Am stat de vorbă cu Bianca Brandolini într-o zi de februarie, cum altfel decât pe Zoom, eu acasă în București, ea acasă în Paris, într-o semi-carantină. „În Franța autoritățile ne anunță noile restricții joia, așa că mâine vom sta cu sufletul la gură să vedem dacă vor impune o carantină totală sau vor continua ca până acum, cu restricții de circulație după ora 6, restaurante închise…, îmi spune ea. „Cum ai reușit să rămâi echilibrată în tot acest an?, o întreb, curioasă să aflu tips&tricks-uri de la ea. „Nu întotdeauna m-am simțit echilibrată, am avut si perioade în care mi-a fost foarte greu, dar am descoperit coloratul, e un fel de terapie care te liniștește, și iată că am colorat ceva cărți până acum… Doar că acum aș da orice să pot ieși la un restaurant, îmi mărturisește. A încercat și cu gătitul în această carantină, dar nu prea îi iese, îmi spune râzând.
Bianca Brandolini este o persoană care, până la această pandemie, era foarte activă, călătorea în toate colțurile lumii poate mai mult decât orice IT Girl pe care toate casele de modă mari și-o doresc la prezentările sau la evenimentele pe care le organizează în jurul lumii, și asta pentru că familia ei este răspândită peste tot (mama este braziliancă, tatăl – italian, ea e născută la Paris…). „În ce limbă visezi?, o întreb curioasă. „Paradoxal, în franceză, și tot în franceză vorbesc și cu părinții mei, cu toate că ei între ei vorbesc italiană, iar mama mi se mai adresează din când în când în portugheză.
Familia Biancăi are un arbore genealogic care practic o înrudește cu toată aristocrația Europei, tatăl este Rodrigo Tiberto Brandolini dAdda, conte de Valmareno, iar mama, Prințesa Georgina Maria Natividad de Faucigny-Lucinge et Coligny (pe ramura genealogică a tatălui, Bianca este descendenta împărătesei Maria Theresa). Îi și spun că mi-ar plăcea să fiu o prezență invizibilă la una dintre cinele organizate la ea acasă (eventual în unul dintre palatele din Veneția pe care familia ei le deține, și orașul meu de suflet) să aud poveștile mamei (muza lui Valentino) sau ale bunicii, contesa Cristiana Brandolini dAdda, despre rochiile couture de la Christian Dior pe care și le comanda anual și nenumăratele fitting-uri la care mergea în celebrele saloane; despre cum toate așternuturile ei se calcă în continuare și azi de două ori pe zi…).
Râde și-mi spune că și ea adoră aceste povești: „Știi, bunica a cunoscut-o pe Estée Lauder și îmi povestea cum mergeau la petreceri împreună și cum Estée era încă de pe atunci această vizionară care încuraja femeile să aibă grijă de ele, să fie puternice si independente. Auzind-o, mi-am adus aminte de celebrele cuvinte ale lui Estée Lauder: „eu nu am visat niciodată la succes, am muncit din greu pentru el. În acest context o întreb ce simte acum, fiind una dintre ambasadoarele acestui brand istoric, și ce înseamnă pentru ea succesul. „Evident că acest contract mă onorează foarte mult, nici n-am visat vreodată la el și, da, aș spune că e încununarea carierei mele de până acum, dar în egală măsură succesul înseamnă și familie, copii, așa că probabil voi fi mult mai împlinită atunci când voi avea și această familie.
Am în fața mea o femeie frumoasă, tânără, care a cucerit lumea modei (a fost imaginea și ambasadoarea Dolce&Gabbana, a creat o linie de costume de baie cu Osklen și una de pantofi pentru Sergio Rossi), iar acum cucerește industria de beauty. „Care e secretul tău de beauty?, o întreb, „dacă ar fi să alegi ceva din ce faci tu și noi nu. Râde din nou, are un râs contagios, este energică ca o amazoană prinsă în casă, dornică să spargă pereții pentru a fugi din nou pe plajele sălbatice din Trancoso, acolo unde famila ei are o proprietate impresionantă. „Nu am foarte multe secrete, dar unul ar merita menționat, îmi spune: „bunica mea m-a învățat să beau apă caldă, eu beau doar apă caldă, și beau multă, e foarte importantă hidratarea. Și încă un secret: folosesc mult acest obiect (ține în mână un dispozitiv de aplicare și masaj pentru față și ochi) cu care îmi masez fața, zona ochilor și care îmi pune circulația sângelui în mișcare, serum-ul si crema intră mai bine în piele, umflăturile dispar, pentru că ceramica din vârf e foarte rece și funcționează ca o compresă cu gheață, drenajul e mult mai bun… așadar privirea devine mai strălucitoare. Îl port mereu în geantă, îndeosebi când călătoresc… îmi place să mă masez când sunt în avion. În rest, rutina mea e una obișnuită, cu mențiunea că, indiferent la ce oră vin seara acasă, îmi curăț bine tenul și abia apoi aplic serum-ul, crema, atât cele de față, cât si cele de ochi din gama Re-Nutriv.
Și nu ai cum să nu o crezi, ai în față o femeie frumoasă, cu un ten impecabil și o calitate a pielii de invidiat. „Dar dacă ar fi să dăm timpul înapoi, ce sfat i-ai da Biancăi Bradolini, fata de 16 ani?, sunt curioasă la final. „Să nu mai stea la soare, și să folosească mereu o cremă cu grad mare de protecție solară. Este o greșeală pe care am făcut-o în copilărie, dar pe care încerc să o repar acum, mi se confesează.
Ne luăm la revedere în speranța că ne vom vedea curând și fizic, nu doar virtual, la vreun Fashion Week, undeva pe glob. Pâna atunci mă apuc și eu de colorat, și voi folosi mult mai frecvent instrumentul de masaj facial Estée Lauder. Despre creme nici nu mai zic, sunt în a doua săptămână de când folosesc Re-Nutriv și deja observ o îmbunătățire vizibilă a texturii, a liniilor din jurul ochilor… trufele din serul pentru ochi chiar fac ce promit!