Focus pe imunitate: bifează 5 obiceiuri bune și te ferești mai ușor de răceli și boli sezoniere

Câteodată ai impresia că toată lumea este răcită în jurul tău și simți că zilnic faci un slalom nesigur printre viruși amenințători pentru sănătatea ta?

Câteodată ai impresia că toată lumea este răcită în jurul tău și simți că zilnic faci un slalom nesigur printre viruși amenințători pentru sănătatea ta? Deși nu există un leac magic pentru a nu ne mai îmbolnăvi niciodată, poți să apelezi la 5 obiceiuri simple ca să îți întărești imunitatea și te asiguri că ai toate armele la tine pentru a-ți proteja sănătatea.


Cum îți poți crește imunitatea?

Imunitatea se referă la capacitatea organismului de a se proteja de microorganismele care cauzează boli. Cu cât avem o imunitate mai puternică, cu atât corpul nostru este mai capabil de o reacție imediată de apărare atunci când identifică un ‘invadator. 

Cum te asiguri că îți menții imunitatea gata de acțiune? Adoptă aceste 5 obiceiuri simple: asigură-ți mereu aportul zilnic de probiotice, ia suplimente, hidratează-te corespunzător, dormi suficient și fă mișcare.


Asigură-ți aportul de probiotice 

Probioticele sunt așa-numitele bacterii bune’ care au ca principal beneficiu echilibrarea florei intestinale. Aceasta, la rândul ei, este esențială pentru un sistem digestiv fericit, care funcționează optim. 

Ce va face o flora intestinală echilibrată? Asigură un tranzit bun, reduce sau elimină balonarea, asigură absorbția nutrienților, vitaminelor, mineralelor din alimentele pe care noi le consumăm, scade inflamația din corp (inclusiv acneea inflamatorie) și multe altele. 

De unde îți iei probioticele? Din alimente fermentate precum iaurt, chefir, murături sau Kombucha. Atenție însă! Acestea trebuie să fie nepasteurizate. O variantă de Kombucha raw, delicioasă o găsești la Zenvita. Kombucha Zenvita este produsă artizanal, numai din ingrediente naturale, nu este pasteurizată sau filtrată, păstrând astfel toate proprietățile benefice pentru sănătate. În plus, ingredientele care dau aromele distinctive (lamâie & ghimbir, mentă & lime, zmeură & hibiscus) vin cu propriile beneficii de stimulare a imunității.


Ia suplimente

Într-o lume ideală, ar trebui să ne luăm toți nutrienții și vitaminele necesare din alimente întregi, crescute natural. Ar trebui să consumăm fructe și legume sezoniere, carne, ouă și lactate doar din surse de încredere. Cu toate acestea, realitatea urbană face prea puțin probabil acest scenariu, așadar, de cele mai multe ori corpul are nevoie de un impuls suplimentar iar suplimentele sunt foarte benefice pentru întărirea imunității.

Dintre cele mai bune vitamine pentru întărirea sistemului de apărare, vitamina C este bine cunoscută pentru proprietățile sale de stimulare a imunității. Alte vitamine, cum ar fi vitamina D și zincul, sunt, de asemenea, eficiente în întărirea sistemului imunitar. Atenție însă – nu lua suplimente decât în urma unor analize și la recomandarea medicului tău.


Hidratează-te corespunzător

Probabil și tu uiți de multe ori să bei apă suficientă în timpul zilei. Și poate ai auzit și acest îndemn: hidratează-te! Acest obicei este esențial pentru sănătatea noastră – la urma urmei suntem cel puțin 60% apă. 

Pierderea unui procent de 10% apă din organism face ca sângele să nu mai circule normal și asta practic îți poate da tot organismul peste cap. Data viitoare când simți că te doare capul, bea un pahar cu apă. De cele mai multe ori, durerea anunță o deshidratare a organismului. Această deshidratare se traduce în suprimarea funcției imunitare iar asta te va lăsa descoperit în fața virusurilor. 


Așadar, nu uita să-ți asiguri aportul de 1,5 – 2 l apă zilnic și să suplimentezi în perioadele caniculare sau în zilele cu exerciții fizice intense.

Dormi suficient

Dacă până nu de mult somnul era considerat apanajul celor leneși’ și al celor care nu au țeluri mari, în ultima vreme odihna a căpătat o importanță majoră iar recomandarea de a atinge 6-8 ore de somn pe noapte este la ordinea zilei.

Cercetările ne arată că un somn insuficient sau un somn necalitativ are efecte negative asupra capacității organismului de a lupta împotriva infecțiilor. Somnul este necesar pentru a produce citokine (proteine eliberate de sistemul imunitar în timpul somnului) cu rol important în medierea și reglarea imunității. Anticorpii și celulele care luptă împotriva infecțiilor sunt, de asemenea, reduse în perioadele în care nu dormi suficient. Așadar, asigură-te că te odihnești suficient.


Fă mișcare

În afară de efectele evidente: ne simțim mai bine, avem un tonus mai bun, ne stimulăm musculatura, mișcarea are o acțiune directă asupra imunității.

Ce se întâmplă în timp ce suntem activi și ne mișcăm? Stimulăm celulele imunitare să patruleze organismul și astfel detectează mai ușor și mai repede infecțiile sau amenințările. Odată identificate, corpul nostru începe procesul de eliminare.

Intensitatea exercițiilor nu este relevantă – importantă este mișcarea tip de câteva ore pe parcursul săptămânii: fie că alegi să mergi pe jos, că practici jogging sau că dansezi prin casă, aceste activități sunt suficiente pentru a-ți menține o imunitate optimă.


Iar dacă vrei să îți crești nivelul de energie pentru a rămâne activ, nu uita de kombucha Zenvita care pe lângă probiotice are un conținut natural de cofeină și te poate susține și în acest sens.

Spor la adoptat obiceiuri bune care să îți țină imunitatea la cote maxime!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial