Reciclare, renaștere și reinventare: acestea au fost conceptele care au stat la baza proiectului realizat de galeria de artă Galateca împreună cu Nespresso. Vizitează expoziția până pe 7 iulie!
Reciclare, renaștere și reinventare: acestea au fost conceptele care au stat la baza proiectului realizat de galeria de artă Galateca pentru Nespresso, care îmbină creativitatea cu un discurs despre necesitatea reciclării și nevoia tuturor de a trăi într-o lume sustenabilă. Despre ce este vorba? Nouă artiști cu tehnici dintre cele mai diverse au primit misiunea de a crea obiecte de artă și design având ca punct comun capsula de aluminiu Nespresso, care este reciclabilă în totalitate.
Până pe 7 iulie, poți admira opt dintre cele nouă obiecte de artă pe esplanada din fața Băneasa Shopping City, iar a noua dintre ele, o animație, e de găsit în boutique-ul Nespresso din Băneasa, unde poți savura și o cafea excepțională. Mai ai, așadar, doar câteva zile pentru a face cunoștință cu expoziția RE-ciclare, RE-naştere, RE-inventare.
Un kimono realizat din capsule Nespresso, un șarpe care vorbește despre ciclicitatea vieții și capacitatea acesteia de regenerare sau un cub acoperit cu mesaje call to action. Sunt doar câteva dintre lucrările care ne fac mai atenți la lumea în care trăim. Cei nouă artiști care au luat parte la acest proiect inedit sunt Alexandru Boeriu, Sergiu Chihaia, Simina Filat, Miruna Gheordunescu, Nicolae Prodromou, Claudia Puşcaşiu, Daniel Rădulescu, Alexandra Rusu şi Sabina Tupan. Aceștia au fost selectați și pentru interesul pentru materiale reciclate manifestat în arta lor, care se reflectă și în felul în care au reinterpretat capsula Nespresso.
Interesul Nespresso pentru sustenabilitate este binecunoscut atât la nivel mondial, cât și în România, prin activitățile pe care le întreprinde. Compania a început programul de reciclare în Elveția, în 1991 (la puțin timp după lansarea primelor sortimente de cafea, în 1986), iar în prezent există programe de reciclare Nespresso în 40 de țări și peste 14.000 de puncte de colectare în toată lumea.
O astfel de colaborare cu galeria Galateca nu este, astfel, deloc o surpriză. Cafeaua de cea mai bună calitate este obținută exclusiv prin tehnici de dezvoltare durabilă și se află într-un ambalaj 100% reciclabil. În România, Nespresso a creat o infrastructură pentru a colecta și recicla capsulele de cafea pe care le folosim, la îndemână pentru toți membrii clubului Nespresso. Și cine știe, poate că următoarea capsulă de cafea pe care o vei folosi va deveni parte dintr-o operă de artă?
Foto: PR