Inna, noul ambasador Samsung

INNA se alătură Team Galaxy ca ambasadoare Samsung, și ne povestește în premieră despre relația ei cu tehnologia, despre cum o ajută aceasta să fie creativă și despre proiectele la care lucrează.

Ce înseamnă mai exact postura de ambasador, pentru o persoană publică ce decide să colaboreze cu un brand? Despre ambasadorii Samsung, parte din celebra echipă #TeamGalaxy, ne povestește Simona Panait, Director de Marketing Samsung România și Bulgaria, că sunt „storytellers ai brand-ului, motiv pentru care îi selectăm cu mare atenție. Creatorii și artiștii cu care colaborăm sunt aleși pe baza unor afinități descoperite în publicul țintă vizat de noi, din câteva domenii precum fashion, gaming, muzică, fotografie și film. În felul acesta, spune ea, ambasadorii trebuie să fie fani ai brand-ului, să se regăsească în viziunea lui și să împărtășească aceleași valori. Contează, desigur, „să ai o prezență online care să aducă un plus de valoare atât comunității tale online, cât și brand-ului. De asemenea, apreciem persoanele creative, cu idei out of the box.  Tot Simona Panait ne mărturisește că Samsung caută mereu creatori de încredere, integri, coerenți în ceea ce comunică, și care își inspiră comunitățile, pentru o relație pe termen lung alături de brand. Astfel, spune ea, „comunicăm cu publicul nostru prin intermediul unor ambasadori transparenți și care pun pasiune în ceea ce fac; dar mai ales cu cei care folosesc produsele Samsung natural, integrându-le cu ușurință în stilul lor de viață. Credem că o echipa puternică, cum e Team Galaxy, și o relație strânsă între brand și ambasador pot să inspire comunități întregi, să creeze proiecte cu impact pozitiv în societate și chiar să seteze trend-uri în industrie. Astfel, Team Galaxy, echipa de ambasadori căreia tocmai i s-a alăturat INNA, e o comunitate locală, dar și globală, care se reunește la evenimente, mai cu seamă în cadrul celor patru workshopuri anuale Team Galaxy, unde pot „să genereze idei, să lucreze împreună și să implementeze alături de noi campanii relevante pentru publicul nostru comun. Team Galaxy are acces la ultimele inovații și flagship-uri Samsung lansate pe piață, la experiențe în premieră și informații valoroase din cadrul companiei, care – credem noi – îi ajută să înțeleagă mai bine brand-ul.

Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria

ELLE: Ce faci în perioada asta? Ce te preocupă și cu ce te ocupi?
INNA: Sunt bine, după o vară intensă, plină de muzică, de concerte, de adrenalină, în care aproape fiecare săptămână mă găsea în alt loc, cu experiențe noi. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit, energizată și pregătită pentru tot ce urmează. Acum, pe lângă concerte, petrec timp în studio, lucrez la muzică nouă pe care urmează să o lansez și strecor și câteva zile de relaxare.
ELLE: Au avut loc câteva schimbări și evoluții în cariera și în viața ta personală de la ultimul interviu pentru noi. Cum te-au schimbat ultimii ani?
INNA: Au fost doi ani intenși și plini de muzică, de concerte (de îndată ce au fost posibile), de călătorii. Pentru mine, e o bucurie să pot fi aproape de fanii mei și spun acest lucru de fiecare dată. Si mă bucur tare că, după perioada grea prin care am trecut cu toții în pandemie, lucrurile au început să intre pe un drum normal.
Mă simt privilegiată că, indiferent cât de dificil a fost să susțin concerte, muzica mea a fost aproape de fanii mei și le-a făcut viețile mai frumoase, le-a adus mai multă energie. Și le mulțumesc pentru loialitate si pentru toată încrederea, you guys rock!
ELLE: E vreo nouă descoperire muzicală pe care ai vrea să o împărtășești cu noi, un proiect care te entuziasmează?
INNA: Sunt încântată de colaborarea cu Reynmen, un mare artist din Turcia, pentru piesa Wherever You Go, ce are un feedback extrem de bun de la fani și cu care m-am bucurat tare să colaborez. Abia aștept să prezint publicului și piesa cu Timmy Trumpet, pe care am cântat-o în premieră pe scena de la Tomorrowland în fața a zeci de mii de oameni și a fost incredibil! O energie extraordinară. În general, urmează multă muzică pe care o voi lansa perioada aceasta și abia aștept să vă arăt la ce am lucrat.
ELLE: Știm că ai de anunțat și un nou rol pe care ți l-ai asumat, cel de ambasadoare Samsung, parte din Team Galaxy – cum s-a ajuns la asta? Și ce presupune, de fapt? 
INNA: Mă bucur foarte tare că am oportunitatea de a face parte din familia Samsung și, respectiv, din Team Galaxy, și sunt onorată că cei de la Samsung mi-au oferit încrederea lor. Îmi place în general ca totul să fie natural și firesc, iar în cazul relației mele cu Samsung chiar așa a și fost, având în vedere faptul că Toto are toate gadget-urile Samsung și eram familiarizată deja cu modul în care funcționează. Sunt super excited de toate lucrurile cool pe care le punem la cale în Team Galaxy și sper să ne fiți alături la fiecare pas!
ELLE: Ești o fană a tehnologiei? Cum este să folosești tehnologia Samsung? 
INNA: Sunt fană a tehnologiei în măsura în care îmi simplifică viața și mă ajută în activitățile de zi cu zi. Nu sunt o persoană foarte tehnică neapărat, nu mă pricep în mod deosebit și nici n-aș putea să dau sfaturi în ceea ce privește calitățile tehnice ale unui device, dar știu ce caut la device-urile pe care le folosesc, iar gadget-urile Samsung sunt amazing pentru ce caut eu: să funcționeze foarte bine, rapid, să aibă un design cool, fotografiile să iasă foarte bine, la fel și calitatea video, să fie foarte bună.
ELLE: Ce produse folosești? Ce îți place la ele?
INNA: Folosesc Galaxy Z Flip4 și îmi place foarte mult, arată cool, e ușor de folosit, calitatea fotografiilor este foarte bună, a fost love at first sight! Este super, super cute, iar faptul că se pliază și devine mic și stylish la mine în mână sau în geantă este amazing.
ELLE: Ai fost recent la evenimentul de lansare – cum a fost?
INNA: Am fost suficient de norocoasă încât să îmi permită timpul să fiu prezentă atât la evenimentul de la Londra, cât și la cel din București, și m-am bucurat tare de invitația echipei Samsung la ambele evenimente. A fost o atmosferă efervescentă, intensă, toți cei prezenți erau curioși să descopere noile gadget-uri Samsung, ca și mine de altfel, mai ales că iubesc să fac fotografii, iar calitatea pozelor de pe telefonul pe care îl folosesc în fiecare zi este foarte importantă pentru mine. Foarte cool a fost la eveniment, ne-am super distrat! 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial