După 8 ani, echipa ELLE se reîntâlnește la Paris cu actrița și fashion icon-ul Kelly Rutherford, pentru o ședință foto exclusivă, în care protagonista poartă cele mai spectaculoase piese tricotate semnate Ami Amalia.
Toate produsele sunt tricotate de Ami Amalia la fabrica din Oradea, din fire naturale, produse în Italia și România. Produsele Ami Amalia sunt disponbile în noul magazin din strada Thomas Masaryk nr. 2, București, și pe amiamalia.com.
Fotografii: Philip Gay
Realizatoare: Domnica Mărgescu
Coordonatoare proiect: Amalia Săftoiu
Pe Kelly Rutherford am cunoscut-o acum opt ani de zile, iar pe Ami Amalia (Amalia Săftoiu) o știu de vreo șase ani. Pe Kelly am urmărit-o îndeaproape pe Instagram, pe lângă faptul că mă și întâlnesc cu ea la fiecare Săptămână pariziană a modei, și de fiecare dată mă surprinde cu căldura și drăgălășenia pe care le emană. Cu Ami Amalia am avut onoarea să colaborez la diverse inițiative inovatoare, care mi-au devenit proiecte de suflet, așa cum e această ședință foto sau cum a fost primul ei show de modă, din cadrul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week. Pe scurt, astfel de lucruri și proiecte creează legături atât de puternice încât nu le poți uita, dar care îți și marchează parcursul vieții.
Kelly Rutherford nu a întârziat nici un minut la întâlnire, la 10 fix a apărut la studioul nostru din Paris. Purta o maletă off white, o pereche de jeanși super clasici, botine din piele întoarsă maro și un trenci supradimensionat, din cașmir, Loro Piana. Părul foarte natural, absența machiajului și relaxarea pe care o emana mi-au arătat clar că este o femeie stăpână pe ea și care știe exact ce își dorește.
Momentul întrevederii între ea și Philip m-a impresionat: s-au îmbrățișat cu căldură și prietenie, cu toate că amândoi erau emoționați, deoarece lucrau pentru prima dată împreună, chiar dacă se cunoșteau foarte bine. Din acel moment, marile mele emoții au dispărut, am știut clar că această ședință va fi o plăcere, fără stres. Și așa a fost! Kelly a simțit fiecare ținută creată de Ami Amalia special pentru ea, iar în momentul în care ajungea în fața camerei știa instinctiv cum să se miște, cât să zâmbească și cum să scoată în evidență piesele tricotate spectaculoase.
La finalul ședinței foto am stat de vorbă cu actrița, așadar vă las să savurați conversația cu Kelly Rutherford, dar nu înainte de a vă mai face două confesiuni. În primul rând, playlist-ul lui Philip Gay m-a cucerit definitiv, și nu doar pe mine, și Kelly dansa pe fiecare melodie, fiind piese tipice anilor ’90, cu o tentă punk. Și, în al doilea rând, trebuie să mărturisesc că am avut cea mai simpatică și tânără asistentă în acea zi, în persoana lui Celine, fiica Amaliei Săftoiu.
ELLE: Au trecut foarte mulți ani de la serialul Gossip Girl, însă mulți fani încă te identifică drept Lily van der Woodsen. Ce părere ai de acest aspect la ora actuală?
Kelly Rutherford: E un cadou atât de frumos. Am iubit acest serial și rolul lui Lily. Chiar este atât de minunat încât continuă și azi.
ELLE: Ce crezi că era atât de special la acest personaj încât s-a lipit de imaginea ta atât de mult timp, astfel că oamenii încă o admiră și o copiază în zilele noastre?
K.R.: Ideea de mamă și matriarhat. Și a arătat că facem tot posibilul, chiar dacă uneori greșim. Frumusețea este când ne recuperăm și ne recunoaștem greșelile, mai ales în fața copiilor noștri. Asta arată umanitatea noastră și, de asemenea, modul în care învățăm și evoluăm.
ELLE: Ai o prezență notabilă în industria modei de ceva timp. Ai fost întotdeauna interesată de acest domeniu? De unde provine pasiunea ta pentru stil?
K.R.: Da, iubesc domeniile beauty și fashion, dar și revistele și orice e legat de artă! Așa că îmi place să încorporez aceste lucruri în tot ce fac.
ELLE: Știu că relația ta cu Ami Amalia durează de ceva timp. Ce crezi că are special în comparație cu alte brand-uri?
K.R.: Se pare că majoritatea brand-urilor pe care le iubesc au pe cineva cu energie în spatele lor. Iar Amalia este una dintre acele doamne frumoase.
ELLE: Cum a fost cea de-a doua experiență de a lucra cu echipa ELLE România pentru coperta revistei?
K.R.: Foarte distractiv! Hainele și echipa au fost extraordinare!
ELLE: Vorbind despre modă, ai un stil impecabil – cum ai reușit să ți-l educi?
K.R.: Doar prin observație și prin curiozitate.
ELLE: Consideri că este o trăsătură cu care cineva se naște sau care se formează?
K.R.: Amândouă. Contează atât interesul, cât și studiul.
ELLE: Ce te inspiră în materie de stil?
K.R.: Să mă simt confortabil și să mă simt bine.
ELLE: Știu că sunt alte lucruri mai importante pentru fiecare, dar ce îți aduce moda în viață?
K.R.: Este o formă de artă practică, deoarece ne îmbrăcăm zilnic. Deci, așa alegi să te exprimi. Hainele transportă energie, la fel ca orice.
ELLE: Ce nevoi îți îndeplinește moda?
K.R.: Să mă simt bine în pielea mea. E o formă de exprimare și creativitate.
ELLE: Consideri că este valabil pentru toată lumea? Sau este doar un lucru pe care pasionații de modă ar trebui să-l ia în considerare?
K.R.: Este, într-adevăr, doar dacă ai un interes pentru acest domeniu.
ELLE: Care este regula ta în legătură cu moda din ziua de azi? Se pare că orice merge în zilele noastre. Mai contează tendințele?
K.R.: Tendințele sunt cele care vând hainele. Și continuăm să ne folosim imaginația. Stilul clasic este standardul pentru eleganță.
ELLE: Este moda o experiență plăcută pentru tine?
K.R.: Da, desigur. În același mod, decorarea unei case sau mersul la muzeu sau a veni cu o idee pentru un nou serial este o bucurie.
ELLE: Ce te interesează la momentul acesta?
K.R.: Să fiu împăcată și să fiu în prezența copiilor mei și a câinilor. Să fac ceea ce îmi place și să fiu în preajma oamenilor pe care îi iubesc.
ELLE: Care sunt planurile și proiectele tale de viitor?
K.R.: Să continui să iubesc și să fiu creativă. Să păstrez iubirea în inima mea pe tot parcursul schimbărilor ce vin către noi.
Machiaj: Chynara Kojoeva.
Coafură: Miguel Martin Perez.
Traducere: Alexandra Mihăescu