Cu fiecare imagine surprinsă în atelierele de lucru ale unor designeri up and coming din scena românească a modei, am simțit cum ajung mai aproape de arta și pasiunea cea mai autentică. Într-o călătorie plină de descoperiri și conversații care m-au inspirat, am avut privilegiul de a arunca o privire în culisele unor minți creative remarcabile, ale căror creații strălucesc pe podiumurile de modă. AXENTE, THE CABIN și ARSENE și-au deschis ușile propriilor lumi creative și au împărtășit detalii neștiute din spatele procesului de creație.
Am avut cu mine Copilotul Creatorilor, smartphone-ul HONOR 90, care combină cea mai bună cameră din clasa sa cu funcții inteligente pentru a putea surprinde spontanul și să Share Your Vibe. Smartphone-ul HONOR 90 are un design elegant și stilat, inspirat de măiestria artizanală, dar și caracteristici excepționale ale camerei foto, ceea ce îl transformă în instrumentul perfect pentru tânăra generație, prin care aceasta poate crea, capta și împărtăși Vibe-ul. Imaginile realizate în spațiul de creație al designerilor surprind momentele unice și inspiraționale prin care trec artiștii atunci când pun bazele noilor colecții ce urmează a fi prezentate pe podium. Astfel, alături de telefonul HONOR 90 am pășit cu încredere în fiecare atelier pentru a afla povești inedite.
Pentru Robert Axente, contactul cu arta a venit încă din copilărie și adolescență, când spune că a simțit un interes progresiv pentru tot ce ține de estetică. Designerul a acceptat cu entuziasm invitația mea și am stat de vorbă chiar la el acasă, locul în care iau naștere toate ideile, iar colecțiile prind contur. Cu Honor90 am surprins vibe-ul din locuința lui, pe care a împărțit-o în zona de creație și cea de relaxare. Totul este organizat cu bun gust, iar simțul său estetic este observat în fiecare colț din casă. Cu această ocazie, designer-ul a împărtășit o parte din experiența lui și cum a luat naștere conceptul său: „Totul a crescut super progresiv. Mi se pare și firesc ca, în dezvoltarea unui brand, să decurgă totul natural și treptat. Asta mi-am propus și eu să fac cu brand-ul, astfel încât să fiu sigur că totul duce într-o direcție pe care mi-o doresc. În liceu voiam să mă fac prima dată tattoo artist, apoi makeup artist, apoi am descoperit moda și am rămas la modă. Mereu am simțit interesul pentru industria creativă’. Tot el dezvăluie că se simte acaparat de muzică, iar ultima sa colecție, Mad Woman, prezentată și în cadrul Romanian Creative Week 2023, a fost inspirată de o singură piesă de la o artistă dragă sufletului său, piesă ce poartă același nume. Robert lucrează singur. De la facturi și până la a confecționa hainele, întreg procesul depinde de el, însă își dorește ca pe viitor să se extindă mai mult: „Una dintre problemele cu care mă confrunt, fiind la început… Sunt foarte multe piese pe care aș vrea să le duc în zona de vânzare, dar în același timp am nevoie de niște resurse care nu ne sunt accesibile. Stocuri foarte mari de materiale, mâna de lucru, pentru că ai nevoie de fabrici. Totul este complicat. Acesta este planul pentru anul acesta, sper ca până de Crăciun să fac o colecție vandabil derivată din Mad Woman, care să aibă continuitate, un mix între basics și niște piese mai avangardiste. Ce este provocator în tot task-ul ăsta este partea tehnică.’
Una dintre piesele spectaculoase realizate de Robert Axente, pe care am surprins-o cu HONOR 90, este o rochie „nebună’, așa cum îi place lui să o numească, ce l-a pus la încercare încă de la primul inel cusut: „A fost o temă pe care ne-a dat-o Ovidiu Buta la RCW, atunci când am prezentat o colecție pentru prima dată, anul trecut. El a făcut o expoziție care punea accentul pe sustenabilitate și a provocat câțiva designeri, printre care și eu, să facă o piesă vestimentară sau ținută din materiale pe care le aveam deja. Aveam câteva plăci de plexiglass de la un proiect din facultate, pe care le-am tăiat și a ieșit rochia asta nebună.’
