Pentru că știm cât de complicat e să oferi cadoul potrivit, ne-am gândit să-ți venim în ajutor. Descoperă sugestiile noastre și dăreuiște-le celor dragi un moment de fericire!
Aș descrie sărbătorile de iarnă drept perioada marilor dileme. Ce ținute să alegi pentru petreceri, cum îți coafezi părul, ce meniu pregătești pentru prânzul de Crăciun, ce cadouri le faci celor dragi – sunt doar câteva dintre întrebările care îi frământă până și pe cei mai Grinch dintre noi. Pentru a-ți ușura munca și a te ajuta să eviți căderile nervoase sau atacurile de anxietate, ne-am gândit să-ți oferim câteva sugestii de cadouri, pe care persoanele apropiate din viața ta le vor adora.
Să începem cu cea mai dificilă categorie, cea a persoanelor care spun de fiecare dată că „nu își doresc nimic. Știu cât de frustrant e să auzi asta și că de multe ori ești tentată să le oferi o felicitare frumos ambalată pe care scrie „NIMIC, dar mai amână puțin planul ăsta. Cea mai bună soluție în astfel de cazuri e să fii atentă la dorințele lor pe parcursul întregului an. Așa că îți recomand să îți faci o listă cu cadouri încă din luna ianuarie, în care să notezi chiar și cele mai mici detalii. Dacă e prea târziu pentru a pune în aplicare o astfel de strategie, atunci orientează-te către un altfel de cadou. Oferă-le o experiență inedită sau o activitate fun pe care să o faceți împreună. De exemplu, te poți înscrie cu mama ta la niște cursuri de gătit, iubitului tău îi poți cumpăra un abonament la un centru spa, iar tatălui tău îi poți oferi o ședință la un poligon de tir. Pentru nepoții tăi alege o activitate antrenantă, cum ar fi o zi petrecută în parcul de distracție, la patinoar sau într-o sală de escaladă. Prietenelor tale le poți dărui un bilet la concertul artistului lor preferat, o invitație la o piesă de teatru pe care își doreau să o vadă de mult timp sau pur și simplu un voucher la un salon de înfrumusețare.
Dacă preferi însă un cadou ceva mai clasic, nu îți face griji, avem și aici o listă lungă de variante. Bijuteriile sunt un cadou cu care nu poți da greș, parfumurile și produsele de îngrijire a pielii sunt și ele întotdeauna binevenite, iar decorațiunile de Crăciun sunt potrivite pentru absolut orice membru al familiei. Dacă persoana pe care vrei o surprinzi iubește cafeaua, atunci lucrurile sunt cu atât mai simple, fiindcă Nespresso a lansat în acest an Vertuo Pop, un espressor minimalist, inovator, cu design compact și culori vibrante, ce oferă un strat generos de cremă, chiar și celor mai lungi cafele. Datorită tehnologiei noi de care dispune, Vertuo reușește să extragă în ceașcă cafele de orice dimensiune – de la espresso la double espresso și până la gran lungo – și să le ofere aceeași cremă densă, bogată, specifică unui ristretto sau espresso autentic italian.
Și mai mult decât atât, pe lângă espressor-ul inovator, Nespresso îți oferă în acest sezon mai multe opțiuni de cadouri, ce variază de la cafele cu arome unice și până la accesorii, inspirate de culmile înzăpezite ale Alpilor. Astfel că vei găsi trei sortimente de cafea, create special pentru a sărbători magia Crăciunului. De exemplu, Festive Black Double Espresso îmbină perfect profilul aromatic lemnos al cafelei prăjite cu notele de condimente și de fructe, oferindu-le celor dragi o experiență de neuitat, în timp ce Frosted Caramel Nuts este varianta ideală pentru cei care adoră aromele dulci de caramel și de migdale. În timp ce amestecul cremos de cafea Arabica din America de Sud se contopește cu aroma ademenitoare de caramel, dezvăluie note de biscuiți cu migdale și vanilie, ce transformă degustarea cafelei într-un moment de relaxare completă.
Dacă preferi un cadou inedit, atunci surprinde-ți prietenii și familia cu Seasonal delight spices, un sortiment inspirat de aromele delicioase ale vinului fiert. Chiar dacă nu le poți oferi o vacanță la munte, te asigur că o singură degustare a acestui amestec de cafea Arabica, îmbogățit cu arome de scorțișoară, cuișoare și prăjitură cu mirodenii, îi va transporta pe cei dragi direct pe pârtiile de schi.
Completează cadoul cu unul dintre accesoriile elegante din noua colecție Nespresso X Fusalp, cum ar fi cana termos Nomad Travel Mug Midnight Blue. Îți garantez că orice iubitor de cafea va fi mai mult decât încântat de un astfel de cadou, iar tu vei putea răsufla liniștită că ai reușit și în acest an să le oferi celor dragi un moment de fericire!