Despre fantasy, steampunk și prietenii de o viață

Serialul Arcane a stârnit un adevărat hype în jurul său, iar noi nu am putut decât să ne alăturăm.

Bazat pe celebrul joc League of Legends, serialul Arcane, produs de Riot Games și difuzat de Netflix, este o animație uimitoare cu o acțiune incredibilă. Serialul începe cu povestea eternă a războiului între clase, înfățișând ciocniri violente între cetățenii bogați din Piltover și societatea asuprită din Zaun, unde locuiesc și personajele principale, surorile Vi și Jinx, alături de  gașca lor. 


În primele episoade, fetele sunt copii, Vi fiind liderul unei mici găști de haiduci adolescenți, în timp ce Powder, mezina, este și ea o mică rebelă care dorește să învețe de la cei mai mari. La mijlocul primei serii, cele două surori sunt mai în vârstă și pe picior de egalitate, chiar și atunci când se regăsesc în tabere opuse. În joc, Vi și Jinx sunt rivale înverșunate, dar în serial cele două sunt portretizate ca surori cu o dragoste profundă și adevărată una pentru cealaltă, se sprijină reciproc, își salvează una alteia viața și se prăbușesc împreună. 


Această poveste emoționantă ne-a captivat și pe noi, și din acest motiv am organizat în luna noiembrie un concurs pe pagina de Instagram ELLE România, unde două surori sau două prietene foarte bune puteau câștiga un editorial de modă bazat pe serial și mai ales pe povestea celor două surori. Au câștigat adorabilele Nicoleta Pană și Yasmin Awad, alături de care am realizat un shooting fun și cool, dar pentru a le cunoaște mai bine, pentru a înțelege cum este prietenia lor și ce le leagă, le-am luat și un scurt interviu pe care-l poți citi mai jos.

 ELLE: Bună, fetelor! Aveți o prietenie specială, care, atunci când sunteți împreună, se poate vedea cu ochiul liber. Când și unde v-ați cunoscut? Ce v-a legat?

Nicoleta Pană: În urmă cu câțiva ani, din păcate nu mai știu cu exactitate când, activam în același domeniu, frumoasa artă a machiajului, prin prisma căruia am cunoscut-o pe Yasmin. Într-o primă instanță mi s-a părut ușor dificilă. Suntem foarte apropiate ca date de naștere, tipologia noastra este însă destul de diferită, la fel și modul în care abordăm situațiile întâlnite. De Yasmin m-a legat duritatea caracterului ei. Îmi place să fiu înconjurată de oameni sinceri, probabil multă lume preferă să audă numai ceea ce își dorește și este ușor de digerat, însă Yasmin îți oferă contrariul – sinceritate și cu bune, și cu rele.


Yasmin Awad: Când am cunoscut-o pe Nico, la început nu mi-a plăcut de ea. Poate pentru că era așa cum încercam eu să nu mai fiu, efervescentă și super sociabilă. Ulterior, pe măsură ce am învățat să îmbrățișez toate trăsăturile caracterului meu, am simțit că ne completăm perfect.

ELLE: Care considerați că sunt cele mai importante trei lucruri care fac ca prietenia voastră să fie ceea ce este?

Nicoleta Pană: După cum am precizat și mai devreme, în primul rând sinceritatea. Alte două lucruri importante care au cimentat, probabil, relația noastră de prietenie au fost și pofta de viață și interesele comune.


Yasmin Awad: Sinceritatea aceea extremă, dar blândă, caterinca și spiritul de aventură. 

ELLE: Ce trăsătură admirați cel mai mult una la cealaltă? 

Nicoleta Pană: Frumusetea exotica a Yasminei și energia pe care o transmite.

Yasmin Awad: Admir bunătatea lui Nico, deși uneori i se împotrivește.

ELLE: Care este amintirea voastră cea mai frumoasă împreună? Dar cea mai ridicolă? 

