Haita de acțiune: de vorbă cu protagoniștii comediei care ne-a convins că avem nevoie de suspans, satiră și ironie

Haita de acțiune, care tocmai a avut premiera când ții în mână această revistă, este o comedie polițistă cum nu s-au văzut de mult pe ecranele mari sau mici de la noi. Pe scurt, satira scrisă și regizată de Vali Dobrogeanu și produsă de Matei Dima ne introduce în viețile deloc palpitante (până atunci) ale polițiștilor dintr-o secție rutieră, cu rutinele, gafele și incidentele caracteristice. Numai că Denzel, polițistul jucat de Matei Dima, se dovedește un agent deopotrivă visător și disruptiv în această lume călduță și coruptă. Concepția lui idealistă despre justiție este livrată cu inocență și cu un aplomb care-i stânjenește colegii și pusă în practică prin acțiuni ce pendulează între inconștiență și neîndemânare.

Împins înainte de pasiunea din copilărie pentru filmele americane de acțiune și de influența unui tată fost polițist și acum true crime vlogger, Denzel vrea să aducă dreptate în lume, iar pentru asta se asociază mai întâi cu Oli (Antonia), o polițistă temperamentală, care-și revarsă violent trăirile asupra colegilor. Gașca celor dispuși să lupte cu răufăcătorii e completată de Aurel (Vlad Brumaru), primul agent rom din departament, care încearcă să-și facă treaba în liniște și să treacă neobservat, mai cu seamă că este pe deplin conștient de stereotipul pe care-l întruchipează în ochii colegilor.

Matei Dima clarifică din start felul în care s-a gândit la Denzel, personajul principal al filmului pe care l-a și produs: „este rolul vieții mele deoarece, ca și mine, este un băiețel care a crescut cu filmele americane și asta i-a influențat puternic alegerile în viață. Eu acum fac o formă a filmelor cu care am crescut, iar personajul meu, din cauza unor drame din familie, refulează în această lume a justițiarului, chiar dacă el nu este calificat să o facă.” Pe lângă conexiunea personală cu Denzel, ce face Dima de mulți ani este pur și simplu comedie – și mărturisește cum a ajuns la straturile de umor pe care le-a așezat peste personajul de azi.

„Într-un mod foarte dubios, eu reacționez foarte mult din instinct. Nu folosesc așa de mult structura, cât folosesc impulsul momentului când scriu sau joc. Bineînțeles, cel mai important este să ai în jur oamenii potriviți ca să și aterizezi glumele. În cazul personajului Denzel, a fost foarte simplu să știu ce am de făcut. L-am analizat pe Mugur Mihăescu, care îl joacă pe Garcea, tatăl meu, și i-am adăugat mici manierisme și replici. Și, ca metodă de actorie, cel mai bun și cinstit drum de a juca bine este să crezi cu adevărat lucrurile pe care le scoți pe gură. 90% din cazuri, iese replica bine.”

Pentru Antonia, Oli reprezintă debutul în actorie, iar faptul că asta a-nsemnat că avea de jucat un rol lung și complex, spune, a făcut-o să simtă că „am reușit să ies din zona de confort și să îmi demonstrez mie că pot, să trec peste teama că nu mă voi descurca, că voi greși, că nu mă voi ridica la nivelul așteptărilor și încrederii pe care BRo (Matei Dima, n.red.) și echipa mi-au acordat-o atunci când s-au gândit la mine”. Deși obișnuită cu scena, platoul a fost diferit, iar Antonia spune că Alex Bogdan, care îl interpretează pe Seba, dar a fost și trainer pentru actori, împreună cu Vlad Brumaru și Matei Dima nu doar că au învățat-o multe despre actorie, ci i-au acordat, răbdători, tot sprijinul lor.

Personajul Oli este în așa fel construit – o femeie frumoasă, pe care nimeni nu o ia în serios, pe deasupra și polițistă – încât Antonia, experimentând pe pielea ei și atenția, și desconsiderarea de care are parte o femeie considerată doar frumoasă, a găsit în interior revolta necesară ca să o poată interpreta. Nu i-au scăpat filtrele misogine prin care e privită Oli și spune că, spre deosebire de personaj, „din păcate, încă sunt momente în care mă copleșește răutatea, mă întristează comentariile agresive gratuite, jignirile și judecatul venite din partea unor oameni care nu mă cunosc absolut deloc.”

Haita de justițiari e completată de Aurel, polițistul rom interpretat de Vlad Brumaru. El povestește că prima citire a scenariului i-a conturat în minte un personaj foarte apropiat de ce vedem pe ecran, un om onest, sufletist și calculat, care reflectă ceea ce ar putea fi reacțiile publicului la situațiile pe care le are-n față. Aurel rămâne, pe tot parcursul acțiunii, personajul de bună-credință, lucru care, spune, „vine din valorile morale pe care le are și probabil dintr-o naivitate și un idealism tipice persoanelor tinere, aflate la început de drum. Cred că Aurel a văzut și a trăit multe lucruri dure în parcursul său și de aceea dorește, atât cât îi stă în putere, să facă lumea un loc mai bun. Deși personajul se lovește de situații limită și suferă modificări în decursul acțiunii, fundamentul îi rămâne constant.”

