(P) Cele mai importante analize și investigații care pot diagnostica infertilitatea

(P) Cele mai importante analize și investigații care pot diagnostica infertilitatea

Infertilitatea este o problemă de cuplu. Rezolvarea ei implică ambii parteneri. Regula generală este aceea că dacă după un an încercările nu au dus la rezultatul dorit, trebuie făcută o evaluare a infertilității. Există excepții la această regulă, dacă femeia are peste 32 de ani investigațiile privind infertilitatea trebuie începute după doar 6 luni, iar dacă are peste 40 de ani investigațiile încep după 3 luni. Ideea este aceea că nu se dorește întârzierea începerii investigațiilor și tratamentului privind infertilitatea. Mai este și o altă excepție, care are legătură cu starea de sănătate a partenerilor. Dacă partenerii au probleme care pot constitui o cauza de infertilitate (ovar polichistic, vasectomie) investigațiile și tratamentul trebuie începute de îndată. 

Medicul nu are nevoie doar de istoricul medical al celor doi parteneri, ci trebuie să înțeleagă și obiceiurile sexuale ale cuplului. Pe baza acestor informații poate face recomandări. De asemenea, este posibil ca infertilitatea să nu aibă o cauză identificabilă.

Un alt aspect important ține de faptul că diagnosticarea și evaluarea infertilității nu reprezintă o garanție că va apărea sarcina. Evaluarea infertilității se poate face la o clinica de fertilitate din București, dar procedura presupune timp și multe frustrari. Din acest articol afli care sunt analizele și investigațiile care pot diagnostica infertilitatea.

Investigații privind infertilitatea la bărbați

  • Investigațiile preliminare presupun examenul clinic (examinarea organelor genitale).
  • Spermograma (analiza spermei): sperma este analizata în laborator.
  • Analiza ADN dintr-o mostră de spermă. 
  • Testarea hormonală: este vorba despre măsurarea nivelului testosteronului și a altor hormoni masculini.
  • Testarea genetică: are scopul de a determina dacă există o cauză genetică a infertilității masculine.
  • Biopsia testiculară: sperma poate fi utilizată în tehnicile de reproducere asistată (fertilizarea in vitro). 
  • Investigații imagistice: poate fi vorba despre RMN, scanarea densității osoase, ecografie transrectală/scrotală.

Investigații privind infertilitatea la femei

Există mai multe investigații pentru a determina infertilitatea la femei.

  • Examenul clinic: include o examinare ginecologică regulată.
  • Testarea ovulației: măsoară nivelurile hormonale.
  • Sonohisterosalpingografia cu contrast sau histerosalpingografia: sunt investigații care dau detalii despre permeabilitatea trompelor uterine. 
  • Investigațiile privind rezerva ovariana: stabilește cantitatea de ovule disponibile pentru ovulație. 
  • Teste hormonale: se face o analiza a hormonilor care controlează procesele reproductive. 
  • Investigații imagistice: ecografiile pelvine pot depista afecțiuni ale uterului si anexelor.
  • Histeroscopia: medicul poate recomanda această investigație dacă vrea să depisteze boli ale uterului. 
  • Laparoscopie: este o intervenție chirurgicală minim invazivă. Se face o incizie mică și se introduce un dispozitiv optic subțire cu ajutorul căruia se examinează trompele uterine, ovarele și uterul. Prin laparoscopie se pot identifica endometrioza, probleme ale trompelor uterine, ovarelor sau uterului. 
  • Testarea genetică: evidențiază dacă există un defect genetic care determină infertilitatea.

Este important să știi că nu toate aceste investigații trebuie realizate. Medicul este cel care stabilește care este strategia de urmat și ce teste sau investigații trebuie făcute. După realizarea unor teste, în funcție de rezultatele obținute, medicul va face recomandări de tratament sau va solicita și alte analize de care are nevoie. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet