‘Skin positivity’– există un motiv prin care acest hashtag are în prezent 132k (și continuă să crească) de postări.
Încet, dar sigur, mediul online devine un spațiu sigur pentru a împărtăși imagini cu pielea reală, naturală, împreună cu poveștile și sfaturile fiecăruia. Nu mai este doar un subiect fierbinte, ci mai degrabă o mișcare în 2021. Este timpul să vă apreciați în cele din urmă, propria piele.
Nu este un secret faptul că suferim cu toții de oboseala din urma întâlnirilor pe Zoom, pe măsură ce săptămânile trec, aceasta poate fi resimțită atât psihic, cât și fizic. Într-un sondaj realizat recent de FOREO și OnePoll UK, sa raportat, că o cincime dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, s-au trezit mai devreme pentru a-și pregăti tenul înainte de un apel video, în timp ce 40% și-au oprit camera în timpul unei întâlniri, pentru că nu erau mulțumite de aspectul pielii lor.
De asemenea, este posibil să vă simțiți ușor singuri atunci când abordați problemele pielii și pentru unii poate fi o luptă zilnică, împotriva standardelor de „perfecțiune', nerealiste ale societății. Deci, este bine să ne reamintim că suntem cu toții împreună.
Chris Luckham, Seful Educatiei de la FOREO spune: Cred că este esențial să fii bine cu propriul tău aspect „de fapt' (pre-filtre), cu cât încercam și ne acoperim, ne modificăm sau ne schimbăm prin aplicații sau filtre, ne facem să fim doar mai nemulțumiți de ceea ce avem. Această artă a îngrijirii de sine, constituită în frecvența îngrijirii pielii este direcția spre care se îndreaptă lucrurile acum, și îmi place. Ne organizăm în mod activ timpul, nu doar pentru a face ceea ce avem nevoie, ci și pentru ceea ce mintea și corpul nostru doresc, nu doar la nivel celular, ci și la nivel uman. Cel mai bun sfat al meu este autoconservarea. Asigura-te că ai grijă de tine și că „timpul tău liber' iți îngrijește cu adevărat corpul și mintea.'
Încrederea dată de pielea îngrijită este aici. Cei de la FOREO împărtășesc sfaturile lor de top despre cum să obții o piele sănătoasă în 3 pasi simpli:
Dispozitivul FOREO LUNA 3 folosește silicon ultra-igienic și pulsații T-sonic pentru a îndepărtă până la 99,5% din murdărie, stimulând circulația sângelui pentru o strălucire naturală. LUNA 3, nu oferă doar rezultate vizibile încă de la primele utilizări, dar și ajută la îmbunătățirea sănătății tenului, asemenea tratamentelor realizate la salon. Masajul pe care îl oferă dispozitivul este liniștitor precum cel realizat de un specialist în timpul aplicării ploduselor pe gât și față. Economisești timp și bani în același timp deoarece cu ajutorul dispozitivului LUNA 3, tratamentele faciale le poți realiza chiar la tine acasă. O singură cheltuială de câteva sute de lei poate părea prea mare la prima vedere. Pe termen lung, totuși, este o investiție, cu atât mai mult, nu împovărați mediul înconjurător cu deșeuri inutile produse de dispozitive sau baterii de calitate scăzută care sunt dăunătoare naturii. Spre deosebire de alte produse de curățare, nu este nevoie să înlocuiești niciodată capul periei.
LUNA 3 poate fi achiziționat de pe www.douglas.ro și www.notino.ro