Când ai nevoie de bani pentru o situaţie neprevăzută sau pentru a-ţi pune în practică planurile, începi să cauţi soluţii care să-ţi asigure resursele financiare necesare.
Dacă iei în calcul varianta unui împrumut de nevoi personale, poţi alege între un credit bancar sau unul nebancar, dar trebuie să cântăreşti cu atenţie diferenţele dintre acestea.
Motivele pentru care poţi apela la un împrumut sunt diverse. La fel sunt şi ofertele de creditare pe care le poţi găsi, în prezent, pe piaţă. Poate îţi doreşti să te bucuri de un concediu superb sau ai nevoie de o anumită sumă de bani pentru o vizită medicală sau pentru a plăti o datorie urgentă. De asemenea, există soluţii financiare care te pot ajuta să-ţi cumperi maşina mult visată. Băncile şi IFN-urile au în portofolii credite de nevoi personale, ipotecare sau auto.
Diferenţa dintre cele 2 produse
Creditul bancar este cel pe care îl poţi obţine de la bănci, în urma evaluării situaţiei tale financiare. Este important să îndeplineşti condiţiile de eligibilitate stabilite de instituţia bancară la care aplici şi să nu figurezi ca rău platnic.
Creditele nebancare sunt acordare de către Instituţii Financiare Nebancare (IFN), în condiţii considerate mult mai accesibile. De exemplu, poţi avea posibilitatea obţinerii unui împrumut şi dacă ai ajuns în evidenţele Biroului de Credit.
Diferenţele între cele două tipuri de împrumuturi ţin, în general, de nivelul dobânzilor, de valoarea sumelor pe care le poţi primi şi de perioadele în care le poţi rambursa, dar şi de condiţiile de acordare. De regulă, dobânzile şi comisioanele percepute de IFN-uri sunt considerabil mai mari decât cele bancare, dar poţi găsi şi oferte fără dobândă. Spre deosebire de IFN-uri, băncile îţi pot oferi o finanţare mai mare, în paralel cu posibilitatea de a rambursa datoria într-o perioadă mai lungă. La polul opus, accesarea unui credit nebancar este mai facilă, condiţiile fiind la îndemâna oricui.
Când să alegi un credit bancar
Un credit bancar de nevoi personale devine rentabil când doreşti să împrumuţi, fără ipotecă, o sumă de până la 125 – 130.000 de lei (sau echivalentul în euro), pe o perioadă de până la 5 ani. Poţi beneficia inclusiv de rate fixe, până la finalul contractului.
Frecvent, băncile desfăşoară campanii de reducere a dobânzilor. De exemplu, poţi prinde dobânzi fixe de 5 – 6% la creditele de nevoi personale. Aprobarea este rapidă, iar dacă aplici online, unele bănci îţi oferă răspunsul şi pe loc, urmând să ai acces la bani după semnarea contractului de credit.
Când să alegi un credit nebancar
Când primeşti refuzuri pe bandă rulantă de la bănci sau când ai nevoie urgent de o sumă pe care o poţi rambursa într-o perioadă scurtă, poţi alege un credit de la IFN. Majoritatea IFN-urilor oferă credite rapide de până la 4.000 de lei pe o perioadă de cel mult 2 ani, dar vei găsi şi oferte de finanţare de până la 900.000 de lei pe maximum 5 ani, pentru care va fi nevoie şi de garanţie imobiliară. În funcţie de IFN, dobânzile oscilează între 30 şi 7.715 %. Dacă este primul tău împrumut nebancar, la unele IFN-uri poţi beneficia de dobândă zero.
Poţi opta pentru această variantă când ai o vechime prea mică la actualul job, chiar şi de 1 lună, sau când obţii venituri sub nivelul salariului minim pe economie, unele IFN-uri acceptând chiar şi o valoare de 300 de lei pe luna. De asemenea, faptul că figurezi la Biroul de Credit nu reprezintă o problemă pentru majoritatea IFN-urilor, urmând doar să evalueze situaţia ta financiară mai atent. Acelaşi lucru este valabil şi dacă ai încheiat un contract pe perioadă determinată.
Cum faci cea mai bună alegere
Indiferent dacă alegi un împrumut bancar sau unul de la IFN, este important să găseşti cea mai avantajoasă variantă de creditare, care să nu aibă efecte dezastruoase pe termen mediu sau lung. Tocmai pentru a nu te trezi cu datorii cărora să nu le mai faci faţă, este indicat să analizezi cu atenţie cât mai multe oferte. Mai mult, poţi face acest lucru fără să pierzi ore bune căutând informaţii pe site-ul fiecărei instituţii bancare şi nebancare. Procesul poate fi unul extrem de simplu şi rapid, cu ajutorul platformei de comparare Sortter.
Cu Sortter găseşte instant cele mai rentabile soluţii financiare pentru nevoile tale. Pe site-ul Sortter găsești un calculator de credit pe care îl poți folosi pentru a afla informaţii exacte despre dobânda și costul real al fiecărui împrumut, fie că este bancar sau nebancar, tocmai pentru a evita situaţiile neplăcute care ar putea să apară pe perioada rambursării.
Doar comparând ofertele de la mai mulți creditori vei putea să găsești imediat pe cea mai convenabilă soluție de împrumut pentru nevoile tale.