L’Oréal și UNESCO susțin femeile din domeniul cercetării prin lansarea unei noi ediții a programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”

București, 14  iunie 2022


LOréal România și Comisia Națională a României pentru UNESCO continuă să sprijine și în acest an comunitatea științifică din România prin derularea celei de-a XIII-a ediții a competiției de proiecte de cercetare LOréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință’, organizată cu sprijinul UEFISCDI. În cadrul programului se acordă patru burse în valoare totală de 196.000 lei, pentru finanțarea a patru proiecte de cercetare, desfășurate pe teritoriul României, în domeniile Științele Vieții și Științe Fizice. Programul se adresează femeilor care activează în cercetare, cu vârsta de maximum 40 de ani.


Lansat în 2009, în România, programul LOréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință’ a sprijinit până în prezent 33 de tinere cercetătoare, cu burse a căror valoare totală a ajuns la peste 1,3 mil.de lei. Rezultatele științifice ale proiectelor susținute pe plan național și internațional au deschis noi orizonturi de cercetare, au generat noi metode de diagnostic și tratament pentru boli rare, au dus la formarea de noi laboratoare și departamente și au atras fonduri europene pentru noi proiecte de cercetare.

„LOréal contribuie activ, în fiecare an, la sprijinirea cercetătoarelor și recompensează excelența științifică în cercetare prin intermediul acestui important program de burse. În ciuda progreselor semnificative făcute în ultimii ani, accesul femeilor în domeniile științifice se dovedește în continuare a fi unul dificil, iar evoluția profesională a multora dintre ele este blocată de diferite obstacole. Programul inițiat de Fundația LOréal și UNESCO își dorește să schimbe radical acest context, propunându-și să încurajeze și să susțină tinerele femei din cercetare să își confirme contribuțiile remarcabile la progresul științei. În fiecare an, descoperim în România femei extraordinare, pline de ambiție și de pasiune și care schimbă lumea prin ceea ce fac. Mă bucur că le putem sprijini în demersul lor, sunt adevărate modele inspiraționale pentru viitoarele generații.’, a declarat Vanya Panayotova, General Manager LOréal România.


Cercetarea și Știința reprezintă preocupări majore ale UNESCO, cele două fiind pietre de temelie pe care se sprijină misiunea organizației. Din această perspectivă, Conferința Generală a UNESCO a adoptat anul trecut două documente importante – Recomandarea pentru Etica Inteligenței Artificiale și Recomandarea pentru Știința Deschisă, două cadre etice de reglementare, având în vedere că IA este un domeniu interdisciplinar, devenit omniprezent în viața tuturor, cu efecte majore asupra societății și a indivizilor, iar Știința partajată a devenit un bun comun, ce stă la baza tuturor descoperirilor importante pentru umanitate din ultimii ani. Programul de burse pentru tinerele cercetătoate inițiat de Fundația LOréal și UNESCO confirmă misiunea UNESCO de a promova o știință centrată pe om și în slujba omului, având ca prioritate globală egalitatea de gen’, a declarat dna Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. 


Cercetătoarele care vor să aplice în cadrul programului de burse private LOréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință’ trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

  • Să își desfășoare activitatea de cercetare în România
  • Să aibă maximum 40 de ani 
  • Să se încadreze într-una dintre ariile de cercetare Științele Vieții sau Științe Fizice
  • Să fie doctorande sau să fi obținut titlul științific de doctor și să deruleze un program de cercetare în România 

Cele patru burse, fiecare în valoare de 49.000 de lei, se acordă pentru finanțarea a două proiecte de cercetare în aria Științele Vieții și două în aria Științe Fizice. 

Data limită de înscriere este 24 iulie 2022, iar dosarele de aplicare se depun online, pe platforma https://www.forwomeninscience.com/.  

Regulamentul programului poate fi consultat la: 

https://www.forwomeninscience.com/authority/romania–national-program

Despre Programul de burse private LOréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință’


Cercetarea și știința reprezintă unul dintre  pilonii importanți pe care s-a construit grupul LOréal, fondat de un cercetător în urmă cu peste 110 de ani. Încă de atunci, LOréal și-a dedicat energia pentru susținerea și promovarea cauzei femeilor, oriunde pe glob. 

Programul național de burse private LOréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință’ oferă sprijin tinerelor cercetătoare, le ajută să-și dezvolte potențialul maxim, iar prin faptul că oferă vizibilitate activității lor, programul le inspiră și pe tinerele eleve să ia în considerare o carieră în știință.


Despre Programul internațional For Women in Science 

Bursele LOréal – UNESCO ‘For Women in Science’ se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări. 275 de tinere cu contribuții majore in domeniul științific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naționale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents. 

Anual, cinci femei de știință primesc premiul LOréal – UNESCO ‘For Women in Science’ Award pentru activitatea desfășurată în domeniul lor, Științele Vieții sau Științele Fizice. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro. 


Pentru mai multe detalii, accesați www.forwomeninscience.com.

Despre LOréal România

LOréal România, parte a grupului LOréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, are o istorie de 25 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 22 de branduri internaționale diverse și complementare, LOréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.

Despre Comisia Naţională a României pentru UNESCO

Comisia Națională a României pentru UNESCO a fost înființată în 1956 şi este o instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Educației Naționale, asigurând legătura României cu UNESCO, în baza colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Academiei Române și cu alte instituții şi organisme centrale.

Comisia Naţională a României pentru UNESCO are, conform Cartei Comisiilor Naţionale pentru UNESCO, rol consultativ, prin acordarea de consultanță de specialitate guvernului şi delegaţiilor la Conferinţa Generală UNESCO şi al programelor sale; rol de legătură între Secretariatul UNESCO şi structurile guvernamentale şi neguvernamentale; rol de informare a UNESCO asupra obiectivelor şi activităţilor naţionale; rol participativ în elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor UNESCO. Misiunea CNR UNESCO este, pe de o parte, aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio – economice – durabile. Pe de altă parte, Comisia are rolul de a fructifica în planul activităţii globale a UNESCO valorile româneşti în domeniul educaţiei, culturii şi ştiinţei.

                                  Urmărește-ne pe Facebook: LOréal Group (RO)

www.loreal.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial