Fiecare etapă a vieții noastre are un anumit parfum

Roxana Voloșeniuc a stat de vorbă la Paris cu Olivier Cresp, unul dintre cei mai importanți parfumieri ai industriei, creatorul a peste 170 de esențe! Cu siguranță că cel puțin unul ți-a creat și ție o amintire, o emoție, un moment asupra căruia revii atunci când îl miroși azi. Locul în care s-a născut acum 20 de ani Today, Tomorrow and Always by Avon, respectiv compania de parfumuri Firmenich, a fost gazda acestei întâlniri.

Fiecare etapă a vieții noastre are un anumit parfum

Nu știu dacă există vreun accesoriu mai important sau un lucru care să definească mai bine și mai rotund personalitatea unei femei decât o face parfumul. Mai mult decât hainele, machiajul sau coafura, parfumul te definește precum o radiografie. Multă vreme am considerat că e normal să folosești un singur parfum care să te definească, să știe toată lumea că ai fost printr-o încăpere, să știe că ai trecut pe-acolo. Apoi mi-am zis că un om e în fapt o colecție de personaje cu laturi și fațete diferite, deci ar fi mai firesc să-și asorteze parfumul în funcție de stare, de momentele prin care trece prin viață… Cu toate că îmi place în continuare să-mi aud copiii spunând că „aici miroase a mama”. Deci da, indiferent ce fac, adică câte parfumuri port sau încerc, de multe ori mă întorc la parfumul preferat.

Am primit cu mare plăcere, dar și curiozitate, invitația Avon de a face o vizită la cea mai mare companie, casă de parfumuri din lume, fără a ști în fapt că această experiență mă va marca și îmi va deschide noi orizonturi. Până în acel moment habar nu aveam de compania Firmenich și de rolul pe care l-a jucat timp de decenii ca fiind unul dintre principalii fondatori ai industriei de parfumuri așa cum o știm noi azi. Și nici că Avon este una dintre companiile care își creează aici parfumurile, alături de Givenchy, YSL și multe altele.

Urma să fac un tur al laboratoarelor și apoi să petrec o ora cu Olivier Cresp, maestrul parfumier care a creat peste 170 de parfumuri, printre cele mai cunoscute le amintesc pe: Midnight Poison, Estée Lauder Modern Muse, Thierry Mugler Angel, Paco Rabanne XS, CH Sublime de la Carolina Herrera, Dune de la Christian Dior, Light Blue Eau Intense de la Dolce&Gabbana, Ange ou Demon de la Givenchy, Noa de la Cacharel, LEau Kenzo Pour Homme, Valentina de la Valentino, Black Opium de la YSL. Dar și Today Tomorrow Always: The Moment, noul parfum semnat de el pentru Avon. Tot el este artistul din spatele primului parfum din colecția Today Tomorrow Always, lansat în urmă cu aproape 20 de ani!

Olivier Cresp a crescut într-o lume a aromelor: străbunicul său cultiva trandafiri și iasomie, iar bunicul și tatăl lui făceau comerț cu materii prime destinate producerii de parfumuri, în Grasse, Franța. Olivier Cresp nu a fost singurul copil din familie cu acest vis, fratele și sora lui urmând același drum. „Nu m-am îndoit niciodată de acest instinct, de acest destin”, declara Olivier într-un interviu. Visul său s-a împlinit în 1975, când a devenit parfumier, iar din 1992 a început să lucreze pentru casa de parfumuri Firmenich.

Today Tomorrow Always, The Moment a fost creat de această dată printr-o colaborare unică între două generații de parfumieri, de către Olivier și fiul său, Sebastien. „Noi, parfumierii, suntem experți în crearea de amintiri. Am creat acordul Magnolia pentru Today Tomorrow Always: The Moment pentru EA gândindu-mă la plimbările mele în Grădina Botanică din Geneva. Mirosul său delicat și suav te face să călătorești printre amintiri dulci. Ambra se află în inima paletei parfumierilor, iar eu am folosit-o pentru a face ca momentele speciale trăite alături de persoana iubită să dureze mai mult de fiecare dată când porți parfumul”, a spus Olivier. Parfumul For Her mizează pe un mix de flori de neroli, note de magnolie și esență de ambră, iar varianta For Him conține neroli, lavandă și note de lemn de cedru.

