O bere românească a devenit cunoscută la cel mai important concurs european de bere, European Beer Challenge Londra 2020. Competiția, cunoscută și ca ”Oscarurile berii” premiază berile favorite ale consumatorilor
„European Beer Challenge este o competiție extrem de strictă, de aceea oferă cel mai înalt nivel de recunoaștere din industrie. Metoda de degustare Triple Blind Tasting folosită de European Beer Challenge înseamnă că judecătorilor nu li se transmite nicio informație despre probele de bere pe care le degustă. Nu pot vedea sticla. Nu știu din ce țară provine. Nu au nicio indicație a prețului. În plus, nu își discută părerile unii cu ceilalți. Deci câștigarea a 3 premii la European Beer Challenge 2020, care constau în aur pentru Amber Delight, argint pentru After Dark și bronz pentru HAB, este o onoare enormă, fiind singura bere românească premiată pentru toate sortimentele din portofoliu' spune Adrian Handrău, fondatorul HB Traditional Brewery.
London County Hall a găzduit degustarea finală pe 24 noiembrie, anul trecut. Sub privirea legendară a London Eye, cele mai interesante beri din lume s-au luptat pentru a-i impresiona pe exigenții judecători europeni de la Beer Challenge. Printre judecători s-au numărat reprezentanți de marcă ai hotelului The Ritz, Bibendum și Venus Wine & Spirit Merchants PLC.
Mii de eșantioane din 39 de țări s-au luptat umăr la umăr. Printre participanții cu profil înalt s-au numărat Brouwerij Van Steenberge, Hertog Jan, Tommy’s Brewing Company, Privatbrauerei Waldhaus și Brasserie du Mont-Blanc.
Îmbrățișând principiile de producție ale unei rețete de origine bavareză de abație, Transylvania este singura bere românească doppelbock. O fuziune de tradiție, calitate și ingrediente naturale, toate desăvârșite în gustul echilibrat al berii Lager, care se regăsește în trei sortimente, Amber Delight (bere ambră), After Dark (bere neagră) și HAB (bere blondă).