CCC România aniversează în luna martie primul an de la lansarea magazinului online pe piața locală.
31 martie 2021, București
E-shop-ul, disponibil la https://ccc.eu/ro/, a fost inaugurat în luna martie a anului trecut, iar de atunci mai mult de 220.000 de comenzi au fost plasate și peste 330.000 de produse au fost achiziționate prin intermediul canalului online.
În același timp, CCC a marcat la mijlocul anului trecut un alt pas în dezvoltarea dinamică a comerțului electronic în România, după lansarea aplicației mobile și a Clubului CCC. Aplicația oferă suport adițional canalului e-commerce, urmând trendul crescător al cumpărăturilor mobile și totodată sprijină și vânzările din magazinele staționare. Aplicația mobilă are o performanță foarte bună în România, în special în rândul grupurilor țintă mai tinere, iar de la lansare au fost plasate peste 25.000 de comenzi prin intermediul aplicației.
De asemenea, utilizatorii se pot alătura Clubului CCC disponibil digital pe platforma aplicației mobile. Cei care doresc să devină membri ai Clubului CCC se pot înregistra prin intermediul aplicației și pot utiliza versiunea mobilă a cardului lor de fidelitate. Membrii Clubului CCC beneficiază de oferte speciale și beneficii exclusive prin intermediul aplicației mobile: acces la promoții curente, reduceri și beneficii, posibilitatea de a utiliza cardul digital CCC în magazine staționare, articole de inspirație și recomandări personalizate de produse. În prezent, Clubul CCC are peste 51.000 de membri înregistrați în România.
Pentru a marca primul an de comerț electronic, CCC România a pregătit o ofertă specială pentru clienții săi: 20% reducere pentru încălțăminte și 40% reducere pentru genți, precum și o reducere suplimentară dedicată membrilor Clubului, disponibilă în perioada 26 – 31 martie 2021.
Clienții români pot alege dintre mii de modele diferite prin portalul de comerț electronic al CCC, în timp ce serviciul asigură și livrarea gratuită la domiciliu pentru comenzile de peste 80 de lei și returnarea gratuită în magazine sau prin curierat.
Joanna Jozwiak, General Manager CCC România, declară: „Am lansat magazinul online în timp ce pandemia era în creștere și astăzi ne confruntăm aproape cu aceeași situație. Pe măsură ce prioritățile oamenilor s-au schimbat, prezența online ne ajută, cu siguranță, să continuăm comunicarea cu clienții noștri și să le oferim un proces de cumpărare ușor în funcție de nevoile lor. Cu toate acestea, în comparație cu un sezon tipic de primăvară, anul acesta oamenii petrec mult mai mult timp căutând articole de modă, dar cumpără mult mai puțin. Întrucât oamenii știu că nu vor călători sau nu vor ieși prea mult din case, vânzările de încălțăminte și accesorii au scăzut. Privind în viitor, pe termen mediu și lung, obiectivul nostru este de a transforma cumpărăturile online într-o experiență cât mai plăcută și ușoară și de a le oferi clienților noștri cât mai multe motive să folosească aplicația mobilă pentru a cumpăra și pentru a rămâne în legătură cu noi. Îmbunătățim continuu experiența clienților noștri online, oferindu-le o prezentare vizuală mai bună a categoriilor, mai multe detalii despre produse, o selecție mai mare a acestora, comoditatea și ușurința procesului de vânzare, combinate cu promoții exclusive și un raport excelent calitate-preț.”
Site-ul oferă o gamă largă și la modă a brandurilor din portofoliul CCC și le permite clienților să cumpere orice produs prin doar câțiva pași simpli: pantofi, genți și accesorii pentru femei, bărbați, adolescenți și copii. Utilizatorii au acces la o multitudine de branduri pentru toate categoriile de vârstă: Lasocki, Jenny Fairy, Sprandi, Gino Rossi, Lanetti, DeeZee, Clara Barson, Reiker, precum și branduri sport renumite (Adidas, Puma, Skechers, Reebok, Converse, Vans etc.). Pe lângă oferirea celor mai noi colecții și a produselor disponibile și în magazin, există oferte suplimentare și exclusive numai online, pe tot parcursul anului.
Pentru mai multe informații, vizitați www.ccc.eu/ro.
Despre CCC
Grupul CCC este liderul incontestabil al pieței de retail de încălțăminte din regiunea CEE și unul dintre cei mai mari producători de pantofi din Europa. Prin magazinele online disponibile în Polonia, în alte țări europene și acum și în România, CCC este unul dintre retailerii de top și pe segmentul e-commerce.
CCC urmează ultimele tendințe globale în modă și se adresează femeilor, bărbaților și copiilor din toate categoriile de vârstă. Cu peste 1200 de magazine în 23 de țări și 50 de platforme mobile, în Europa și în alte părți ale lumii, CCC îi ajută pe clienți să își definească stilul și le oferă spații generoase, moderne de cumpărături, offline și online, la prețuri competitive. CCC operează sub principiul casă de branduri', oferind mai multe branduri de încălțăminte și accesorii sub același acoperiș.