În 2006 Olivier Cresp a devenit maestru parfumier, iar în 2018, The Fragrance Foundation i-a acordat Premiul pentru Întreaga Carieră. Așadar, îl aveam în față pe unul dintre cei mai importanți oameni din istoria parfumeriei mondiale, chiar în biroul lui din Paris, înconjurat de toate cele 170 de parfumuri pe care le-a creat în îndelungata sa carieră. Absolut superb… n-am mai văzut un astfel de birou niciodată. Un tip extrem de șarmant, degajat, bronzat, îmbrăcat în jeansi, un pulover de cașmir și pantofi sport.
Conversația s-a legat repede, mai ales că ne-am găsit câteva puncte și istorii comune, având în vedere că amândoi activăm deja de niște decenii în lumea frumosului. Dar de la trecut am plonjat în prezent și l-am întrebat ce părere are despre tehnologia AI și cât de mult va afecta sau schimba industria de parfumuri (tocmai făcusem un tur al laboratoarelor Firmenich și făcusem cunoștință și cu robotul Simone, vedeta companiei, „o unealtă” revoluționară care a redus deja enorm timpii de producție pentru formulele unui parfum). „Probabil că meseria de flavorist (specialist în domeniul aromelor) va avea mult de suferit. Dar intervenția AI o simțim mult și în alte cazuri: de exemplu, când IFRA ( International Fragrance Association) ne cere să înlocuim un anumit ingredient pentru că este pe cale de dispariție sau pe motive etice, cu ajutorul AI se găsesc rapid alte molecule sintetice sau baze care pot înlocui ingredientele interzise. Înainte ne lua mult timp și lucram în grupuri pentru a găsi astfel de soluții de înlocuire”, îmi spune el.

„Câte formule ai creat înainte de a te decide la varianta finală a parfumului Avon Today Tomorros Always the Moment?”, îl întreb curioasă. „Cred că au fost 200 de încercări la care am lucrat împreună cu Sebastien până să ajungem la acordul perfect pentru varianta feminină, iar pentru cea masculină mai puține”, îmi spune zâmbind, fără ca acest lucru să i se pară neobișnuit. „Sunt ajustări care trebuie făcute, în funcție de preferințe, dar și de focus grupurile care se organizează pentru ca noile parfumuri să fie testate.”, completează el.

Dar cum știi că ai ajuns la formula ideală, când simți că poți să te oprești?, îl întreb. „Crearea unui parfum este un neverending story, e ca un film, ca o carte sau tablou… la un moment dat trebuie să te oprești. Și o fac atunci când cei care poartă acel parfum încep să fie complimentați”, îmi spune. „Dar nu tu îți porți parfumurile la care lucrezi?”, îl întreb curioasă. „Nu, aproape niciodată nu mă dau cu parfum, nu aș avea cum… ar interfera cu munca mea zilnică. Dar îmi folosesc familia, prietenii pentru astfel de teste, am 10 oameni care îmi poartă parfumurile la care lucrez.”, îmi spune.

Citeam pentru documentarea acestui interviu că se declară un minimalist, lucru care m-a făcut să îl întreb ce înseamnă să fii un parfumier minimalist. „Din cele aproximativ 1500 de ingrediente pe care aș putea să le folosesc, eu prefer doar 400. Formulele mele sunt mult mai restrânse, nu-mi place să lucrez cu formule mari, ajung la 20-30 de ingrediente maxim, cu cât sunt mai lungi formulele cu atât te poți pierde pe tine, cât și pe consumator. Azi totul se întâmplă mult mai rapid, datorită tehnologiilor putem accelera numărul de formule pe care le trimitem la testat, putem accesa ingrediente noi prin biotehnologie și, mai nou, microwave. Ca atare, dacă în anii ’80 în Franța se lansau 250 de noi parfumuri anual, azi se lansează aproximativ 3000!”, îmi spune râzând.

Nu puteam să nu îl întreb cum de reușește totuși Avon să țină un nivel de preț atât de mic față de brand-urile luxury de pe piață, atâta vreme cât în privința calității nu face absolut nici un compromis față de orice casă mare din lume. Evident că nu are o expertiză clară în acest sens, dar îmi răspunde sincer că probabil motivul stă în costurile mici de marketing pe care Avon le are (standul la Harrods costă scump, nu?!, în timp ce sistemul de distribuție Avon e total diferit, fără aceste costuri enorme), lucru cu care sunt perfect în acord (citeam undeva că acest cost de marketing poate să ajungă la 80% din prețul de raft al unui produs).

Și nu putea lipsi întrebarea de final: „care este trend-ul cel mai puternic în viitorul apropiat?!”. Nici n-am terminat bine întrebarea că îmi răspunde fără să stea pe gânduri : „Vanilia!”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial