Orice persoană se poate confrunta cu medii de lucru sau situații stresante. Atunci când organismul este supus constant un factori exogeni și endogeni ce cauzează niveluri foarte mari de stres, încearcă să se adapteze la impactul acestora prin declanșarea unor răspunsuri biologice specifice.
Stresul poate avea efecte diferite asupra corpului uman, în funcție de specificul stresorilor cu care o persoană se confruntă sau durata de expunere. Căderea părului reprezintă doar una dintre numeroasele reacții ale organismului în fața acestei probleme, cu o dinamică pe care o vom detalia în cuprinsul acestui articol.
Pielea este un organ ce acoperă și protejează corpul în fața acțiunii stresorilor (chimici, biologici și fizici) din mediul înconjurător: temperatura atmosferică, razele UV, traumele mecanice sau diferite substanțe chimice.
Foliculii piloși sunt formațiuni cu o activitate ciclică după naștere, structurată pe 3 etape definitorii pentru durata de viață a firului de păr:
Pielea este acoperită cu o rețea de nervi senzoriali, ce transmit informații despre efectele cauzate de stresori către sistemul nervos central, pentru a dezvolta un răspuns sistemic adecvat al organismului. [1]
Hormonii secretați în timpul răspunsului sistemic la stres și neurotransmițătorii fibrelor nervoase autonome pot acționa asupra celulelor pielii, afectându-le funcțiile în funcție de circumstanțe. [1]
Există dovezi ce arată că o producție excesivă de neurotransmițători, neurohormoni și citokine în organism, ca răspuns la expunerea acestuia în fața factorilor de stres, poate influența în mod semnificativ ciclul de viață al firului de păr. [1]
Următoarele afecțiuni pot determina căderea părului în asociere cu niveluri semnificative de stres:
Efluviu telogen
În condiții de stres ridicat, foarte mulți foliculi de păr pot intra în faza telogenă. Astfel, în doar câteva luni de la trăirea unui eveniment traumatizant, părul poate cădea brusc, mai ales în timpul spălatului pe cap sau al pieptănatului. [2]
Alopecia areata
Se consideră că există numeroși factori ce pot cauza alopecia areata, fiind posibil ca stresul sever să se numere printre aceștia. Această afecțiune se manifestă prin acțiunea sistemului imunitar împotriva foliculilor de păr, provocând astfel căderea părului. [2].
Trichotilomania
Reprezintă dorința patologică irezistibilă de a smulge fire de păr de pe scalp, sprâncene sau din alte zone ale corpului. Smulgerea părului poate fi o modalitate de a face față sentimentelor și senzațiilor negative sau inconfortabile, cum ar fi stresul, plictiseala sau frustrarea [2].
Din fericire, căderea părului cauzată de stres poate fi, de multe ori, reversibilă. Situația revine la normal printr-o gestionare mai bună a stresului, dar și prin utilizarea produselor dermato-cosmetice corespunzătoare, recomandate de medicul specialist pe baza evaluărilor sale.
Atunci când observi o cădere nefirească a părului, la pieptănare sau spălare, este indicat să te programezi pentru un consult de specialitate, motivul fiind unul cât se poate de simplu: tratamentul dermato-cosmetic folosit împotriva căderii părului depinde, în principal, atât de cauza care a dus la apariția afecțiunii cât și de stadiul în care se află forma respectivă de alopecie.
Mai mult decât atât, căderea bruscă părului nu doar că impune un consult de specialitate, pentru aplicarea unui tratament adecvat, ci poate conduce la descoperirea unei probleme de sănătate de care încă nu știi, manifestată și printr-o anumită formă de cădere a părului. [2]
Este important de precizat faptul că această relație de cauzalitate (stres – căderea părului) nu este unidirecțională. La femei, efectele alopeciei pot include includ anxietate, depresie, nemulțumire față de aspectul fizic și un nivel scăzut al stimei de sine. Pot exista perturbări semnificative în viața socială a unei femei cu alopecie, deoarece aceasta poate începe să evite din acest motiv întâlnirile cu diferite persoane din cercul său. [3]
Mai mult decât atât, rezultatele unui studiu au arătat că 40% din totalul femeilor chestionate au descris probleme de căsnicie din cauza acestei probleme, în timp ce 63% au avut dificultăți în carieră atribuite căderii părului. Aceste efecte par să apară indiferent de vârstă, rasă sau gradul de cădere a părului. [3]
De aceea, acestea trebuie să apeleze cu încredere la un consult de specialitate, astfel încât o verificare amănunțită să poată stabili ulterior un diagnostic pus corect, pentru a putea beneficia apoi de cel mai potrivit tratament dermato-cosmetic dedicat femeilor.
Acest articol are un rol pur informativ și nu trebuie să înlocuiască sub nicio formă sfatul medicului specialist. Dacă te confrunți cu problema căderii părului posibil asociată unor niveluri foarte mari de stres, programează-te pentru o consultație de specialitate. Astfel, vei beneficia de un diagnostic pus corect și un tratament adaptat nevoilor tale medicale!
Bibliografie:
1. „Stress and the Hair Follicle: Exploring the Connections”. National Library of Medicine. www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1868107. Accesat pe 29 august 2024
2. Can Stress Make You Lose Your Hair?'. Mayo Clinic. www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/stress-management/expert-answers/stress-and-hair-loss/faq-20057820. Accesat pe 29 august 2024
3. „Hormonal Therapy in Female Pattern Hair Loss”. National Library of Medicine. www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5419033/. Accesat pe 29 august 2024
Sursa foto: Shutterstock