Vlad explică și că a pus mult din el în acest rol, lucru pe care-l face cu fiecare personaj, mai cu seamă că scenariile îl pun în „situații cu care e posibil te întâlnești rar sau deloc în propria viață și care te fac să cauți în tine pentru a le soluționa cât mai veridic”. Un exemplu e una dintre cele mai exagerate scene ale filmului, în care Denzel, Oli și Aurel merg pe două roți cu mașina, în încercarea de a se salva: „Fiind prima oară când trăiam așa ceva, reacțiile au fost cât se poate de autentice, cel puțin la primele duble, după care a intervenit procesul de refacere.”

La polul opus intențiilor bune ale celor trei nu se află doar răufăcătorii, ci mai ales colegii și superiorii lor, care fac tot ce le stă-n putere să le pună bețe-n roate. Personajul Seba, spre exemplu, s-a conturat rapid în mintea lui Alex Bogdan: „în afară de particularitățile rolului, că e un polițist corupt, foarte atent la felul cum arată, m-am gândit să-i dau o notă americană, de anii ’70, așa că m-am lăsat doar cu mustața. Mi-a dat un aer de film american, clasic, eu consumând de mic foarte multe filme polițiste. A fost o plăcere să joc un rol așa cum am văzut eu în copilărie.”

Anca Dinicu – Bucur – îi ține isonul în secție, și-mi spune că a vrut, în primul rând, ca personajul ei să arate diferit. „Apoi am stabilit ce raport are cu celelalte personaje, de cine e atras/ă (căci are o sexualitate incertă). Am vrut să fie un personaj pe care să-l îndrăgești fără să ai un motiv anume. E corupt, își ia salariu doar pentru că bea cafea, dar când e vorba de ceva serios nu ezită, e acolo cu ‘frații lui’.” Anca povestește că rolul s-a conturat mai bine atunci când a decis, împreună cu Alex Bogdan, că Bucur și Seba sunt „2 în 1, personaj colectiv, și că trebuie să fie ca o prelungire a colegului său, că îl adoră și că e un model pentru el. În Bucur e un Seba mic la niște butoane, pe un tron. De acolo, el îi controlează viața. Bucur e o BUCURie cu necaz.”

Cu experiență în comedie pe scenă, în film și la TV, Anca Dinicu spune că e nesfârșit de satisfăcător pentru ea să-i facă pe oameni să râdă. „Nu simt că îmi ia ceva, din contra, doar îmi dă energie pentru viitoarele proiecte. Îmi confirmă că asta e menirea mea pe pământul ăsta. Devine provocator până în punctul în care o expui și primești feedback. Dacă el este bun, nu mai este nimic dificil, este doar plăcere. O împlinire.”

O astfel de satiră își are, firesc, răufăcătorii ei, iar Elena Chiriac, Bubu în film, se numără printre ei. „Când am citit prima dată scenariul am zâmbit, pentru că am înțeles imediat ce avem în comun, anume curajul. Dar, pe de altă parte, Bubu este o fată rea, certăreață și bătăușă. Poate că sunt caracteristici care se regăsesc și în mine, dar Bubu le duce la extremă. Nu stă la discuții și nu iartă nimic. Luptă pentru propriile legi. Este răufăcătoarea care face povestea completă.” Rolul a fost interesant pentru ea, povestește Elena, mai ales că „Bubu nu e afectată de opiniile altora, se distrează când cei din jurul ei o judecă. E plăcut să trăiești așa pentru o vreme.”

Mai complicat a fost în scenele de bătaie („Bubu nu este expertă în cuvinte, dar este maestră în bătaie”, spune ea) cu Antonia, care au și lăsat-o cu o cicatrice: „După multe duble dintr-o coregrafie de luptă, pumnul meu a deviat de la traseu și s-a oprit în marginea unui dulap. Am sfârșit cu o rană serioasă, pe care pe moment am rezolvat-o cu un bandaj și am revenit la luptă.” Scenele de acțiune au fost provocări și pentru Antonia, dar i-au plăcut. A ajutat-o și faptul că se antrenează constant la sală, dar și că „am avut cascadori pe set care ne-au învățat ce să facem în scenele cu secvențe cu violență fizică. A fost una dintre părțile care mi-au plăcut foarte mult, a fost multă adrenalină și multă energie depusă, dar cred că a meritat. Adică sper să fie pe placul publicului.”

Haita de acțiune mustește de… ei bine, acțiune, de la luptele pomenite de Antonia și Elena Chiriac la urmăriri în viteză și până la scene de-a dreptul absurde, dar hilare, care cel mai probabil vor umple de hohote sălile de cinema. E nevoie de comedie, spun Alex Bogdan și Anca Dinicu, care au amândoi istoric în această zonă și care formează și pe ecran duo-ul nostim Seba-Bucur. „Cred că e foarte multă durere în lume acum.”, explică Alex.

