După ce în 2021 s-a lansat cu primul proiect de dezvoltare imobiliară, Delta Studio adaugă un nou serviciu în oferta de soluții pentru amenajări: Interioare Smart Luxury la Cheie. Conceptul presupune integrarea tuturor etapelor unei amenajări, de la proiect la execuție, optimizarea bugetului și asumarea responsabilității întregului proiect de către Delta Studio, ca project manager. Soluția dezvoltată răspunde nevoii emergente din piață de a contracta servicii integrate și reflectă strategia asumată de compania românească de a furniza clienților interioare complete.
Soluția amenajărilor la cheie se sprijină pe două direcții de dezvoltare urmărite de către Delta Studio pe parcursul ultimului an: extinderea biroului propriu de arhitectură, DSD – Delta Studio Design și dezvoltarea diviziei de montaj și execuție DSM – Delta Studio Manoperă.
Biroul de proiectare Delta Studio Design numără în prezent 20 de arhitecți la nivel național, absolvenți ai universităților de profil naționale și internaționale și cu experiență în domeniu. DSD este cel mai mare birou de arhitectură de interior din România, are o capacitate de a derula peste 400 de proiecte pe an și a fost premiat de două ori la concursul European Property Awards din Londra, precum și la Anuala de Arhitectură București.
„Misiunea Delta Studio Design este de a oferi clienților amenajări de excepție, care să îi reprezinte și de care să se bucure alături de familie și prieteni. Baza oricărui proiect este înțelegerea nevoilor și afinităților clientului, pentru a crea interioare confortabile, cu o estetică armonioasă. Arhitecții din echipă au deopotrivă empatie, creativitate și cunoștințe tehnice solide.’, spune Yvonne Toader, arhitect membru OAR și Manager al Departamentului de arhitectură Delta Studio Design.
Echipa de arhitecți urmărește să ofere clienților amenajări Smart Luxury, un concept dezvoltat de către Delta Studio care aduce o serie de avantaje: Designul propus urmărește cele mai noi tendințe la nivel internațional. Fiecare propunere este susținută de o ofertă concretă de produse, de la branduri internaționale – astfel, orice design este 100% implementabil. Fiecare proiect este personalizat în funcție de nevoile și preferințele clientului. Arhitecții Delta Studio Design urmăresc întodeauna să se încadreze în bugetul clientului. Prin experiență și creativitate, arhitecții propun asocieri de produse și soluții de design care pun în valoare spațiul și creează efecte artistice. Astfel, bugetul este optimizat și valorificat la maximum.
„De-a lungul timpului, am urmărit să aducem pe piață soluții de design inovatoare, dar și să ne încadrăm într-un buget moderat, pentru a face luxul accesibil. Astfel, a apărut conceptul Smart Luxury – un lux abordat cu inteligență, care se adresează unor clienți raționali, atenți la felul cum își cheltuiesc bugetul, dar interesați să facă și o investiție durabilă. Designul de calitate aduce valoare spațiului, iar această valoare se menține în timp.’ Dragoș Bonea, General Manager Delta Studio.
Calitatea unei amenajări se sprijină atât pe un concept valoros, cât și pe o execuție profesionistă. Foarte mulți clienți care încep o amenajare reclamă problemele din șantier cauzate fie de necunoașterea specificațiilor tehnice, fie de lipsa de coordonare sau de lipsa de calificare pentru execuția lucrărilor.
Divizia DSM – Delta Studio Manoperă a fost creată pentru a oferi clienților posibilitatea de a contracta manopera de la aceeași entitate care oferă și produsele și proiectarea. Integrarea DSM în structura Delta Studio permite companiei să realizeze management integral de proiect și să ofere garanție pentru lucrarea executată.
„Design&Build este o tendință din ce în ce mai puternică în piața amenajărilor interioare. Foarte mulți clienți realizează că apelând la un proiect complet, la cheie, câștigă timp și scapă de stresul din șantier. Pentru Delta Studio, faptul că oferim manoperă ne permite să avem controlul unui montaj pe măsura designului pe care îl promovăm.’ Tudor Cartianu, CEO Delta Studio.
Pentru a promova noul serviciu oferit, Delta Studio organizează în perioada 15 februarie – 15 martie o campanie prin care oferă primilor 50 de clienți înscriși 20% discount pentru produse și 25% discount pentru servicii de proiectare. Campania urmărește în același să informeze publicul despre avantajele unei amenajări la cheie și să promoveze conceptul Smart Luxury – luxul care devine accesibil.