După discuția motivantă cu Robert Axente, am ajuns la fetele de la The Cabin. Ana Sîrbu Sîngeorzan, Ana Maria Roman și Florentina Nae sunt cele trei tinere pline de energie care au pus bazele unui nou brand, care a luat naștere în urmă cu aproximativ un an. După ce s-au cunoscut mai bine în perioada facultății, cele trei au decis să-și unească forțele și viziunile pentru a face împreună artă. Astfel, fetele mi-au deschis ușa către micul lor birou, unde aveau expuse o parte din colecțiile lor, cât și câteva schițe și materiale lăsate pe masă. Imediat cum am ajuns la locație, am intrat în atmosfera lor și am surprins etapele procesului lor de creație: „A pornit ca un proiect de dizertație. Apoi ne-am hotărât să înființăm firma. Noi două (n.r. ea și Ana Maria Roman) suntem mai mult pe partea de vizual, iar Flori e foarte mult pe partea de producție, chestii tehnice, promovare etc. Ea e partea rațională.’, a spus Ana Sîrbu Sîngeorzan, fiind completată de colega sa, Ana Maria: „Parcursul a fost atât de rapid pentru că ne-am găsit identitatea încă de la început. Ne-am găsit elementul distinctiv din prima: papionul, pe care îl reinterpretăm. Ne ajută să abordăm atât partea masculină, cât și feminină. Noi am făcut și niște piese masculine și este un element minimalist pe care îl descompunem. Am ajuns din el să facem o piesă statement. Direcția noastră este minimalistă. E un echilibru foarte bun și am atins o gamă largă de clienți.’
Astfel, cuvântul care caracterizează The Cabin este „calitate’ with a twist, cum a precizat Ana. După o perioadă în care s-au confruntat cu provocări și situații neașteptate, cele trei și-au atins o parte din obiectivele pentru acest an. După participarea la Romanian Creative Week și DIPLOMA Festival, The Cabin a început să fie tot mai apreciat de critici, cât și de publicul larg: „Nu întotdeauna sunt colecții complet diferite. Încercăm să adaptăm, să îmbunătățim designul unui produs, dar să menținem cât mai mult linia. Noi am plecat de la ideea de costum, dar nu am păstrat toate elementele clasice.’, a spus Florentina Nae. Astfel, sacoul este produsul cheie al brand-ului The Cabin, fiind la intersecția dintre masculin și feminin.
Cât despre începutul real al proiectului, fetele și-au amintit, râzând, cum arătau zilele de lucru din prima jumătate de an: „Cum am început noi, real: Flori lucra în perioada aia, Ana avea un job part-time seara și eu un alt business pe lângă. Singurul nostru interval era 6-9 dimineața.’, spune Ana Maria Roman, completată apoi de Florentina: „Vânam cafenelele care deschideau la prima oră și noi eram la ușă. Beam cafeaua, făceam schițe. Din ianuarie cam până în noiembrie, cinci zile cam așa ne întâlneam. Ne mai întâlneam și duminica. Și toată colecția de master am făcut-o la cafea.’ În ceea ce privește planurile de viitor, viziunea celor trei artiste este una ambițioasă. Ana Sîrbu Sîngeorzan a dezvăluit unde se văd în următorii ani, toate fiind de acord că sprijinul pe care și-l acordă reciproc a stat la baza relației dintre ele și a succesului de acum: „Ne dorim cel mai mult să ne înființăm noi un atelier și să fie un flux mult mai rapid. Apoi un showroom, ne dorim mult să venim înspre om mai mult. Acum lucrăm la o colecție-capsulă destinată evenimentelor, să fie ceva mai fancy și elegant. Mi-aș dori pe viitor să facem și o linie de jeans. Vrem să dezvoltăm și o parte mai basic, T-shirts cu un touch al nostru.’
Ultima mea vizită m-a purtat în lumea lui Lucian Arsene, unul dintre cei mai apreciați tineri designeri din România, care s-a remarcat prin colecțiile sale glam și prețioase. Am fost mai mult decât nerăbdătoare să ajung la el pentru a sta de vorbă despre experiența lui, acesta povestindu-mi detalii inedite despre modul în care lucrează și cum a început pentru el toată această poveste. Ba mai mult, l-am surprins pe Lucian chiar în timpul programului de lucru și a fost încântat să ne introducă în lumea sa creativă, pe care am surprins-o în imagini inedite: „Conturez și definesc povești, povești care se transpun în structuri vestimentare. Activez în domeniul designului vestimentar de aproximativ 10 ani. Mențin direcțiile creative atât pentru proiectul personal, cât și pentru colaborarea pe care o am cu un atelier de creație eveningwear. Am ales să mă îndrept către zona de womenswear, regăsind femininul mult mai interesant pentru a dezvolta o imagine în jurul acestuia. În toți acești 10 ani, totul a fost despre vizual, personal și cercetare. Sper să rămână aceeași linie pentru multe proiecte înainte. Parcursul anilor creativi a fost cu siguranță unul efervescent, cu împliniri, iluzii și recunoaștere din partea industriei. Continui să dezvolt, să educ și să mă educ, să prezint fragmente personale și să mențin în tensiune un fir roșu.’
Inspirația, povestește Lucian, provine din „elementele cheie, care rămân identice: proporții moderne, textile aparte, forme noi și o cercetare vizuală constantă.’ : „ARSENE construiește un costum modern, definit de „a new kind of glamour', „fine textile and construction' & „a modern persona'. În tot ceea ce fac, vorbesc despre o libertate, dar una cu un iz romantic, modern, complex, future forward, dinamic, cu linii de clasic. Încerc să conturez un corp de design cu o identitate contemporană.’. Fiecare piesă realizată de Arsene are în spate o poveste ce ne poartă dincolo de limitele vizuale și ne îndeamnă să privim hainele din perspectiva artistului : „Tot ce prezint are o poveste în spate, personală de cele mai multe ori. Chiar dacă piesele vestimentare pot susține o poveste de sine stătătoare, mereu o să existe un nucleu de gânduri, sentimente și trăiri după cortină, care să fie transpus în cuvinte sau verbal. Mereu o să fiu fascinat de acele mici detalii, de frumosul atipic, de împletirea dintre masculin și feminin, de locurile cu poveste, corpurile de obiect strălucitoare și vizualurile impregnabile. Îmi place să gândesc că transpun croiuri masculine cu linii de feminin, alături de accesorii tip bijuterie, elemente care definesc „uniforma' pentru persoana prezentă. Structura esteticii personale este conturată de punctele de clasic, firele roșii ale modernului și în centrul acesteia, o colecție atipică de obiecte ilustre.’
Lucian Arsene activează de un deceniu în lumea modei, însă el susține că evoluția a fost una progresivă, ușor înceată față de viziunea lui. Cu toate acestea, am verificat și lista sa de „to do’, promițătoare și provocatoare: „Ca fapt sigur, în următoarea perioadă este stabilită realizarea campaniei pentru ultimul proiect prezentat. Pe lista de „to do', se află: două capsule (una derivată din acest ultim proiect și una cu un produs-semnătură), posibil o platformă online (unde să pot aduna informația într-un tot unitar) și următorul proiect „de povestit' (bazele fiind deja depuse). Iar ca wishful thinking, poate și un atelier propriu, locul unde tradiția meșteșugului de a croi se asociază cu linia frumosului contemporan.
Sper că ți-a plăcut incursiunea mea în lumea acestor creativi, surprinsă cu ajutorul HONOR 90, un dispozitiv subțire și elegant, inspirat de haute couture și de tehnicile din crearea bijuteriilor de lux, cu un design special, dar și o mulțime de funcții concepute pentru a ajuta vloggerii să-și eficientizeze fluxul de lucru.