(P) Cum poți remodela sânii fără implanturi mamare

(P) Cum poți remodela sânii fără implanturi mamare

Dacă implanturile mamare nu sunt tocmai pe gustul tău, însă vrei un bust mai generos, mărirea sânilor cu grăsime proprie este o variantă care merită luată în considerare.

Această variantă de augmentare a sânilor are două mari avantaje:

1.   Nu implică nicio procedură chirurgicală


Augmentarea sânilor cu grăsime proprie nu se face prin proceduri chirurgicale, ca în cazul implanturilor mamare. Femeile care se tem de operații se simt mai confortabil cu procedura aceasta, care face posibilă mărirea sânilor prin simpla injectare a grăsimii.

Grăsimea este scoasă prin procedura denumită liposucție, din zone precum coapsele, brațele, abdomen, flancuri abdominale, zone lombare etc. Aceasta este apoi purificată printr-o procedură de centrifugare, după care este injectată în sâni, cu scopul de a le modifica forma și dimensiunile. În funcție de forma și mărimea inițială a sânilor, dar și de rezultatele dorite, poate fi nevoie de injectări repetate în cadrul mai multor sesiuni. Medicul estetician este cel în măsură să îți facă un plan personalizat al procedurii.

Având în vedere că procedura implică injectarea, nu tăierea țesuturilor, nu vor rămâne cicatrice la nivelul pielii, așa cum se întâmplă când vorbim despre implanturi, fie ele cu silicon, fie de altă natură. 

Este important de menționat că mărirea sânilor prin transferul de grăsime proprie oferă un rezultat natural și este potrivit pentru femeile care-și doresc un bust cu cel mult o cupă mai mare. În cazul în care se dorește o mărire dramatică a bustului, implanturile sunt recomandate.

De asemenea, femeia care apelează la o asemenea intervenție trebuie să știe că, o parte din cantitatea injectata la prima sedinta se poate pierde, prin procesul natural de necroza, datorita insuficientei vascularizari. Acest proces este unul absolut normal in cazul oricarei alte proceduri de injectare de grasime in alte zone, dar ce e important de retinut, e ca acea cantitate de grasime care se va mentine, va ramane permanent, deoarece ea va fi vascularizata. In plus, aceasta cantitate de grasime restanta, va putea chiar sa creasca in volum, comportandu-se foarte natural ca orice alta grasime de la nivelul sanilor, daca pacienta isi va creste greutatea si are tendinta sa depuna grasime la nivelul sanilor. In cazul in care la o perioada de 6-12 luni dupa prima sedinta de marirea sanilor cu grasime pacienta considera ca mai prezinta depozite de grasime la nivelul siluetei care pot fi sculptate si in plus, mai doreste inca o injectare de grasime, procedura se poate repeta in aceeasi maniera.

2.   Sunt sculptate zonele în care se regăsește grăsimea în exces

Femeile care au probleme cu greutatea pot rezolva două probleme în același timp cu această procedură: nu doar că-și măresc sânii, totodată scapă și de grăsimea nedorită din alte zone ale corpului. Așadar își sculptează tot corpul cu această ocazie.

Mărirea sânilor cu grăsime proprie nu este o procedură potrivită pentru toată lumea, medicul estetician este cel care decide dacă se potrivește sau nu pentru o anumită pacientă.

Există situații în care procedura nu va fi recomandată. Iată care sunt acestea:

  • Dacă femeia care își dorește mărirea bustului este foarte slabă, medicul nu va recomanda această variantă, pentru că recoltarea țesutului adipos de la o persoană care nu are în exces asemenea țesuturi poate crea probleme estetice precum încrețirea pielii în zonele în care a fost făcută liposucția;
  • Totodată, dacă pielea femeii este prea flexibilă ori, dimpotrivă, foarte rigidă, aceasta procedură nu va avea rezultatele dorite.

Remodelarea sânilor fără implanturi mamare asigură un aspect natural al acestora, nu implică vreun risc de respingere ori de reacții alergice, cum se întâmplă când vorbim despre silicoane, de exemplu. Aceasta pentru că grăsimea injectată nu îi este deloc străină corpului, ceea ce înseamnă că acesta o recunoaște fără probleme.

Dacă vrei o mărire discretă a sânilor, cu aspect foarte natural, și care să nu implice vreo operație, merită să discuți cu medicul estetician despre această procedură.

Tariful pentru o asemenea augmentare a sânilor diferă în funcție de complexitatea procedurii. De pildă, o liposucție completă cu injectarea grăsimii în sâni poate costa în jur de 3000 de euro. Însă dacă vrei doar corectarea unei asimetrii mamare cu injectarea unui singur sân, va fi nevoie să scoți din buzunar între 1000 și 1500 de euro.

Apelează la un medic cu experiență, care își desfășoară activitatea într-o clinică de încredere, dotată cu aparatură de ultimă oră, iar rezultatele obținute vor fi cele pe care ți le dorești.

Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastica si estetica

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica_cosmedica/

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din beauty