Nicoleta Pană: Îmi place să petrec mult timp în natură, de aceea pot spune că una dintre amintirile care îmi apar în minte când mă gândesc la Yasmin este din această vară, când am fost plecate într-o mini vacanță undeva la munte, în inima munților Făgăraș. Au fost trei zile în care am stat cu cortul și îmi aduc aminte exact cum ne-am așezat pe marginea râului pe niște scaune de pescari și am împărțit o sticlă cu vin. Cât despre o amintire penibilă, din păcate nu îmi pot aduce aminte vreuna, dar sunt convinsă că în viețile noastre au existat și momente mai picante.


Yasmin Awad: Cea mai frumoasă amintire împreună, este, în momentul de față, ședința foto pentru ELLE. Cea mai penibilă… nu cred să avem vreuna, îmbrățișăm fiecare experiență cu o atitudine potrivită, iar dacă intervine un moment penibil, râdem cât de mult putem. 

ELLE: Ce prețuiți cel mai mult la această prietenie? 

Nicoleta Pană: Îmi place să am în viața mea oameni care știu să potolească efervescența comportamentului meu. Este important să știi cum să transmiți gândurile pe care le ai, iar prin intermediul acestui interviu, Yasmin, îți multumesc că știi cum să spui ce ai de spus. 


Yasmin Awad: Faptul că nu există judecată între noi. Se întâmplă rar să nu te simți judecat, indiferent de circumstanțe.

ELLE: Cum v-ați descrie una pe cealaltă? 

Nicoleta Pană: Plină de viață, muncitoare, exotică. Așa o văd eu pe Yasmin.

Yasmin Awad: Nico e o maimuțică. Acesta e cuvântul care descrie perfect personalitatea ei.

ELLE: Cum vă petreceți timpul împreună? Ce vă place să faceți?

Nicoleta Pană: În ultima perioadă am început să ne petrecem timpul tot mai mult lucrând și încercând să furăm experiență una de la cealaltă. În restul timpului, ne relaxăm și povestim vrute și nevrute. 


Yasmin Awad: Ne place să ne încurajăm creativitatea, fiind adeseori nerăbdătoare să împărtășim ce am mai învățat.

ELLE: Dacă ați putea să schimbați un lucru la cealaltă, care ar fi acela?

Nicoleta Pană: Nu cred ca aș schimba ceva. Dacă aș schimba ceva la Yasmin nu cred că ar mai avea același farmec.

Yasmin Awad: Absolut nimic.

ELLE: Când ați fost impresionate sau mândre una de cealaltă?

Nicoleta Pană: Sunt mândră s-o văd cât de mult timp investește în muncă, sunt mândră s-o vad în câte proiecte se implică și mă bucur că putem face asta împreună.


Yasmin Awad: Când Nico a decis să fie mai selectivă cu oamenii din jurul ei. Foarte mândră sunt de asta!

ELLE: Ce celebritate v-ați dori-o ca pe un al treilea BFF?

Nicoleta Pană: Pe Zoë Kravitz. 

Yasmin Awad: Rihanna e cea mai tare, noi la fel, toate trei împreună am fi cele mai tari, la puterea a treia.

ELLE: Cum a fost să intrați în pielea celor două personaje din Arcane? Vă asemănați în vreun fel cu surorile Vi si Jinx?  

Nicoleta Pană: Ne-a fost destul de ușor să intrăm în pielea personajelor. Eu fiind o fire foarte agitată și Yasmin – cea care mă trage de mânecă din când în când, consider că personajele s-au mulat perfect pe personalitatea noastră.

Yasmin Awad: Da! Extrem de bine! Eu sunt cea pe bătaie și scandal când e cazul, iar Nico e cea care, în caz de ceva, în loc să se dea cu pumni și picioare, ar face mai degrabă un dance battle sau un roast, ceva de genul. Oricum ar fi, s-ar termina cu râsete.

ELLE: Cum vi s-a părut experiența ședinței foto? 

Nicoleta Pană: Cheia unei ședințe foto este echipa, care pentru această experiență pot spune că a fost foarte bine aleasă. Mi-a plăcut energia de care am avut parte. După ce au fost gata machiajul, coafura și styling-ul, sedința a mers foarte repede. O experiență frumoasă, pe care mă bucur că am avut ocazia s-o trăiesc. 

Yasmin Awad: Memorabilă din toate punctele de vedere. Și styling-ul… Wow! Kudos to all of you!  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial