Atunci când părinții sau educatoarele vor să-și bucure copiii aflați în grijă, se gândesc la jucăriile care i-ar stimula, i-ar face să interacționeze în diverse feluri și i-ar face să coopereze unii cu ceilalti.
Beneficiile jucăriilor cu rol educațional sunt deja cunoscute: ele antrenează abilitățile cognitive ale copiilor (de exemplu, un puzzle este provocator chiar și pentru un adult, iar copiilor le antrenează răbdarea și consecvența), le antrenează abilitățile sociale (sunt jocuri care cer de la copii cooperare, pentru a construi ceva împreună sau pentru a obține avantaje de la un al treilea jucator), antrenează atenția și capacitățile vizual-spațiale ale micuțului (jocul de Lego, de pildă) antrenează motricitatea fină și dexteritatea, antrenează abilitățile verbale și pe cele matematice precum și abilitățile sportive ale copiilor.
Jocurile acestea sunt, în general, concepute de către producătorii lor sub consilierea psihologilor specializați în psihodezvoltare. Astfel rezultă produse stimulante și interesante pentru copii de orice vârstă.
Jocul și atenția copilului tău
Pentru preșcolari, cele mai bune jocuri sunt cele mai simple. Copiii se simt cel mai bine în încăperi care nu sunt aglomerate cu jucării și care îi fac să-și pună la contribuție imaginația. Părinții fac greșeala de a-și „inunda’ copiii cu jucării pe care aceștia le ignoră foarte repede. Părinții ar putea preveni acest efect deschizând apetitul micuțului pentru un joc sau altul prin joaca împreună cu el și ajutându-l să extragă maximum de beneficii din acel joc înainte de a-i oferi ceva nou. Creierul copiilor cunoaște o dezvoltare rapidă, iar părintele trebuie să fie atent la momentul când copilul e captivat, dar și la momentul când a depășit nivelul acelui joc și dorește altceva.
Cadouri utile pentru preșcolari
1. Figurine de lemn pentru dezvoltarea abilităților geometrice
Lemnul este foarte rezistent iar copiii pot sorta figurinele pe culori, le pot potrivi în funcție de mărime sau formă, dezvoltându-și astfel gândirea în spațiu. Sunt excelente pentru copiii de 4-5 ani, care au depășit vârsta la care sunt tentați să le bage în gură.
2. Bucătărie mică
Ușor de găsit la majoritatea producătorilor de mobila, micile obiecte de mobilier pentru copii facilitează joaca interactivă și exersarea diverselor roluri sociale (de gazdă, de musafir, etc.) Aceste jucării îi mai provoacă pe copii să fie disciplinați și atenți (trebuie să plaseze oala cu grijă pe aragazul mic, altfel se „frige’, etc.)
3. Păpuși și marionete
Foarte distractive și colorate, păpușile de cârpă și marionetele sunt un bun instrument de comunicare și în clasă și acasă. Unii copii se despart foarte târziu de ele, către vârsta adolescenței, pentru că se atașează de ele. Păpușile antrenează imaginația copilului, antrenează abilitățile sale verbale, îi antrenează înțelegerea unor subtilități sociale pe care nu le vede în alt context (teatrul de păpuși).
4. Litere magnetice
Jocul cu litere magnetice care se atașează pe o tablă mică de metal îi ajută pe copii să deprindă literele alfabetului dinainte de intrarea în clasa întâi. Unde mai pui că e foarte distractive să le combini alături de mama și de tata…
5. Jocuri Lego și Duplo
Sunt excelente pentru dezvoltarea abilităților matematice, pentru a-i deprinde pe copii să manevreze forme și să le combine, să învețe să măsoare și să socotească.
Lego are un adevărat sistem educațional astăzi, fiind o companie care de decenii dedică toată atenția micilor clienți, iar unul din produsele sale este un site unde copiii pot vedea ce au făcut alții și pot încărca ce au făcut ei. Jocurile de construit de la educlass.ro îndeplinesc același rol, de a-i dezvolta copilului imaginația și motricitatea