(P) 5 cele mai delicioase cocktailuri exotice din lume

Plăcerea oamenilor de a consuma băuturi alcoolice este una răspândită la nivel global.

Chiar dacă există și unele culturi care nu tolerează consumul de alcool, din rațiuni religioase, majoritatea oamenilor beau băuturi alcoolice și au ajuns, de-a lungul vremii, să inventeze tot soiul de mixuri, rețete și combinații pentru a da alcoolului un gust cât mai variat și specific diferitelor zone din care aceștia făceau parte.


Consumul băuturilor simple a devenit, la un moment dat, un obicei mult prea banal și anost, astfel că oamenii au început să combine alcoolul cu elemente precum băuturi non-alcoolice dulci, fructe exotice sau, pur si simplu, să mixeze între ele băuturi alcoolice diferite. Astfel, au apărut cocktailurile, iar în funcție de regiunea în care au fost acestea create, ele au avut un specific mai mult sau mai puțin atractiv pentru cei din exterior. Totuși, unele combinații au cucerit oamenii de pe întregul mapamond, devenind senzații la nivel global și contribuind chiar la dezvoltarea imaginii de țară a unora dintre patriile care le-au creat. Iată cinci dintre cele mai interesante cocktailuri exotice din lume și de ce sunt ele atât de speciale. 


Descoperă mai multe despre fructele de pe alte meleaguri! Află cum se mănăncă guava, ce gust are fructul de durian și beneficiile sweetie!

Cuba Libre

Celebră pentru Fidel Castro, mașinile clasice care încă circulă pe străzi, vremea minunată și socialism, Cuba este cel mai des pe buzele tuturor grație cocktailului care are la bază o băutură alcoolică specifică tot acestei țări: romul. Cocktailul în cauză este, așa cum probabil ai ghicit deja, Cuba Libre. Semnificația acestui cocktail merge mai departe de calitățile sale ce țin de gust și aromă, pentru că el are o puternică încărcătură politică. Combinația unică formată din rom, cola și lime este o băutură care simbolizează libertatea Cubei față de capitalismul american, însă exilații cubanezi numesc acest cocktail și mentirita, adică minciunica. Explicația constă în faptul că ei consideră că țara lor nu este, de fapt, liberă, sub conducerea Partidului Comunist. Totuși, cocktailul este extrem de popular în întreaga lume, grație gustului său delicios, dar și mulțumită poveștii pe care o are în spate. Poți prepara chiar și acasă un pahar de Cuba Libre, dar nimic nu se compară cu o astfel de băutură consumată în țara ei de origine. Dacă îți plac cocktailurile, atunci nu poți rata o vacanță exotică într-o destinație precum Cuba


Mojito

Mojito este considerat cel mai celebru cocktail din lume. Preferatul celebrului romancier american Ernest Hemingway, cocktailul mojito conține rom alb, suc de lămâie, mentă și apă minerală. Este foarte important ca menta să fie strivită înainte de a fi adăugată în mix, pentru că acest mod de utilizare a plantei va da o savoare deosebită cocktailului. Și mojito este o băutură tot specific cubaneză, însă popularitatea sa a crescut de abia spre sfârșitul anilor 80. 

Cosmopolitan


Cosmopolitan este un cocktail pentru femei, care a apărut la jumătatea anilor 70, în Minneapolis. Totuși, popularitatea sa a crescut de abia după 1990. Acest lucru s-a datorat serialului Sex and the City, care a menționat băutura de foarte multe ori. Cosmopolitan conține vodka, triplu sec, suc de lime și merișoare, iar aroma sa dulce este apreciată de femeile de pretutindeni. 

Mai Tai

Un alt cocktail exotic și celebru în toată lumea este Mai Tai. Acesta a fost inventat în anul 1944, în statul american California. Totuși, este de precizat că restaurantul în care a fost creată pentru prima dată combinația unică de rom alb, rom negru, curacao de portocale, suc de lime și sirop de migdale avea specific polinezian.


Margarita

Chiar dacă numele amintește de un tip de pizza foarte popular în întreaga lume, margarita este un cocktail extrem de consumat în Statele Unite ale Americii. La baza sa este tequila, peste care se adaugă suc de lime, triplu sec și multă gheață. Originea cocktailului este în Mexic, iar un detaliu interesant este că denumirea sa înseamnă, în latină, perlă. 

Cocktailurile sunt băuturile preferate ale foarte multor oameni, care preferă mixurile între băuturi alcoolice și băuturi non-alcoolice ori fructe, în detrimentul celor alcoolice simple. Astfel, combinații precum Cuba Libre, Mojito ori Mai Tai au devenit foarte populare în toată lumea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro