(P) Atrage starea de bine în dormitor, în stil Feng Shui

(P) Atrage starea de bine în dormitor, în stil Feng Shui

Cea mai bună saltea, cea mai atrăgătoare lenjerie, lumina cea mai odihnitoare sunt câteva dintre elementele unui dormitor perfect. Nu degeaba regulile de amenajare Feng Shui includ astfel de elemente.

 Dormitorul trebuie să ne reîncarce bateriile energetice. Orice obstacol în calea relaxării crează dezechilibre. Iar pentru odihna optimă ai nevoie și de cea mai bună saltea.

 Somnul dulce sănătate aduce

 În dormitorul Feng Shui ideal, sunt interzise obiecte precum oglinzi, televizoare, fotografii cu peisaje acvatice, computere, măşti, tablouri triste. Se recomandă evitarea saltelelor duble. Căci duc la dezbinarea cuplului. Dar asta pentru că nu apăruse pe vremuri tehnologia Dual Core. Care permite ca cea mai bună saltea dublă să fie în avantajul ambilor parteneri.

 Scoate din dormitor orice îţi aduce aminte de serviciu. Evită canapelele sau paturile roşii, care crează tensiuni. Totuşi, roşu menţine pasiunea în cuplu. Prin urmare, e indicat ca în partea de SV a camerei să existe măcar un obiect de această culoare. Patul trebuie să fie încăpător, larg, confortabil.

 Niciodată patul nu va fi poziţionat cu picioarele spre intrarea în dormitor! Dacă nu ai de ales, pune un obiect decorativ între picioarele patului şi intrare. Nu lumina puternic dormitorul. Dacă ţii la prezenţa televizorului aici, acoperă-l noaptea cu o ţesătură moale, netransparentă.

 Ţine în permanenţă aici 3 ghivece cu plante vesele, în partea de est. Foloseşte aşternuturi roz pentru armonie în cuplu. Clopoţeii de vânt sau copăceii din pietre sau cristale au efecte benefice.

 De reţinut!

 Aeriseşte în permanenţă încăperea! Un plus de sănătate aduce o lustră masivă, din cristal, amplasată în centrul tavanului. Scapă de toate vechiturile și de plantele ofilite din casă. Nu folosi odorizante de cameră sintetice, ci uleiuri aromate naturale.

 Safirul are proprietăți tămăduitoare. Ajută în cazul problemelor de exprimare, de afecţiuni tiroidiene, la detoxifierea organismului, precum şi la amplificarea imunităţii. Este favorabil în special cuplurilor care își doresc copii. Așadar, un obiect din safir în dormitor face numai bine.

 Cea mai bună saltea e cu Dual Core

 Cum spuneam mai sus, deși regulile Feng Shui nu o recomandă, cea mai bună saltea dublă se poate adapta principiilor asiatice. Armonia Dual este o saltea premium cu o fermitate medie. Și are design italienesc impresionant.

 Acest model unic are un strat superior din spumă cu memorie. Iar tehnologia Dual Core permite alegerea diferitelor nivele de duritate și confort unei singure saltele. Armonia Dual oferă un design rafinat și un suport solid, bine echilibrat.

 Spuma cu memorie permite relaxarea mușchilor și îmbunătățește circulația sângelui. În plus, crește fluxul de oxigen și elimină presiunea coloanei vertebrale. Husa este antialergică. Materialul este delicat și favorizează evaporarea rapidă a umidității.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle