Cum ai grijă de tenul tău?
Pentru orice femeie chipul este important, toate ne dorim să avem o piele sănătoasă, hidratată și strălucitoare. Pentru mine, fiind actriță, chipul este și un instrument de lucru, eu am mare nevoie de expresii faciale, pentru a putea transmite emoțiile personajelor mele, prin urmare exclud orice tip de intervenții invazive care ar putea să mă impiedice să fac acest lucru.
În schimb, am grijă de pielea mea de la interior la exterior, beau apă, ma hrănesc echilibrat și am un ritual de îngrijire potrivit nevoilor tenului meu, dar și anotimpului. În plus, merg frecvent la saloane și clinici de înfrumusețare.
Cum alegi produsele pe care le folosești sau tratamentele pe care le urmezi?
Așa cum spuneam și în alte interviuri, toate ne dorim să descoperim elixirul tinereții, dar până atunci cred că este foarte important să folosim produse de calitate în rutina noastră de îngrijire. Iar, în ceea ce privește tratamentele, eu sunt întotdeauna atentă la tehnologiile și produsele utilizate. Însă nu trebuie să pierdem din vedere, în acest proces, rolul medicului sau specialistului, care să ne ajute să identificăm tratamentul și protocolul cel mai potrivit nevoilor tenului nostru.
Ce tratament dintre cele pe care le-ai urmat, ne recomanzi?
Împreună cu medicul meu de la Elos Skin and Laser Center, am descoperit beneficiile mezoterapiei, de care sunt extrem de încântată. Pielea mea este mai hidratată, mai luminoasă, culoarea este mult mai uniformă și chiar s-au estompat câteva linii fine. Procedura în sine durează în jur de 30 de minute și rezultatele vorbesc de la sine.
Ce presupune această procedură?
Înainte să încep mezoterapia, deja citisem foarte mult pe marginea subiectului, plus că, doamna doctor îmi spusese că folosește produse Fillmed, din portofoliul Medifill România, despre care auzisem lucruri foarte bune. Iar în cazul meu, pe lângă rezultatele incredibile, a contat foarte mult și faptul că mezoterapia nu necesită un timp lung de recuperare, așa că nu mi-a afectat de loc programul spectacolelor.
În același timp, am ales mezoterapia Fillmed și pentru că nu este o procedura invazivă, care să-mi modifice în vreun fel fizionomia. Practic, la nivelul pielii se injectează un cocktail de ingrediente nutritive combinate cu acid hialuronic. Recunosc faptul că prima dată mi-a fost un pic frică de ace, dar m-am convins foarte repede că nu era cazul. Medicul a folosit un dispozitiv special, cu ace foarte fine, care nu provoacă vânătăi sau umflaturi. Astfel după fiecare tratament mă pot întoarce la repetiții și spectacole fără nicio grijă.
Apropo mă puteti vedea în spectacolele: O noapte furtunoasă, Femeia, eterna poveste, Barbă albastră, Lampio și grăuntele de lumină și cea mai recentă premieră, Equus. Iar anul acesta, am scos si doua piese, alături de trupa Sigur că DA si Emi Ciobanu: Ia uite-o, zău și Dans pe ruine.