(P) Fă cunoștință cu viitoarea generație de tineri artiști și creativi la cea de-a șaptea ediție a festivalului DIPLOMA

A șaptea ediție a DIPLOMA te așteaptă până pe 11 octombrie.

Chiar și în această perioadă atipică, festivalul DIPLOMA ne-a oferit ocazia să facem cunoștință cu următoarea generație de mari artiști, acum la început de drum, și ne-a reamintit importanța artei și influența ei în viața noastră. Poate că sună a clișeu, dar e o gură de aer proaspăt să iei parte la o expoziție de o așa anvergură – peste 90 de lucrări de absolvire ale studenților de la facultățile vocaționale din București, Timișoara, Cluj și Oradea, selectate din peste 380, cu atât mai mult cu cât acestea au fost finalizate în timpul pandemiei.

Trebuie să recunosc că nu mai fusesem la Combinatul Fondului Plastic până la vernisajul DIPLOMA, ceea ce a făcut să fiu cu atât mai impresionat de desfășurarea de forțe din cele trei mari spații. Mai mult decât a prezenta „vocea unei generații’, expoziția propune o întâlnire cu artiști emergenți din toată țara, artiști ce își manifestă creativitatea în tot soiul de forme: pictură, sculptură, arhitectură, fashion și nu numai. Atmosfera efervescentă a evenimentului (eram, totuși la un vernisaj) nu a însemnat, însă, și că m-am simțit mai puțin safe, pentru că toate măsurile de siguranță erau respectate cu strictețe.

Dacă ajungi și tu la Combinatul Fondului Plastic, nu ai voie să ratezi IQOS Living Room x DIPLOMA, o expoziție care te va lua prin suprindere prin felul în care integrează arta în realitatea cotidiană. Prin micro-universurile creative pe care le creează, IQOS Living Room îți arată cum arta îți poate defini spațiul personal. În acest spațiu atent conturat, vei găsi lucrări semnate de Carmen Nicolau (mi-ar fi plăcut să iau acasă câteva dintre obiectele de ceramică realizate de ea), Cătălin Velea, Filip Voicu, Laszlo Forray, Anca Vintilă-Dragu, Daniel Roșca, Mircea Constantinescu și Sînziana Coșoianu – artiști selecționați de-a lungul timpului în cadrul festivalului DIPLOMA.

De asemenea, mai poți explora și playground-ul din curte: mesele de ping-pong, terenurile de mini-golf, badminton sau petanque au fost și ele create de absolvenți ai facultăților vocaționale. Și aici măsurile de protecție sunt la ordinea zilei . Un lucru e cert: indiferent de mediul în care au fost realizate, lucrările absolvenților din 2020 selectați în cadrul DIPLOMA îți vor demonstra încă o dată că viitorul industriilor creative sună promițător.

Citește și:
Mihai Morar, moderator IQOS Living Room Podcast: Acasă nu este neapărat un loc, ci un feeling, iar sufrageria mi se pare cel mai sincer spațiu de socializare

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial