemenea sume importante. 

Pandemia a schimbat lumea în care trăim, dar nu întotdeauna schimbarea este negativă. Face parte din viață și este bine să ne obișnuim cu ideea că lucrurile din viața noastră, profesională sau personală se schimbă indiferent dacă ne place sau nu. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle