Afecțiunile cardiace sunt unele dintre cele mai grave și frecvente probleme de sănătate. În trecut, multe boli de inimă puteau fi tratate numai prin operație pe cord deschis, care presupunea riscuri mari pentru pacient și o recuperare dificilă, de durată. Din fericire, medicina a evoluat foarte mult și în ultimii ani au apărut multe alternative la clasica operație.
Acestea sunt procedurile minim invazive, care permit o recuperare rapidă, riscuri foarte mici și o spitalizare de numai 24-48 de ore. Îți prezentăm în acest articol care sunt cele mai eficiente intervenții de ultimă generație, despre care poți discuta și tu cu medicul tău cardiolog, dacă suferi de o boală de inimă, iar tratamentul medicamentos pe care îl urmezi nu are efect.
Acesta este un tratament modern pentru angina pectorală (durerea în piept) provocată de ischemia cardiacă. Intervenția ajută la deblocarea și lărgirea arterelor coronare care s-au îngustat din cauza depunerilor de grăsime sau plăci de aterom.
O angioplastie cu stent se realizează cu anestezie locală și durează cel mult 60 de minute. Perioada de internare este de numai 24-48 de ore, iar revenirea la activitățile cotidiene va fi posibilă foarte repede. Procedura presupune o puncție la nivelul arterei femurale, pe unde va fi introdus un cateter, care va fi ghidat apoi până la nivelul arterelor coronare. Medicul va injecta o substanță de contrast, pentru a monitoriza circulația sângelui. La final, în zonele unde observă îngustări ale arterelor, va dilata artera cu ajutorul unui balonaș special sau prin montarea unui stent.
În cazul în care artera coronară este blocată de plăci de aterom calcificate, angioplastia cu stent nu poate rezolva problema. În acest caz, medicul poate recomanda o altă intervenție, numită rotablație, care va dezintegra calciul format pe pereții arterelor coronare. Abia după eliminarea acestor depuneri va putea fi realizată angioplastia cu stent. Rotablația se realizează tot cu anestezie locală, durează 60 de minute și este similară angioplastiei.
Când ajunge cu cateterul la nivelul zonei blocate cu depuneri calcificate, medicul va folosi un dispozitiv special de rotablație, care este prevăzut la capăt cu un mecanism îmbrăcat în particule de diamant. Acest aparat se va roti cu 140.000 de rotații pe minut, dezintegrând calciul depus pe peretele arterei.
Această intervenție este recomandată pentru a trata stenoza aortică severă, prin înlocuirea valvei aortice afectate cu o proteză valvulară. Înlocuirea se realizează pe cale arterială, prin urmare nu mai este necesară operație pe cord deschis.
Stenoza aortică apare atunci când valva aortică nu se mai deschide complet în momentul ejectării sângelui și creează un blocaj. Implantarea de valvă aortică se realizează printr-o simplă incizie la nivelul unei artere.
Medicul cardiolog va insera un cateter prevăzut la capăt cu un balon special, pe care îl va avansa până la nivelul inimii, sub control radiologic. Odată ajuns în dreptul valvei aortice, balonul este umflat, pentru a deschide valva afectată, iar proteza valvulară este avansată până la nivelul inelului aortic, unde este eliberată și inserată.
Desigur, există și alte proceduri minim invazive care pot fi recomandate de către medic pentru tratarea bolilor de inimă. Fiecare pacient este diferit, prin urmare cea mai bună soluție de tratament va fi stabilită în urma unui consult și a unor investigații detaliate.