Evoluția perlelor în garderobă & sugestii de styling

Până acum 20 de ani, deci, iată, o perioadă foarte scurtă dacă ne gândim la schimbări majore care au avut loc în materie de styling, perlele erau asociate exclusiv cu un anume tip de perspectivă estetică, în special cu o abordare elegantă, aproape exclusiv în zona cocktail.

În general, puneai perle la o rochie neagră sau într-o ținută cu accente office-feminine, și cam atât!

Să ne uităm la cum sunt stilizate perlele astăzi și vom înțelege de ce saltul uriaș făcut în timp este mult mai spectaculos în privința lor, mai mult decât în ceea ce privește alte trenduri. Pun pariu că ați observat că inclusiv cei mai alternativi bărbați poartă șiraguri de perle la baza gâtului la ținute street style, un trend care a prins incredibil de bine, global vorbind, și care a fost impus inițial de cântărețul britanic Harry Styles.

Un lucru e cert – astăzi, perlele își fac loc cu succes în absolut orice tip de outfit.

SPORT – poți asocia inele cu perle, cercei sau lanțuri într-o ținută lejeră, cu accente sport, alături de un hanorac supradimensionat și perechea ta preferată de sneakerși. Poți mixa auriu & argintiu, mai ales în cazul inelelor cu perle, dacă ele fac parte din aceeași familie estetică. Pandora oferă mai multe alternative în acest sens.

MASCULIN – dacă optezi pentru un costum impecabil, tip smoking, o cămașă albă structurată și o coafură wet, perlele vor arăta fabulos! Poți purta inele cu perle pe mai multe degete și, pentru o tușă punk, un singur cercel cu perlă din portofoliul Pandora.

RETRO – într-un styling nostalgic, cu jeanși evazați, saboși cu talpa din lemn și toc înalt & o bluză boho, în spiritul anilor 70, perlele vor adăuga acea notă distinctivă, care vor pune perfect în evidență aerul particular al ținutei.

AVANGARDIST – orice styling inspirat din zona fantasy, vezi Game of Thrones, va fi magistral pus în evidență de mai multe bijuterii cu perle purtate în același timp, dar și de o coafură specifică, cu multe cozi împletite, o sursă de inspirație inclusiv pentru colecția Pandora.

După cum vezi, perlele fac parte din galeria pieselor esențiale, asta nu s-a pierdut în timp, cu diferența majoră că acum le poți integra în absolut orice tip de styling, de la jeans la rochii de seară, cu un succes garantat. La Pandora vei găsi întotdeauna piese versatile, potrivite oricărei vârste, în așa fel încât să obții styling-ul ideal, indiferent de context sau momentul zilei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial