ELLE X Netflix: cinci femei remarcabile și poveștile lor inspiraționale

VEZI FOTO

POZA 1 / 16

Acțiunea din serialul Queen Charlotte: A Bridgerton Story este centrată pe ascensiunea reginei Charlotte către faimă și putere și spune povestea căsătoriei dintre tânăra regină și regele George, care a dat naștere unei mari povești de iubire, dar și unei schimbări majore în societate.

Mai mult decât atât, serialul ne prezintă povești de prietenie emoționante și personaje feminine puternice, memorabile, care demonstrează pe parcursul celor șase episoade că femeile au avut întotdeauna dorința de a se sprijini una pe cealaltă și de a se susține în realizarea visurilor lor, chiar și atunci când acestea par imposibile.

Aceasta este și ideea de la care a pornit acest proiect, în care am stat de vorbă cu cinci femei remarcabile, cu rezultate de excepție în domeniile în care activează, domenii care nu sunt mereu atât de promovate pe cât ar merita.

Fă cunoștință cu protagonistele noastre – Irina Giurgiu, antrenoare de fotbal feminin, Daia Grigore, ilustratoare și designer grafic, Ana Maria Stancu, CEO la prima firmă de roboți humanoizi și roboți de servicii din România, Dani Petrache, programatoare și popularizatoare de știință, și Laura Ionescu, scriitoare, și descoperă cinci povești de succes care au la bază ambiție, creativitate și multă muncă.

Ana Maria Stancu, CEO la prima firmă de roboți humanoizi și roboți de servicii din România

Sunt Ana Maria Stancu si sunt CEO la prima firmă de roboți umanoizi și roboți de servicii din România, un start-up pe care l-am înființat acum 5 ani, și de asemenea sunt fondatoarea Robo Hub, un loc unde facem educație digitală în special pentru copiii din grupurile vulnerabile, dar și pentru alți adulți care au nevoie de educație digitală, pentru administrație publică și pentru companii. Este un loc în care ajutăm oamenii să vadă tehnologia, nu doar să citească despre ea. Avem roboți umanoizi, roboți de servicii, roboți de educație, roboți de toate felurile, care îi ajută pe copii să și înțeleagă conceptele din spate, nu doar să facă programare cum îi împing părinții, ci să înțeleagă și de ce fac această programare.

Mama mea este electrician, așa că eu, de când mă știu, nu am avut împărțirea asta în meserii pentru bărbați și meserii pentru femei. Nu am știut niciodată că o meserie e pentru unii și alta, pentru alții. Ea a fost cea care m-a inspirat, pentru că are o curiozitate pe care mi-a transferat-o și mie. De asemenea, m-a influențat diriginta mea de la școală, care era o femeie foarte puternică și, de-a lungul vieții, atunci când am dat la facultate, o doamnă care m-a sprijinit și fără de care nu aș fi ajuns în București să fac ceea ce credeam atunci că îmi place să fac, și anume științe politice.

În general, din păcate, în domeniul în care lucrez, acum sunt destul de puține femei. În general, cele pe care le știu sunt femei foarte puternice și independente, pentru că probabil ai nevoie de aceste caracteristici ca să ajungi în acest domeniu. Cred că aducem o viziune un pic mai umanistă. De exemplu, eu, pe lângă faptul că știu bucata de robotică și hardware, de asemenea și din prisma a ce am făcut înainte, pun destul de mult accent pe zona asta de drepturile omului, de etică. Am început să observ, și mai ales în topul în care sunt și eu cu 50 de femei în robotică, femeile sunt din ce în ce mai multe, doar că pot să remarc că majoritatea au un caracter foarte puternic și independent, care nu întotdeauna este văzut și agreat de ceilalți.

Momentul în care m-am simțit cel mai bine a fost, cred că acum doi ani, când m-am dus la o întâlnire a comunității de robotică din Europa și am vorbit de la același nivel cu CEO-ul unei firme foarte mari de robotică din Europa. Având în vedere că eu am intrat în acest domeniu acum cinci ani, fără studii de specialitate, venind din zona de științe politice și ONG, mi-am dat seama cât de mult am învățat între timp. Puteam să am discuții atât pe partea de hardware, cât și pe partea de business, eu nefăcând până atunci foarte mult în zona asta. În general am o satisfacție când văd că oamenii nu pot să mă ignore datorită muncii pe care am făcut-o. Mă plac sau nu, nu au cum să mă ignore.

Contrar așteptărilor, domeniul în care lucrez este unul extrem de creativ. Mie mi se pare că în acest moment poți să faci cam orice îți trece prin cap folosind hardware. Tehnologia a ajuns atât de dezvoltată încât poți să faci orice ozn îți imaginezi, totul depinde de banii pe care ești dispus să îi investești, dar în momentul de față poți face cam absolut orice visezi și se demonstrează. Avem deja și mașini zburătoare, se poate face cam orice și acuma vine în discuție creativitatea omului. Ce facem cu această tehnologie, cum o putem folosi și în ce zonă ne putem duce. Și, de fapt, la cursurile pentru copii, în zona asta ne ducem: Ce vor face ei pe viitor și cum vor folosi tehnologia asta pentru ei?

Sfatul general pe care îl dau persoanelor care doresc să aibă succes profesional, indiferent de domeniu, este să fie curioase. Din nefericire, ce am văzut la tineri în ultima vreme este că nu mai sunt curioși, nu îi interesează și aud din ce în ce mai des răspunsul „Nu e treaba mea, nu e domeniul meu, nu mă afectează”. Ceea ce este complet greșit, pentru că în ziua de astăzi inovația în general vine din intersecția domeniului de bază cu alte domenii. Nu mai vine doar din domeniul în care lucrezi, ci din modul în care interacționezi cu altele.

Un principiu care mi-a adus și de câștigat, dar de multe ori și de pierdut, este onestitatea. Uneori sunt prea directă. Mai mult decât ar trebui. În special în relațiile cu autoritățile și acum am văzut că nu mă ajută foarte mult nici în zona de business. Dar cred că este un principiu foarte important. Și, la sfârșitul zilei, cred că partenerii importanți sunt cei care apreciază această calitate. De asemenea, pun foarte mult preț pe promisiunile pe care le facem. Dacă am zis că fac ceva într un anumit timp, țin foarte mult și, de asemenea, aștept ca și ceilalți să facă același lucru.

În general, dezamăgirile profesionale apar pentru că nu îmi iese întotdeauna ceea ce mi-aș dori și ce cred eu că este bine, dar pe de altă parte, am învățat să mă uit că am închis o ușă astfel încât să pot să merg mai departe. Nu, niciodată nu am fost depresivă mai mult de jumătate de oră. Nu este în natura mea. În general, dacă mă supără ceva, fac plan de acțiune ca să merg mai departe.

Am un hashtag pe care îl folosesc #Altăviață, este cel din zona în care am lucrat la ProDemocrația și un alt hashtag, #Vinroboții, și mai urmează unul care se numește #activismulviitorului. Deci aceste trei hashtag-uri sunt cele care mă caracterizează.

Daia Grigore, ilustratoare și designer grafic

Sunt Daia Grigore, sunt ilustrator și designer grafic și dețin un magazin online cu produse ilustrate și gândite de mine, DAIA Shop.

Femeile din viața mea, mama și prietenele mele, au fost alături de mine în acest parcurs, fie prin simpla lor prezență atunci când doar aveam nevoie să fiu ascultată, fie oferindu-mi sfaturi, păreri și ajutor atunci când singură nu mă puteam descurca. Restul femeilor pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului și care mă susțin săptămână de săptămână sunt cele care aleg să cumpere produse din magazinul meu. Majoritatea comenzilor vin din partea femeilor și le sunt tare recunoscătoare pentru fiecare dintre ele.

Mi-ar fi greu să aleg o singură persoană care m-a ajutat și m-a susținut. Ambii părinți și prietenul meu sunt și au fost mereu aici pentru mine cu tot ce au putut mai bine.

Cele mai bune sfaturi primite au fost de la bunica mea: „Să nu stai alături de cineva care nu te face fericită și să fii bună cu cei din jurul tău, așa cum este mama”.

Cred că, în domeniul meu, femeile aduc multă sensibilitate și atenție la detalii, atenție la emoțiile lor și la lumea care le înconjoară. Îmi place să cred despre lucrările mele că te invită la o pauză de la lumea asta agitată și zgomotoasă și te întorc pentru moment la tine, în liniște.

Dorința de a aduce mai multă culoare, frumusețe și simplitate în viața mea și în viața altora sunt lucrurile care m-au determinat să profesez în acest domeniu, iar sinceritatea, corectitudinea și autenticitatea sunt principiile și valorile care mă ghidează în viață și în carieră.

Cea mai mare realizare profesională a mea de până acum o reprezintă crearea proiectului „Frica nu are păr” – o carte publicată independent, scrisă de copii și ilustrată de mine cu rolul de a-i învăța pe adulți despre fricile lor.

Dacă ar fi să ofer câteva sfaturi celor care își doresc să profeseze în același domeniu, acestea ar fi:
Dă-ți timp, nu lăsa pe nimeni să te grăbească, experimentează oricât simți nevoia și nu te teme să faci o schimbare atunci când nu te mai regăsești.

În timp, au apărut și unele dezamăgiri profesionale, cum este și firesc să se întâmple. Le-am depășit rând pe rând realizând că nu pot să controlez tot și încercând să analizez unde am greșit și să învăț de acolo. Apoi, mi-am mutat atenția către proiectele pe care le aveam în lucru, încercând să fac lucrurile mai bine, și mai bine, până la următoarea dezamăgire și dincolo de ea.

Dacă ar trebui să îmi descriu cariera în maximum cinci cuvinte, atunci acestea ar fi: creativitate, entuziasm, joacă, experiment și multitasking.

Dani Petrache, programatoare și popularizatoare de știință

Sunt Dani, sunt programator și popularizatoare de știință prin proiectul Danivers de pe social media. Fac diverse filmulețe pe topicuri de știință și tehnologie, încerc să le fac pe înțelesul tuturor și să dau mai departe curiozitatea mea despre aceste subiecte.

Am avut multe colege și în domeniul programării și am cunoscut multe femei care lucrează pe zona de cercetare științifică și ceea ce m-a inspirat la ele a fost faptul că, deși sunt mai puține decât sunt bărbații în aceste domenii, nu sunt descurajate de lucrul ăsta, ba din contră, muncesc mult și sunt mai interesate de subiectul acesta și oferă multă pasiune în munca lor. Și lucrul acesta mi-a dat și mie energie în carieră.

De când am început Danivers, țin minte când am postat primul video a fost un șoc pentru părinți, pentru prietenii mei, dar în același timp a fost o susținere colosală la care nu mă așteptam, fiind un domeniu așa nou, să intri practic pe social media și lucrul acesta m-a ambiționat să continui. E foarte tare să ai un mesaj random la un moment dat de susținere, mai ales atunci când nu ești motivat.

Eu o admir foarte mult pe Ada Roseti, care a avut o lungă perioadă din viața ei o carieră în televiziune. Acum se ocupă pe partea aceasta de comunicare științifică, să ajute oamenii să-și prezinte cercetările într un mod pe înțelesul tuturor, să fie mai accesibil, astfel încât publicul larg să fie mult mai curios de ceea ce fac oamenii de știință. Și un lucru care a rămas de la ce a zis Ada a fost să cer mai mult decât am eu impresia că merit. Pentru că, având în vedere că trăim în această lume de social media, ne comparăm cu oamenii care postează lucrurile pozitive mai mult. Avem impresia că noi nu facem suficient și e ușor să cazi în acest sindrom al impostorului. Și m-a ajutat să înțeleg că gândurile acestea care mă penalizează sunt doar în mintea mea și că sunt mai puternică decât cred.

Pe partea de programare a fost o ambiție, a fost mai mult să-mi demonstrez că pot să fac lucrurile acestea, pentru că în liceu nu îmi plăcea deloc programarea. Și am zis că pot, fac ceva astfel încât să muncesc și să învăț informatică, pentru că știam că sunt multe oportunități. Iar pe partea de știință și tehnologie, ca orice copil curios, am avut de ce-urile la mine, întrebările. Și cu timpul am descoperit mai multe răspunsuri prin cărți, prin ce îmi zicea tatăl meu, prin diferite filmulețe, documentare și până în prezent mi-am păstrat curiozitatea aceasta. În același timp, mereu mi-am dorit să fac filmulețe, să fac videouri, să creez conținut și cred că le am îmbinat destul de plăcut prin Danivers.

Cred că în acest domeniu, noi, femeile, aducem mai multă creativitate și empatie, mai ales pentru că este această diferență în societate legată de cum ar trebui să fie orientate femeile mai mult către partea socială versus bărbați și poate și din punct de vedere al evoluției noastre. În schimb, ce am observat și la locul de muncă, și cu persoanele pe care le-am mai întâlnit ca popularizatoare de știință, că mereu a venit această înclinație spre a face ceva pentru oameni, nu pentru „Hai să facem bani, hai să facem o afacere mare.” Ci cum putem să facem un lucru frumos astfel încât să implicăm și niște oameni, iar lucrul acesta mă încălzește.

Consider că fiecare etapă a progresului în cariera mea a contat. Adică, practic, e ca atunci când arunci cu o piatră în apă și se face câte un hop, un hop și așa. Așa simt că fiecare oportunitate deschide mai multe uși. Dar un lucru pe care îl iau cu mine și îl apreciez este că pare că din ce în ce mai multe companii sunt interesate și de partea aceasta științifică și cum să aducă creatori de conținut care sunt în domeniul de educație și lucrul acesta mă bucură pentru că mă ambiționează și pe mine să continui munca aceasta.

Îmi amintesc de acest paradox al informației că „Cu cât înveți mai mult despre ceva, cu atât totuși observi că ai mai mult de învățat” și tot așa. Consider că așa este și în programare și în alte domenii tehnice, precum cercetarea sau alte lucruri care au legătură cu tehnologia, mai ales că este o continuă evoluție.

Cred că sfatul meu principal pe care îl dau celor care doresc o carieră în acest domeniu este să nu fie descurajate de faptul acesta, adică o să aibă încontinuu de învățat. Și lucrul acesta cred că te eliberează pentru că nu mai ai stresul de a ajunge la un anumit punct, ci ești pe calea aceasta, tot în față.

Principiile și valorile care mă ghidează în viață și în carieră sunt autenticitatea, vulnerabilitatea și sinceritatea, lucruri care sunt foarte umane din punctul meu de vedere și încerc să le aplic și în carieră și atunci când colaborez cu echipa mea ca dezvoltator, dar și când creez videouri. Îmi place ca lumea să vadă un om natural, care este totuși pasionat de niște subiecte care sunt foarte alb-negru, tehnice, și încerc astfel, prin aceste valori să aduc un pic de culoare în aceste subiecte.

Au existat destule dezamăgiri profesionale. Cred că încerc să fiu ca un părinte bun cu mine și asta înseamnă că încerc să procesez emoția, pentru că mi se pare normal să fii supărat, dezamăgit, trist atunci când ai niște așteptări și nu se întâmplă lucrurile așa cum te așteptai. Și, după ce îmi dau frâu să simt această emoție, încerc să raționalizez, să văd într-adevăr ce puteam să învăț din experiența respectivă și să văd că, așa cum a venit această oportunitate, vor mai veni și altele similare. Deci, cumva se deschid alte uși. Un eșec este cumva și un punct de cotitură, să îți dai seama dacă tu chiar țineai la chestia respectivă, atunci o să muncești mai departe, să atingi din nou lucrul respectiv. Dacă nu te-a marcat așa de mult acel eșec, o să-ți dai seama că vrei, de fapt, altceva.

Mi-aș descrie cariera prin curiozitate și răbdare. Dar și multe fluctuații, pentru că ai impresia la un moment dat, cum am spus, cu paradoxul informației că știi tot, după care cazi, pentru că vezi că mai sunt multe lucruri de învățat, după care urci și tot așa. Și multe aha-uri, atunci când îți dai seama de lucruri și te încarci cu energie.

Irina Giurgiu, prima femeie antrenor de fotbal feminin din România care deține licența UEFA Pro

Numele meu este Irina Maria Giurgiu. Am 31 de ani, sunt căsătorită, mamă a unei fetițe și cea mai mare pasiune a mea este fotbalul. De fapt, pasiune este puțin spus. Fotbalul este totul! Este sportul în care îmi desfășor activitatea, este sportul care m-a format ca om și ca profesionist. Sunt coordonator pe dezvoltarea fotbalului feminin în cadrul Federației Române de Fotbal, antrenor secund al Naționalei de Senioare. De asemenea, antrenez și în cadrul propriului club de fotbal feminn, ACS Dream Team București. Dețin Licența UEFA Pro, fiind prima femeie antrenor din România care obține această licență.

Recunosc că am avut să spun așa plăcerea să fiu susținută de sora mea și de mama mea foarte mult, pentru că am avut perioade și mai grele, pentru că în cariera noastră ne confruntăm cu anumite catalogări greșite că fetele nu pot să joace fotbal sau să antreneze și am avut de multe ori idei să renunț, dar datorită lor am ajuns unde sunt în momentul acesta și pot să spun că sora mea m-a încurajat foarte mult și să-mi urmez studiile, dar și să îmi urmez pasiunea.

La 18 ani mi-am schimbat cariera, pentru că înainte am jucat handbal 6 ani de zile, iar sora mea m-a dus la primul antrenament de fotbal și pot să spun că îi datorez acest lucru ei și cred că ea m-a susținut foarte mult în toată perioada aceasta. După șase ani de handbal, în care am câștigat titlul de campioană națională la Junioare I alături de CSȘ 2 Baia Mare, am ales să renunț la acest sport și să merg să joc fotbal la AS Independența Baia Mare, echipă la care evolua deja și sora mea. Consider că a fost una din cele mai bune decizii luate în viața mea pentru că a fost primul pas în lungul drum către ceea ce sunt astăzi.

După doi ani ca jucătoare, în 2012 am acceptat fără să stau pe gânduri propunerea de a antrena grupa de junioare a clubului băimărean, aceștia fiind primii mei pași în antrenorat. În 2014 am preluat echipa de senioare, fiind antrenor/jucător. A fost o perioadă frumoasă, dar și grea, în care am avut alături oameni care au crezut în mine și m-au susținut când am luat totul de la zero, fără a avea multe cunoștințe despre jocul de fotbal, deoarece am fost jucătoare un timp scurt înainte de a antrena.

Pasiunea am avut o din copilărie, de la tatăl meu. Era un moment în care ne adunam toți împreună și pot să spun că fotbalul ne-a unit pe noi, ca și familie. Îmi aduc aminte cu drag de începutul meu în antrenorat și mă gândesc că nu a fost un parcurs ușor, dar acum mă bucur că nu am renunțat când am dat de greu. De multe ori am vrut să renunț pentru că erau multe peroane care mă descurajau și nu credeau în mine, dar am avut noroc să am alături de mine familia, care m-a susținut necondiționat. Drumurile de la Baia Mare la București cu trenul erau foarte obositoare, plecam seara si ajungeam dimineata, era un drum de 12 ore care treceau foarte greu.

Consider că fotbalul feminin este foarte apreciat de către femei și avem în România multe antrenoare care își doresc să facă profesie și consider că noi, femeile, împreună aducem un aport foarte bun în jocul de fotbal, pentru că ne înțelegem mai bine și putem să avem o comunicare mai ușoară. Eu sunt o persoană foarte perseverentă, sunt ambițioasă și cu siguranță am multe fetițe care mă urmează. Chiar primesc mesaje și își doresc să ajungă cum am ajuns eu. Și pe lângă acest lucru, cred că dedicarea cu care îmi fac meseria primează.

Cea mai mare realizare profesională mea este că sunt prima femeie din România care are licența PRO UEFA și singura din România în momentul acesta și consider că a fost un vis îndeplinit după 7 ani de muncă.

Au fost anumite momente când m-am gândit să renunț la fotbal, dar nu din cauza mea, ci din cauza altor persoane din jurul meu care nu credeau în mine și îmi spuneau că nu voi reuși, prietenii care spuneau că fetele trebuie să meargă să facă altceva, nu se joace fotbal, colegii de la școala de antrenori, când vedeau că eram singura femeie în sală, mă trimiteau la la coafor sau mă întrebau dacă mi-am făcut manichiura, pedichiura. La un moment dat am vrut să renunț, pentru că mi-a fost foarte greu zilnic să mă lupt cu aceste lucruri negative, dar, de câțiva ani, îl am alături și pe soțul meu care mă susține și cred că și datorită lui sunt în momentul acesta unde sunt. Împreună cu soțul meu am pus bazele clubului de fotbal feminin ACS Dream Team București, pentru a ne pune în practică toate ideile și pentru a fi zi de zi pe terenul de fotbal.

Eu nu am fost un copil talentat, nici la handbal, nici la fotbal, dar am reușit prin muncă să demonstrez că pot să fac ce îmi doresc. Consider că dezvoltarea personală este cheia pentru succes, prin urmare voi pune în continuare mare accent pe acest aspect. Și odată cu dezvoltarea mea, îmi propun să contribui cât mai mult la dezvoltarea fotbalului feminin românesc.

Pasiune, disciplină, seriozitate, perseverență și creativitate sunt cuvintele care îmi descriu cel mai bine cariera. Dacă ești pasionat de ceva să faci același lucru cu cea mai mare dorință a ta și să muncești în fiecare zi pentru visul tău și cu siguranță vei reuși.

Laura Ionescu, scriitoare

Numele meu este Laura Ionescu. Mi se spune Luluts. Sunt scriitoare, sunt freelance copywriter, sunt președintă de bloc și sunt și cadru didactic asociat, predau digital writing.

Femeile din viața mea m-au susținut construindu-mi aripile astea imense pe care le am astăzi și cred că fiecare dintre ele a adăugat la curajul meu și m-au încurajat să fiu autentică, să fiu cine sunt și să mă exprim în continuare chiar dacă mi s-a spus că literatura nu este neapărat o direcție foarte sigură în viață, nu era safe.

Este foarte greu să aleg o persoană care m-a ajutat cel mai mult în viață și m-a susținut, dar aș spune că mama, în momentul în care m-am dus să o întreb dacă e OK cu ideea mea de a da la uman în loc de real. Sunt prima din familie care scrie, sunt prima din familie care face ceva creativ și a existat acest moment în care i-am cerut voie. Absolut minunat a fost că mi-a zis că nu era cazul să îi cer permisiunea, că nu are cum să trăiască viața asta în locul meu și că mă încurajează să fac orice îmi doresc să fac, pentru că la un moment dat o să reușesc. „Să nu te compari niciodată cu ceilalți” a fost cel mai bun sfat pe care l-am primit.

În domeniul meu, femeile aduc foarte multă empatie, foarte multă forță, foarte multă viziune, foarte multă liniște de multe ori. Și ce aduc eu? Eu cred că, dacă ar fi să aleg un singur lucru pe care îl aduc, fizic, ar fi niște sclipici și altminteri foarte mult curaj. Mi se pare că sunt aici ca să încurajez alte femei să se exprime.

Nu aș fi putut să nu intru în acest domeniu, pentru că am simțit întotdeauna nevoia de a așterne pe hârtie ceea ce simțeam, iar scrisul pentru mine a fost o modalitate de a procesa ceea ce trăiam, uneori tristețea și, alteori, bucuria. Mi se pare că simt foarte, foarte mult și îmi este mult mai ușor să îmi arunc inima într-o pagină decât să vorbesc despre asta. Mi-e mai simplu să scriu decât să vorbesc. M-a chemat întotdeauna scrisul, a fost o revelație. Aveam doisprezece ani. Mi-am zis că o să scriu. De atunci am rămas cu asta, n-a fost nicio îndoială că o să o fac la un moment dat.

Cea mai mare realizare profesională a mea de până acum este cartea „Nu te găsesc pe nicăieri”, apărută la Publica în 2021. A fost visul vieții mele și acum am nevoie să visez mai mult.

Pe cineva care vrea să aibă succes în acest domeniu l-aș sfătui să citească foarte mult, să scrie foarte mult și să bată la toate ușile care îi ies în cale până le dărâmă. Să se uite cu atenție în jur, fiindcă sunt foarte, foarte multe oportunități și foarte multe căi nebătătorite pe care oricine le poate alege astfel încât să ajungă acolo unde își dorește.

Cred că valorile mele sunt în primul rând sinceritatea, dublată de autenticitate. Mi se pare foarte, foarte important să ne dăm seama că a fi cine suntem este o devenire și că avem nevoie să ne apropiem ușor, ușor, de ceea ce ne dorim să fim, lăsând în urmă uneori comportamente toxice pe care poate le-am dobândit sau dezvățând anumite lucruri pe care le-am luat de bune.

Sunt foarte directă și nu știu dacă este întotdeauna un lucru bun; îmi place asta, am mereu intenții bune în ceea ce îi privește pe alții. Îmi plac oamenii, mi se pare că nu ai cum să ai povești fără personaje și nu ai cum să ai personaje bine construite fără să fi cunoscut niște oameni în care să găsești ceva de admirat. Lentila prin care mă uit la lume este o lentilă prin care văd mai degrabă binele. Mă concentrez pe asta. Cred că astea sunt valorile mele; în rest, mai mereu, mă străduiesc să fiu un om bun.

Au existat și dezamăgiri profesionale, dar mi-am luat o cutie de înghețată, am dat drumul la Netflix, am dormit bine și a doua zi am luat-o de la capăt, pentru că nimeni nu trăiește viața mea în locul meu.

Ce pot spune despre cariera mea? Doar că „va urma”.

Fotografii: David Dorohoianu
Realizatoare: Daria Georgescu
Video: George Capoianu
Machiaj: Danai Micheli / Endorphin Lab
Coafură: Sebastian Sarghie
Styling assistant: Maria E.G. Pais
Fotografiile au fost realizate la Studio 82. Mulțumim pentru sprijin!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK