Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cursa caritabilă – Race for the Cure Romania – ediția a 9-a, din 11 iunie

Fundația Renașterea organizează pe 11 iunie traditionala cursă caritabilă Race for the Cure Romania, Cursa de alergare / plimbare 5 km sau de 1 km cu punct de Start/Sosire la Stadionul Național Arcul de Triumf din București.

Ediția din acest an, pe langa prezența la cursa fizica din București, posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro. Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro

Anul acesta, pentru a noua oară, vom sărbători sănătatea, la Race for the Cure România, împreună cu familia, prieteni, colegi, dar și cu învingătoarele în lupta cu cancerul! De asemenea, românii de pretutindeni își pot arăta solidaritatea față de femeile vulnerabile, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Astfel, suntem alături de femeile din Romania, în drumul către combaterea cancerului, prin prevenție, stil de viață sănătos și acces la investigații medicale. Statisticile sunt alarmante, în ceea ce privește rata mortalității din cancerele feminine în România, comparativ cu celelalte țări din Europa. Pe 11 iunie vom colora din nou Bucureștiul în roz, iar fiecare înscriere e transformată de Fundatia Renasterea în analize medicale pentru femeile defavorizate, ce le pot salva viața! Împreună suntem mai puternici! ', a declarat Mihaela Geoană, Președintele fondator al Fundației Renașterea.   

Participanții la cursa din 11 iunie, de la Stadionul Național Arcul de Triumf se vor bucura, alături de familie, colegi si prieteni de o mulțime de surprize:

  • Program de încălzire pe muzică,
  • Jocuri educative și activități distractive pentru copii,
  • Photo fun booth,
  • Trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant

costumată, originală sau inimoasă echipă,

  • Fiecare participant va fi înscris la Tombola Renașterea (cu premii

atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă)

  • Învingătoarele în lupta cu cancerul, Doamnele in Roz, vor participa la

Tombola Roz

Anul acesta, cursa nu va mai fi una competitivă! Vom sărbători sănătatea, îmbinând sportul distracția și emoția, printr-o plimbare sau alergare roz, precum o fac alte 32 de țări din Europa.

Traseul cursei de alergare / plimbare de 5 k din București este următorul :  Start – esplanada Stadionului Național Arcul de Triumf – Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, pana in Piața Victoriei, cu retur pe Șos. Kiseleff, pana la Arcul de Triumf, continuând pe str Alexandru Constantinescu, până la Poarta Roz. Traseul Pink walk de 1 km este : Start – esplanada Stadionului Arcul de Triumf Str Alexandru Constantinescu, Arcul de Triumf si retur pe același traseu, dar cu sensurile delimitate de garduri si banda de semnalizare, până la Poarta Roz Delimitarea sensurilor de alegare se va face prin garduri si banda de delimitare.

Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani. Fiecare participant primește un kit (tricou și număr de participare), apă (1 punct de hidratare pe traseu si la Sosire), o înscriere la Tombola Renașterea și o medalie la terminarea cursei.

Kitul de participare poate fi ridicat de la sediul Fundației Renașterea (strada Virgil Pleșoianu nr. 87, sector 1, București), în perioada 29 mai – 10 iunie, în intervalul orar 10-18. Se poate opta și pentru primirea kit-ului prin curier, odată cu înscrierea electronică (costul transportului se achită la firma de curierat și este platit de destinatar).

Race for the Cure este cea mai mare cursa internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, cel mai mare și de succes eveniment de informare și de strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Aflat la a noua ediție in țara noastră, Race for the Cure aliniază România la linia de start a Europei in cursa pentru prevenirea si combaterea cancerului la femei.

La edițiile din 2022 a cursei Race for the Cure România, s-au înscris 2.730 de participanți și tot atâtea teste medicale gratuite au fost oferite femeilor vulnerabile, la Centrul Medical de Excelenta Renașterea din București și prin intermediul Unității Medicale Mobile Renașterea.

La fiecare dintre edițiile anterioare a fost foarte apreciată la competiția între echipe pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, originală sau inimoasă echipă.

Pentru înscrierea unei echipe direct la sediul Fundației, se poate trimite un mesaj de solicitare pe adresa de email :  [email protected] / [email protected]

Înscrieri online : RACE FOR THE CURE România, ediția a 9-a, București – 11 iunie 2023 – 11/06/2023

Multumim pentru implicare, sponsorilor si sustinatorilor evenimentului Race for the Cure –2023:

Sponsor Diamond: Kultho , Fundatia Superbet                                   

Sponsor Gold: Catena, Gilead

Sponsor Silver: MSD                      

Sponsor Bronze: Banca Transilvania, Novartis, Cec Bank, Pfizer, Roche, Kpmg Legal

Susținători: Hervis

Parteneri institutionali:   Complexul Național Sportiv Arcul de Triumf, Federatia Romana de Rugby, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman         

Race for the Cure

Race for the Cure reprezinta cel mai important eveniment global de constientizare, educare si strangere de fonduri pentru cancerul de san. Inaugurata in anul 1983, Komen Race for the Cure a evoluat de la o cursa cu 800 participanti in Dallas, la peste 150 de curse, pe 4 continente, cu peste 1.6 milioane de participanti in intreaga lume.

Pentru Fundatia Renasterea, acest eveniment reprezinta, in egala masura, un bun prilej de a promova mesaje pentru prevenirea si depistarea precoce a cancerului, de a reaminti femeilor ca cel mai bun tratament este preventia, iar informarea corecta, sportul si optimismul, sunt reteta propriei noastre sanatati. Primele sapte editii ale evenimentului s-au bucurat de participarea a peste 21.100 de persoane, din care peste 500 invingatoare in lupta cu cancerul.

Informatii despre Fundatia Renasterea

Fundatia Renasterea este o organizatie neguvernamentala, infiintata in anul 2001, care a primit statut de Organizatie de Utilitate Publica in anul 2007. Misiunea Fundatiei Renasterea este aceea de a promova importanta preventiei si depistarii precoce a cancerului de san si de col uterin, de a oferi investigatii medicale gratuite si consiliere pacientilor oncologici.

In ultimii 21 ani, Fundatia Renasterea a obtinut rezultate remarcabile in ceea ce priveste informarea femeilor din Romania, despre importanta depistarii precoce a cancerului si a oferit peste 115.000 de investigatii medicale in cele doua centre medicale pe care le detine in Bucuresti. In plus, cu sustinerea partenerilor sai, Fundatia a achizitionat si operat doua Unitati Medicale Mobile care au oferit in regim de gratuitate investigatii pentru 27.870 de femei ce locuiesc in zone rurale, unde rata mortalitatii este crescuta din cauza depistarii tardive a afectiunilor. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate cu cancer in stadii avansate, din cauza lipsei informatiilor si a barierelor de ordin geografic si financiar.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial