O Ofertă Publică Iniţială (IPO) spectaculoasă a avut loc la Bursa de Valori Bucureşti, beneficiind de sprijin esential din partea Elveţiei.
Dezvoltatorul imobiliar român One United Properties a finalizat una dintre cele mai mari Oferte Publice Iniţiale d
IPO pentru vânzarea acţiunilor a avut loc în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021, şi a atins o capitalizare de piaţă echivalentă cu 580 milioane Euro (632 milioane franci elveţieni), 52,8 milioane Euro (57,6 milioane franci elveţieni) strânşi în acest număr.
Această capitalizare de piaţă face ca One United Properties să fie a treia cea mai mare companie românească condusă de antreprenori şi listată la Bursa de Valori Bucureşti. Este, de asemenea, una dintre primele 10 companii listate, din România.
Antreprenorul elvețian Claudio Cisullo (în imaginea de mai sus), a jucat un rol major în IPO, prin intermediul companiei sale de familie, CC Trust Group, transmite finews.ch. Claudio Cisullo este al treilea cel mai mare acţionar al companiei, dupa fondatorii acesteia, fiindu-i atribuit rolul de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Inca de anul trecut, Claudio Cisullo a fondat o companie de private equity, în Elveţia, dar şi o sucursală responsabilă cu securitizarea în Luxemburg pentru CC Trust Group şi One United Properties. Cu această structură, Cisullo a reuşit să închidă o primă emisiune de obligaţiuni în valoare de 50 de milioane Euro la sfârşitul lunii mai 2021.
Oferta Publică Inițială a dezv
Datorită interesului crescut, compania a decis să realoce 3% din oferta totală, din tranşa de vânzare cu amănuntul, în tranşa instituţională. După realocare, tranşa rezervată investitorilor cu amănuntul a fost suprasubscrisă de 9,2 ori, cu o alocare direct proporţională.
În IPO, BRK Financial Group a acţionat ca intermediar, în timp ce Swiss Capital a preluat o parte din grupul de distribuţie.
O mare varietate de investiții și mandate
În ultimele aproape patru decenii, Claudio Cisullo a avut o carieră fabuloasă, începând cu domeniul IT. Mai târziu, a preluat responsabilitati majore şi la importanta bancă elveţiană UBS. Din 1997, este fondatorul şi şeful CC Trust Group, o companie de familie activă la nivel internaţional, care investeşte în biotehnologie, mărfuri, agrement, produse farmaceutice, servicii de specialitate, imobiliare şi tehnologie.
De asemenea, Claudio Cisullo este fondatorul şi Preşedintele Executiv al Chain IQ Group, membru al Consiliului de Administraţi