„Privim neajutorați cum alți oameni suferă. Și este absurd și ilogic să nu avem control asupra lumii în care trăim. Să simțim că alții dictează pentru noi, că ți se poate schimba tot universul într-o noapte, doar că unii oameni sunt conduși de rău. De aceea, comediile sunt la mare căutare acum. Au fost mereu, dar acum se simte și mai acută nevoia de a scăpa de tot ce urât în lume. Sunt convins că până la urmă lucrurile vor intra pe un făgaș normal, și umanitatea va învinge.” Confirmă și Anca: „atunci când te deconectezi de viața reală tinzi să te duci unde e mai bine, unde uiți de griji, supărări, și pentru că râsul e apanajul fericirii, e cea mai scurtă cale. E cea mai rapidă modalitate de a scăpa, poate chiar și numai pentru o oră, de drame.”

Matei Dima spune că, pe lângă escapismul pe care îl furnizează comediile, mai există o nuanță în apetitul publicului de la noi pentru ele: „Din cauză că am crescut atâția ani cu filme de-afară, este greu, din punct de vedere comercial, să asculți dialog de dramă sau horror, fără să-ți sune ciudat. La comedie, însă, România este foarte dezvoltată, avem multe tipuri de umor și, mai important, publicul are simț pentru asta și îți poți permite tot felul de glume, nu doar slap stick (comedie fizică exagerată, n.red.).”

Să faci comedie, însă, nu e o treabă așa simplă cum pare, spune Vlad Brumaru: „e unul din cele mai grele lucruri de jucat. Comedia bună. Pe de-o parte e matematică, atunci când vine vorba de timing-uri, pauze sau punch-line-uri, pe de altă parte e relaxare, libertate și improvizație. Pentru mine e vorba mereu despre o pendulare între acești doi poli, între naturalețe și munca propriu-zisă. Sunt lucruri care vin de la sine sau se nasc din improvizații și lucruri pe care le lucrez la virgulă sau la secundă, de la caz la caz. Și mi-e foarte greu să nu râd la cadru atunci când e bine.”

Însă Haita e în esență o satiră, iar toate stereotipurile pe care le exploatează pentru a critica și o instituție de forță, dar și natura umană pur și simplu, pot deveni alunecoase, în funcție de cum sunt privite. De-asta, spune Vlad, care se declară încrezător în puterea umorului, e nevoie de echilibru în modul în care sunt folosite. „Cu cât situațiile sunt mai sensibile, cu atât echilibrul este mai greu de menținut, dar și mai valoros atunci când este atins. Atunci când intențiile sunt bune si execuția reușită, satira mi se pare extrem de utilă și relevantă, întorcând o oglindă în fața anumitor tertipuri și având puterea de a stârni, pe lângă râsete, teme de discuție și întrebări importante.”

Matei Dima lămurește intențiile cu care au făcut Haita de acțiune: „filmul nostru surprinde o realitate pe care noi am întâlnit-o pe străzi sau la știri când vine vorba de Poliție. Este o satiră, deci era clar că o să atingem și subiectul corupției sau al polițistului mai delicat și metrosexual. Însă povestea are grijă să le dea personajelor un drum narativ interesant și să arate că spiritul justițiar al lui Denzel, personajul care crede cel mai puternic în lege, îi atinge pe toți.”

I-am întrebat la final pe protagoniștii Haita cum așteaptă premiera și cu ce gânduri speră să plece lumea de la filmul lor. Antonia, de pildă, e emoționată de faptul că „foarte mulți oameni mă vor vedea într-o ipostază nouă”, dar povestește că entuziasmul de a lucra la acest proiect a fost „mai mare decât teama”. Mai spune că a învățat din munca în această echipă și că speră ca filmul „să fie primit cu inima deschisă, pentru că este un proiect la care s-a muncit cu entuziasm, cu bucurie, cu multă dedicare.” Elena Chiriac, în aceeași idee, e sigură că faptul că au muncit și au pus mult suflet în proiect va genera o reacție pe măsură, și își dorește „ca publicul să se distreze”. Alex Bogdan, la rândul lui, spune că ce e important, „ce am vrut noi să transmitem, e că există bine în lume, oameni care doresc să facă bine și nu se dau în lături de la nimic până nu obțin asta. Că prietenia și familia sunt valori fundamentale pentru orice individ sănătos moral, care își ia în serios rolul pe acest pământ.”

Întărește și Matei Dima gândul lui. „Mai mult decât o comedie polițistă, filmul este despre familie și, mai important, despre grija pe care o purtăm celor mici. Mesajul este unul de responsabilizare, dar și de acceptare a faptului că este nevoie de un compromis, câteodată, pentru cei pe care îi iubim.”

de Ioana Ulmeanu
Fotografii: Tibi Clenci
Realizatoare: Domnica Mărgescu și Daria Georgescu

Machiaj: Genny Matea, Andra Manea;
Coafură: Adonis Enache/Endorphin Lab, George Cozma;
Manager Tibi Clenci: Radu Dobrea;
Asistenți styling: Irina Bucur, Maria E.G. Pais, Ștefan Istrate.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK