(P) Depozitează hainele folosind metoda KonMari

Metoda japoneză KonMari reprezintă un mod de organizare a casei care promite un lucru dorit de toți – ordine în permanență! Numele acestei metode vine de la Marie Kondo, consultant organizator japonez, autor și gazdă de emisiuni TV, care promovează aranjarea casei pe categorii, pentru curățenie desăvârșită.


Metoda KonMari sugerează păstrarea lucrurilor care îți sunt de folos și eliminarea celor care nu îți mai trebuie, astfel încât să-ți eliberezi casa de obiecte inutile. Același principiu se aplică și în cazul garderobei.

Află cum depozitezi hainele folosind celebra metodă KonMari, din articolul următor:

Ce presupune metoda KonMari de organizare? 

Pentru a aplica metoda KonMari în organizarea garderobei, trebuie să:

  • iei decizia de a arunca sau nu un anumit obiect vestimentar
  • te gândești unde vei amplasa hainele, astfel încât să le găsești ușor. Poți găsi un dulap pe vivre.ro, în care să așezi toate articolele în ordine.

Cum decizi dacă scapi sau nu de un articol vestimentar? Dacă îl porți și îți aduce bucurie, îl vei păstra. În caz contrar, aruncă-l sau, de ce nu, donează-l. Metoda japoneză de organizare presupune concentrarea pe articolele care îți aduc bucurie și nu pe cele de care vrei să scapi.

Totodată, soluția pentru o organizare eficientă este să stabilești un loc pentru depozitarea hainelor. Nu ține îmbrăcămintea și în dulapul din dormitor, și în cuierul din hol, cel din baie sau în living. Stabilește un loc clar pentru fiecare categorie. Acest lucru presupune un sertar doar pentru șosete sau lenjerie intimă sau umerașe pentru cămăși și sacouri. Dacă ai un loc fix pentru fiecare categorie de haine, îți va veni mai ușor să le pui la loc după ce le porți.

Împăturirea hainelor după metoda KonMari

Pentru a păstra ordine în dressing, bucură-te de această metodă de organizare. Din fericire, există sute de clipuri care îți arată cum se depozitează ușor hainele în dulap, astfel încât să salvezi spațiu și să ai mereu la îndemână articolele de care ai nevoie.


În acest sens, Marie Kondo sugerează să depozitezi și să împăturești hainele pe verticală. Această idee este excelentă pentru așezarea în sertare, întrucât așa le vei vedea pe toate deodată. Plus că sunt mai ușor de scos. Metoda KonMari se poate adapta pentru rafturi cu ajutorul cutiilor sau separatoarelor. Acestea permit o mai bune vizibilitate a fiecărei piese vestimentare. Dacă nu reușești să împachetezi toate hainele după această metodă, rulează-le sau răsucește-le, stil util în special în cazul șosetelor.


Încearcă să-ți ordonezi toate hainele pe categorii! Doar în acest fel vei avea o privire de ansamblu și vei realiza câte articole din fiecare categorie ai. Chiar dacă această activitate implică destul de mult timp, merită să ai toate hainele frumos aranjate.

Datorită metodei de organizare Marie Kondo, vei descoperi cât de important este ca fiecare articol vestimentar să fie la locul său și cât de relaxată vei fi știind că păstrezi ordinea în haine. Mai mult, toată îmbrăcămintea va fi așezată frumos, printr-un principiu ușor de urmat – împăturirea și depozitarea tuturor hainelor pe verticală.


Ai pus vreodată în practică metoda eficientă KonMari de depozitare a hainelor? Cum ți se pare acest stil și cât de des l-ai pune în practică?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro