(P) Ce cadou este potrivit în funcție de eveniment? E-shopul 3gifts te ajută

Cadourile nu sunt universal valabile, decât în cazul în care optezi pentru un clasic buchet de flori și o sticlă de vin, spre exemplu. Totuși, odată oferit un astfel de cadou lipsit de inspirație, mai ales în cazul în care este vorba despre iubită, a doua oară nu mai poate face parte din opțiuni. 

Pentru că a mulțumi o femeie este destul de dificil, diversitatea și implicarea pot face diferența atunci când oferi un cadou. Unul dintre cele mai importante lucruri pentru femeia iubită din viața ta este să îi arăți că îți pasă și că ții cont de ceea ce îți spune. Dacă îi oferi mereu o brățară și un parfum la fiecare ocazie, cu siguranță nu va mai aprecia cadoul primit, pentru că va ști din timp la ce să se aștepte. 


Poți surprinde foarte ușor femeia din viața ta, cu un minimum de efort, deoarece 3gifts este un e-shop care dispune de cadourile pe care le căutai în tot acest timp, dar nu știai acest lucru. Pentru a-i dovedi cu adevărat că îți pasă, alege pentru fiecare ocazie un cadou diferit, care să se potrivească.

Cadou pentru aniversarea ei

Pentru că împlinirea unei vârste se întâmplă o dată în viață, acea zi în care iubita sărbătorește ziua de naștere trebuie să fie doar cu și despre ea. Pentru că timpul de calitate petrecut cu persoana iubită trebuie mereu apreciat, o astfel de zi poate fi una plină de surprize pentru ea, pe care să le pregătești chiar tu. 


Un cadou potrivit, pe care cei de la 3gifts.ro este chiar setul de bijuterii Tree of Life. Acest simbol tradus prin Pomul Vieții este metafora unității și vieții veșnice. Este chiar un simbol al iubirii și a conexiunii. Poate fi un bun prilej de a-i demonstra că ești pregătit să începi o nouă viață alături de ea și alături de un posibil bebeluș ce poate apărea în viața voastră.

Cadou pentru aniversarea relației

Indiferent cât timp a trecut de când sunteți împreună, o dovadă de iubire chiar în ziua în care împliniți 1, 3, 7 ani sau chiar mai mulți, poate consta într-un ceas personalizat. Un ceas pe care apar 4 poze cu voi, în decursul anilor sunt metafora perfectă. Ceasul care simbolizează trecerea timpului de când formați un întreg, alături de numărul patru al pozelor care pot fi anotimpurile trecute. 

Poți alege poze de la primele zile de relație și până în prezent, care o vor emoționa cu gândul la ceea ce a fost și evoluția voastră.


Cadou pentru momentele în care este supărată pe tine

Așa cum viața nu este doar lapte și miere, nici relațiile nu sunt presărate numai cu momente frumoase. Este normal să existe și anumite tensiuni, neînțelegeri și lucruri cu care nu vă puteți pune de acord, uneori. 

Totuși, este importantă rezolvarea acestor conflicte și pentru o bună soluționare, cel care greșește trebuie să facă primul pas. Dacă ea este cea supărată, ai putea să o faci să zâmbească prin intermediul unui cadou. Cana din ceramică Hot Message poate fi aliatul perfect în astfel de situații.


Cu siguranță va zâmbi când vede acele ‘scuze alături de cele două cuvinte scrise cu cretă pe cana în care îi pregătești cafeaua. 

Toate acestea, alături de multe altele sunt disponibile pe site la 3gifts.ro, de unde poți alege. 

Contact:

0775.383.323

office@3gifts.ro. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle