Electric Castle, dincolo de concerte: 5 activități fun pentru tine & prietenii tăi

Iată câteva lucruri foarte la îndemână, pe care le poți face alături de prieteni, astfel încât să savurați orice moment împreună. 

Mai sunt doar câteva zile până la debutul ediției Electric Castle de anul acesta, și dacă aștepți cu nerăbdare să-i asculți live pe numeroșii artiști care alcătuiesc line-up-ul, îți aducem aminte că un festival înseamnă o experiență complexă, care merge mult dincolo de concerte. Iată câteva lucruri foarte la îndemână, pe care le poți face alături de prieteni, astfel încât să savurați orice moment împreună. 

Macklemore, The Chemical Brothers, George Ezra, Pendulum, Jamie XX sau un icon de proporții precum Iggy Pop… Indiferent ce concert aștepți cu nerăbdare să vezi pe scena principală de la Electric Castle, festivalul care ia startul pe 19 iulie, la castelul Banffy din Bonțida, știi deja că acel concert va fi momentul perfect al acestei veri. Astfel de ocazii în care te bucuri de muzică, de compania prietenilor, de efuziunea colectivă de entuziasm în fața unui muzician care dă ce are mai bun pe scenă sunt clipele care se vor transforma în amintiri pe care le vei prețui o viață. 

Însă experiența unui festival constă în mult mai mult decât atât. Într-o astfel de ocazie, fiecare moment în sine este prețios, astfel încât vei dori să te asiguri că ai parte de entertainment, de companie plăcută, de bucurie pe tot parcursul festivalului. 

Iar la acest scop contribuie din plin Lidl România, partener al Electric Castle încă din 2017, retailer-ul care a pregătit pentru toți participanții un adevărat univers al experiențelor speciale, și în același timp foarte accesibile, sub mantra We are royal together. În jurul acestui concept s-a format, în cei 6 ani de parteneriat devenit deja tradițional, o adevărată comunitate care se bucură, la Electric Castle, de o mulțime de experiențe speciale, dar care adaugă și o componentă de responsabilitate distracției: Lidls Electric Kingdom. Și asta pentru că, pe lângă zonele special concepute pentru distracție, Lidl a inițiat și o serie de acțiuni sustenabile, care te încurajează să ai un comportament responsabil inclusiv la festival. 

Cu siguranță vei afla mai multe despre asta la fața locului. Dar până atunci, avem pentru tine sugestii pentru cinci activități simple, dar distractive, care îți vor transforma experiența, ducând-o la nivelul următor. Partea cea mai bună? Că te poți bucura de ele alături de prietenii tăi. 

5 activități de care să vă bucurați împreună, tu și prietenii tăi, la Electric Castle, powered by Lidl România

1.Noapte sub stele

Dacă mergi des la festivaluri, probabil că nu îți este străină cazarea la cort. Și, deși poate că nu îți oferă aceleași avantaje precum confortul unui hotel, vine cu plusurile ei: distracție garantată, o întreagă comunitate în jur și, mai mult decât orice, o experiență care te ține permanent în mijlocul distracției. Știi și tu cât de complicat este să ajungi din Cluj-Napoca în Bonțida într-o zi în care se întâmplă să plouă. În schimb, dacă stai în EC Village, trebuie să știi că Lidl a pus la dispoziție peste 370 de corturi în Royal Camping, dar și o zona de dușuri, dotate cu produse de igienă din gama Cien.. Povești până dimineața în cort, plimbări între scene care se încheie direct în confortul locului vostru de cazare și un sentiment de aventură pe care doar senzația că ai încheiat încă o zi plină de peripeții în momentul în care te cuibărești în sacul de dormit poate să le ofere. 

2. Grătar pentru toată lumea

Ai zice că nu vii la festival ca să gătești… dar nu spune niciodată niciodată. În plus, să pregătești un grătar împreună cu prietenii e în același timp mai simplu, dar și mai fun decât pregătirea unei cine acasă. Aprovizionează-te de la Royal Market, magazinul construit special de Lidl și aprovizionat zilnic cu produse proaspete, la prețuri accesibile, ca în oricare alt magazin Lidl din țară, și arată-ți talentele culinare pe grătarele care sfârâie în zona de lângă Royal Market. Ai acolo ustensile, condimente, dar și ajutori de nădejde gata să te îndrume la nevoie. Ce mai aștepți?

3. Schimbare de perspectivă

Mulțimea care pare un furnicar văzută de la sol va arăta cu totul altfel de la înălțime. Și anul acesta ai parte, la Electric Castle, de Royal Wheel, roata în care aveți ocazia să vă simțiți din nou copii preț de câteva minute și să faceți câteva selfie-uri care să includă o panoramă spectaculoasă ce cuprinde întreg festivalul. Admirați împreună un apus electric, faceți un concurs între voi pentru cea mai percutantă imagine care să-l suprindă, sau pur și simplu bucurați-vă de perspectivă și de atmosfera incendiară, așa cum pot fi ele cuprinse doar dintr-un loc care oferă cel mai larg punct de vizionare. 

4. Experiența Keys of Light

Dacă tot display-ul de muzică de pe scenele Electric Castle v-a inspirat să vă manifestați propriile talente, Keys of Light e locul unde le puteți demonstra live. Aici, vă puteți demonstra abilitățile de pianiști, iar după lăsarea serii aveți parte și de proiecții spectaculoase pe Castelul Banffy, într-o instalație co-creată de public. Iar publicul este componenta-cheie pentru acest spațiu, pentru că el va fi invitat la o serie de reprezentații solo live în fiecare dintre cele cinci zile de festival. 

5. Fun & friendly: și cu tine, și cu mediul

Vei zice că mergi la un festival ca să te distrezi și să uiți de responsabilități, dar de unele chiar merită să îți amintești chiar și atunci când te distrezi din plin. Și asta pentru că Lidl România face ca gesturile tale responsabile să conteze. De exemplu, orice PET sau doză de aluminiu aduci către cele trei aparate de colectare separată automată se transformă în câte un leu donat de Lidl pentru castelul istoric ce dă farmecul acestui eveniment. Mai mult, în ASAP Recycling Park, o activare ce a rezultat în urma parteneriatului dintre Lidl și Armata Selectării Atente a Plasticului, ai parte de workshop-uri, jocuri cu premii și o mulțime de alte activități interactive și educative care să te învețe despre noi utilizări ale plasticului.
Iar acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le poți face alături de prieteni la Electric Castle anul acesta. Pentru mai multe informații, accesează https://surprize.lidl.ro/electrickingdom.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial