Overtake The Ordinary: experiențe premium powered by Samsung și BMW, prin ochii a șase creatori de conținut

Parteneriatul local între Samsung și BMW anunțat recent conduce la experiențe la următorul nivel, ce depășesc sferele pentru care sunt recunoscute cele două brand-uri iconice. Ce spun creatorii de conținut care le-au încercat?

Overtake The Ordinary: experiențe premium powered by Samsung și BMW, prin ochii a șase creatori de conținut

Parteneriatul local între Samsung și BMW anunțat recent conduce la experiențe la următorul nivel, ce depășesc sferele pentru care sunt recunoscute cele două brand-uri iconice. Ce spun creatorii de conținut care le-au încercat?

Debutul verii a venit cu o veste bună pentru iubitorii de experiențe premium: un parteneriat local inedit între doi giganți, recunoscuți pentru inovație și excelență în domeniile tech și auto, Samsung și BMW. Proiectul de colaborare, numit Overtake The Ordinary, vorbește despre ce rezultă atunci când creativitatea a două brand-uri de acest calibru se reunește pentru a oferi fanilor și consumatorilor experiențe autentice, punând laolaltă pasiunea permanentă a ambelor entități pentru inovație, tehnologie și design. Dacă până acum cele două mărci se întâlneau la nivel internațional pe teritoriul motorsportului sau prin asocieri în ceea ce privește tehnologia, noua colaborare vorbește despre crearea unor experiențe ce depășesc această sferă. 

Astfel, primul proiect din cadrul Overtake The Ordinary, Destination Unknown, a provocat șase ambasadori Samsung la explorarea unor destinații neștiute, având la îndemână atât performanțele remarcabile ale vehiculelor BMW, cât și telefoanele din seria Samsung Galaxy Z, folosite pentru a documenta experiența. Curse printre jaloane, filmări spectaculoase și o căutare a destinației finale au constituit probele acestei experiențe competitive.

Așa încât Christina One, Ovidiu Pătrașcu, Alex Teodorescu (Tedereu), Laura Mușuroaea, Cosmin Seleși și Ela Crăciun au plecat într-o aventură (care a putut fi urmărită pe canalul ProTV în cadrul emisiunii SuperSpeed și ale cărei etape pot fi urmărite și pe paginile de YouTube ale emisiunii și Samsung) formând echipe de câte doi și testând cele mai exclusive modele BMW (seria Gran Coupe, BMW i7 și BMW iX) în cadrul unei competiții simpatice care le-a dat ocazie să accepte provocări, să-și testeze limitele și să documenteze întreaga experiență memorabilă. 

Christina One spune că i-a plăcut să facă echipă cu Ovidiu Pătrașcu: Pentru o colaborare reuşită cred că e foarte important ca valorile să fie comune, să existe flexibilitate de ambele părți şi cred că cel mai important pentru mine e să ai libertate de exprimare şi să poți lăsa creativitatea să zburde, fără a fi îngrădită de nişte criterii foarte stricte'. Și Ovidiu recunoaște că o echipă va fi întotdeauna mai puternică decât un individ' și spune că Christina este o creatoare de conținut extrem de talentată, iar experiența și talentul ei în realizarea fotografiilor a adus un mare plus echipei. Fără ea probabil că materialele făcute de noi nu ar fi fost atât de epice.' Au apreciat amândoi propunerea inovatoare făcută de Samsung și BMW, și ne-au povestit cum înțeleg ei acest concept. Inovația implică găsirea unor modalități creative și originale de a aborda problemele sau de a satisface nevoile și cerințele într-un mod mai eficient, prin noi idei şi soluții care să aducă îmbunătățiri semnificative. Inovația tehnologică, căci acesta ar fi laitmotivul acestui proiect, implică implementarea de noi tehnologii, care aduc îmbunătățiri semnificative în performanță, funcționalitate şi eficiență.', spune Christina. Pentru Ovidiu inovația înseamnă timp, cu cât un device mă ajută să petrec mai puțin timp realizând anumite task-uri, cu atât este mai inovativ pentru mine.'

Experiența #OverTakeTheOrdinary, mai spune Christina, este 'mixul perfect ce integrează noi tehnologii în designul mașinilor BMW de lux care sunt un perfect match, din punctul meu de vedere, cu telefoanele Samsung de ultimă generație', și a fost atât de convingătoare încât a decis în urma adrenalinei la volanul Seriei 8 să urmeze un curs de pilotaj auto. Ovidiu mai spune și că această provocare l-a scos din zona de confort și că i-a plăcut la nebunie să conducă o mașină pe un circuit.

Alex Teodorescu a făcut echipă cu Laura Mușuroaea și a reușit să scoată cel mai bun timp la proba de jaloane din cadrul experienței, și spune acum că, fiind pasionat și de mașini, și de jocuri competitive, și-a descoperit o nouă fațetă a personalității cu această ocazie. Colaborarea cu Laura, spune el, a fost perfectă, și își apreciază partenera de provocare pentru felul în care l-a susținut pe timpul traseului. Laura, la rândul ei, mărturisește că munca în echipă a fost de succes: 'deși nu ne cunoșteam atât de bine, am avut super click din prima secundă. Amândoi agitați, competitivi, ne-am înțeles din priviri și ne-am distrat.' Ideea de colaborare între Samsung și BMW, mai zice Alex, 'demonstrează că pasiunile se pot îmbina și forma ceva extraordinar: mașinile performante și smartphone-urile de ultimă generație formează un dream-team impecabil.' 

Laura Mușuroaea a apreciat foarte mult suspansul și elementul de aventură al proiectului, și mărturisește că relația sa cu tehnologia, care o ajută atât la muncă, cât și în viața de zi cu zi, este una care îi oferă foarte multă libertate să se bucure de orice moment. În plus, apreciază performanța telefoanelor care influențează enorm felul în care creează conținut: 'în primul rând, un AI puternic care te ajută, camere ultraperformante, procesor puternic, totul în buzunarul tău.' 

Amândoi ne-au relatat și cum se raportează ei la inovație, o valoare pe care pun preț ambele brand-uri care și-au dat întâlnire în experiența Overtake The Ordinary. 'Inovația pentru mine înseamnă noutate și originalitate', spune Alex. 'Cu fiecare videoclip sau livestream pe care îl creez încerc să ofer o experiență diferită. Comunitatea apreciază foarte mult aceste lucruri, iar eu sunt mereu motivat să concep content relevant, din care fiecare are un lucru nou de învățat.' Iar Laura spune că 'pentru mine inovația înseamnă soluția la problema sau situația cu care cineva se confruntă și de care avea nevoie. Acel ceva la care alții nu s-au gândit. Acea perspectivă altfel, asupra aceluiași lucru. Acea poveste spusă cu alte cuvinte.'

Nu în cele din urmă, Cosmin Seleși a acceptat provocarea Samsung și BMW alături de Ela Crăciun. Cosmin spune acum că lucrul în echipă alături de ea l-a bucurat, 'pentru că îmi este o prietenă veche, de la care am învățat multe lucruri în special în ceea ce privește social media, și nu numai. Pentru mine, mai ales vorbind din postura de om de televiziune, echipa este cel mai important lucru, atunci când vorbim de buna desfășurare a unui proiect. Nu există EU într-o echipă, fiecare membru joacă un rol la fel de important.' Ela confirmă. 'Cosmin a fost un coechipier foarte fain. Ne cunoșteam dinainte. Oricum ne înțelegeam foarte bine și eram pe aceeași lungime de undă. Am făcut echipă bună, ne-am completat reciproc și m-a susținut în multe dintre probele pe care le-am avut. Chiar a fost o mână de fier. Am rămas cu experiența unei frumoase munci în echipă, cu peisajele superbe care au fost atât de bine încadrate în conceptul acestei aventuri și cu bucuria de a face parte dintr-un proiect atât de important, care marchează parteneriatul dintre două brand-uri gigantice: Samsung și BMW.'

Cosmin adaugă și că ideea de colaborare în general este esențială, lucru vizibil în felul în care au decis cele două mărci să lucreze laolaltă. 'E fantastic ce au reușit să facă acești doi giganți ai tehnologiei și noi am simțit asta pe pielea noastră. Am avut parte de o experiență extraordinară, care m-a făcut să realizez cât de mult îți poate îmbunătăți tehnologia viața. A fost o oportunitate grozavă pentru mine faptul că am putut fi un liant între BMW și Samsung, brand-uri cu care colaborez de multă vreme, individual, iar faptul că acum și-au unit forțele nu a putut decât să mă bucure și să mă onoreze.' Ela spune, în aceeași idee: 'cu colaborarea dintre Samsung și BMW am simțit că fac parte dintr-un proiect important, care va schimba fără nici un dubio modul în care este percepută experiența condusului, din punct de vedere al siguranței și entertainment-ului în trafic.  

Echipa formată din cei doi a ocupat al doilea loc în cadrul competiției – unul conducând printre jaloane pe circuit, celălalt filmând -, iar dacă pentru Ela a fost pentru prima dată când a participat la o astfel de cursă, lucru care a entuziasmat-o, pentru Cosmin experiența a fost la fel de tare: 'nu cred că îți poți dori mai mult decât să fii la volanul unei super mașini, cu un super telefon, având parte de aventuri extraordinare'.

Cu siguranță că te-ai convins până acum, din poveștile celor șase, că experiențele trăite de ei au fost la un cu totul alt nivel. Îți mai spunem doar că, dacă îți petreci concediul vara aceasta pe litoralul românesc, le poți experimenta și tu. Ia-ți o pauză de relaxare și răcoare alături de cele două brand-uri, la Samsung PopUp de pe plaja H2O, unde poți testa capabilitățile de gaming, foto, video și numai ale flagship-urilor Galaxy într-un cadru cu totul special, conceput anume pentru fanii Samsung și BMW.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial