(P) Descoperiți noua colecție de rochii de zi de toamnă de la Clessidra

Fiecare nou sezon vine la pachet cu un upgrade dat garderobei. În primul rând, temperaturile sunt altele și în al doilea rând, de la un sezon la altul, apar alte și alte trenduri dictate de către marile case de modă. Din dorința de a fi în pas cu aceste trenduri, femeile și bărbații deopotrivă își achiziționează noi articole pe care să le poată etala în cercurile pe care le frecventează.


Toamna deja și-a intrat în drepturi. Și acest lucru implică temperaturi mai scăzute, zile ploioase și mohorâte și, automat, actualizarea garderobei. Bineînțeles, putem selecta din articolele pe care deja le avem pe cele ce încă sunt în trend, însă clar este nevoie și de noi achiziții.

Să vorbim în continuare despre femei și despre articolele ideale pe care le pot purta în această toamnă.

Ce poartă femeile în această toamnă?

După cum am menționat mai sus, garderoba se actualizează o dată cu fiecare sezon. În cazul de față, articolele subțiri pe care le-am purtat în timpul verii sunt înlocuite cu cele care ne dau un confort termic, astfel încât să ne protejăm împotriva factorilor de mediu.


Magazinul online Clessidra vine în ajutorul femeilor cu sugestii de articole și de ținute întregi pe care acestea le pot aborda în sezonul curent. Descoperim în cadrul acestuia articole precum pantaloni, jachete, salopete, fuste, topuri, rochii, seturi de două piese și articole sport.

Trebuie să precizăm din start că toate articolele regăsite pe site-ul clessidra.ro sunt de înaltă calitate și respectă trendurile actuale. Vorbim de materiale ce nu își schimbă forma sau culoarea în timp și astfel pot fi purtate și în următoarele sezoane dacă sunt păstrate în condiții bune.

 Rochiile – un must have și în această toamnă

Femeile ar trebui să își păstreze feminitatea în orice sezon, indiferent de temperaturile de afară. Și cum să o facă mai bine dacă nu prin ținutele pe care le abordează și prin accesoriile pe care le aleg să le completeze?

Putem afirma faptul că rochia este printre cele mai feminine articole de vestimentație pe care femeile le pot îmbrăca. Așadar și în această toamnă ar trebui să poarte rochii de zi, confecționate din materiale ce oferă suficient confort termic și în care să aibă acea libertate de mișcare pe care o caută.


Clessidra este magazinul ce oferă femeilor ce doresc să își accentueze feminitatea o întreagă colecție de rochii de zi. O diversitate de croiuri, de culori și de modele care mai de care mai deosebite abia așteaptă să fie descoperite și purtate cu mândrie de femeile ce sunt în pas cu moda.

Se poartă rochiile midi, carourile, bulinele, imprimeurile de tip animal print și rochiile din imitație de piele. Și toate acestea se regăsesc în colecția de toamnă lansată de Clessidra.

Marele avantaj al colecției este faptul că este compusă din rochii cu diverse croiuri, așadar orice tip de siluetă ar avea femeile ce își doresc o rochie de zi, o găsesc la Clessidra.


Le puteți descoperi pe toate dacă accesați site-ul oficial clessidra.ro.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial