(P) 6 reguli de etichetă pentru evenimente nupțiale pe care trebuie să le respecți întotdeauna

Suntem în plin sezon de nunți, restricțiile privind organizarea evenimentelor sunt acum mai relaxate atât din perspectiva numărului de invitați, cât și din cea a restricțiilor privind ora de închidere a spațiilor destinate desfășurării acestor evenimente, iar invitațiile curg pe bandă.

(P) 6 reguli de etichetă pentru evenimente nupțiale pe care trebuie să le respecți întotdeauna

Petrecerile din 2020 s-au amânat pentru 2021, așa că lista celor la care ești invitat este acum mai stufoasă decât în mod obișnuit. 

Însă, la fel ca în orice alt context social, e important să cunoști și să respecți câteva reguli de etichetă. Iată care sunt acestea și cum trebuie să procedezi pentru a-ți păstra eleganța și a preveni eventuale situații ridicole:

  1. Confirmă-ți sau infirmă-ți prezența până la data stabilită

Cel mai probabil, în textul invitațiilor de nuntă primite de la prieteni, rude sau colegi vei găsi o serie de instrucțiuni privind confirmarea prezenței, inclusiv un termen limită până la care poți confirma și detaliile de contact ale organizatorilor. Mai mult ca sigur, aceste confirmări au legătură inclusiv cu comandarea meniului la restaurant – persoanele care se căsătoresc au nevoie să știe câți invitați vor fi prezenți, pentru a comunica organizatorilor, restaurantului sau firmei de catering. Respectă acest deadline și anunță-ți intenția, indiferent dacă ai de gând să participi sau nu.

    2. Nu purta rochie albă

La nunți, singura rochie albă prezentă trebuie să fie și să rămână cea a miresei. Cu excepția situației în care există un cod vestimentar care să impună purtarea acestei culori, nu ai niciun motiv să eclipsezi mireasa și să o faci să se simtă prost în acest fel. Ai la dispoziție o gamă variată de rochii designeri romani, într-o paletă de culori atât de variată, încât ar fi păcat să alegi să porți tocmai culoarea pe care o va purta vedeta serii, mireasa. Iar dacă nu ești o împătimită a rochiilor, poți alege o salopetă sau ai opțiunea să combini corsete elegante cu o pereche de pantaloni din mătase sau alt material fluid și prețios, în care să te simți bine și să arăți fantastic.   

    3. Nu presupune că invitația este dublă sau include întreaga familie

Invitațiile pentru cupluri sunt, de cele mai multe ori, semnalate '+1'. Sau adresate ambilor parteneri. Dacă nu identifici aceste informații în textul invitației sau pe plic, e preferabil să întrebi organizatorul dacă poți participa însoțit/ă. Sau să anunți, în RSVP-ul scris sau atunci când confirmi telefonic prezența, numele partenerului. În acest fel, vor fi evitate situații neplăcute precum insuficiența meniurilor sau gruparea invitaților la mese.

     4. Nu te prezenta la eveniment mai devreme

Dacă ceremonia religioasă începe la ora 13:00, nu îți face apariția la 12:30. Altfel, ai putea să îi găsești pe miri total nepregătiți sau într-o ipostază care i-ar putea jena. Altfel spus, punctualitatea, în acest caz, chiar trebuie să fie punctualitate.

     5. Și nu întârzia

Dacă riști să întârzii chiar și 10 minute la ceremonie, este preferabil să nu te prezinți și să mergi direct la petrecere, la ora stabilită. Un invitat întârziat poate întrerupe ceremonia, capta atenția tuturor către el și strica, astfel, întregul farmec atât pentru miri, cât și pentru ceilalți nuntași.

     6. Nu îți însuși rolul de fotograf

Mai mult ca sigur, organizarea unei nunți implică și semnarea unui contract cu un fotograf profesionist. Nu doar că nu e important să faci tu selfie-uri cu mirii și cu invitații, dar ipostaza de a sta cu telefonul în mână poate compromite și o parte dintre cadrele fotografului. Distrează-te, dansează, fii model, dar nu îți însuși și rolul de fotograf.

Orice eveniment social impune o anumită etichetă. Respectă organizatorii și pe ceilalți participanți și urmează aceste recomandări, dacă vrei să fii un invitat model.

Sursă foto: Pexels

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle