(P) În premieră la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București – Incognito de Nick Payne, sâmbătă, 29 mai, ora 20:00 la Sala Atelier  

În ce măsură creierul ne poate determina nivelul de inteligență, memoria, comportamentul, afectivitatea? Cine suntem și ce anume ne face să fim ceea ce suntem? Pentru cei interesați de profunzimile creierului uman, dar și de mai profunda noastră ignoranță, Teatrul Național București prezintă spectacolul Incognito de Nick Payne (un proiect în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”).

Unul dintre cei mai cunoscuți tineri dramaturgi și scenariști englezi, Nick Payne este pasionat în egală măsură de știință, presa supranumindu-l pe dramaturg „Mr. Science’. După succesul internațional cu piesa „Constellations’, al cărei personaj principal era mecanica cuantică, în Incognito personajul central, unul foarte capricios și imprevizibil, este creierul uman. Alcătuită din mai multe episoade întrețesute, asemenea unor universuri multiple într-o evoluție non-liniară, Incognito prezintă trei povești, două dintre ele inspirate din fapte reale. Prima vorbește despre furtul creierului lui Albert Einstein, a doua prezintă cazul unui pianist care, în urma unei operații experimentale pe creier, își pierde memoria de scurtă durată; a treia, ficțională, o are în centru pe Martha, neuropsiholog, care încearcă să se cunoască pe sine însăși în timp ce sondează mintea pacienților săi.


Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs și în scenografia Corinei Boboc,  Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea și Lari Georgescu realizează o extraordinară performanță actoricească, interpretând peste 20 de roluri, trecând cu inteligență de la un personaj la altul, într-o călătorie imaginară prin labirintul creierului uman. Fiindcă, așa cum spunea Einstein, „imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea e limitată’.  

Traducere:  Aylin Cadîr


Regie:  Zsuzsánna Kovács

Scenografie: Corina Boboc

Asistent scenografie: Diana Vasile

Muzica și sound design: Călin Țopa

Lumini:  Ionel Docan, Cristian Șimon

Operator orgă lumini:  Vasile Neguț

Videoproiecții:  Constantin Șimon

Regia tehnică:  Paul Tănase

Operator sunet: Domnița Stoian

Durata: 1 h 50 min / Pauză: Nu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle