De la muzică, la fashion! Românca Raffy, în cea mai prestigioasă academie de modă din lume, ISTITUTO MARANGONI, Milano

De la muzică, la fashion! Românca Raffy, în cea mai prestigioasă academie de modă din lume, ISTITUTO MARANGONI, Milano

Raffy, absolventă a Academiei de Muzică din Modena, deține un palmares impresionant în domeniul artistic, iar până la 23 de ani a reușit ce alții nu ar fi putut într-o viață. Provine dintr-o familie formată din mamă româncă și tată italian, iar vocea ei a cucerit întreaga Italia. A participat la Festivalul Sanremo, a avut piese ce au intrat pe toate radiourile și televiziunile italiene, a continuat și să facă diverse colaborări cu artiști din România, precum Connect-r sau Dj Sava, producții muzicale alături de Costi, dar și să devină, rapid, virală pe Tik Tok cu piesa „Tiki Tiki”. 

Artista a fost semnată și cu Sony Music Italia, pentru o perioadă de 3 ani, o reușită la care mulți alți artiști visează. 

Iar pentru că arta merită exploatată în toate formele ei, RAFFY și-a împlinit un vis măreț. Aceasta studiază fashion în cadrul celei mai prestigioase academii de modă din lume, ISTITUTO MARANGONI, iar shooting-urile, realizate cu piesele vestimentare create și gândite de tânăra artistă, pot fi încadrate, cu ușurință, în categoria de creativitate stilistică la superlativ. Se pare că talentul acesteia va ajunge, în curând, pe marile podiumuri ale industriei de modă din Milano și nu numai, pentru că își pregătește propriul brand de haine, gata să uimească lumea.

Raffy este o artistă în toate sensurile, atât muzical, cât și în fashion. Secretul? Ambiția, încrederea în propriile talente și forțe, dar și perseverența în tot ce face.  

„În 2021, m-am mutat în Milano singură, pentru a învăța la una dintre cele mai renumite academii de fashion din lume, Istituto Marangoni. Mi-am dorit să merg și în direcția de fashion styling, direcția creativă. Am făcut acest pas, pentru că urmează să-mi lansez un brand propriu de haine, chiar după terminarea ultimului an de studii. Îmi doresc să fiu din ce în ce mai inovativă şi unică în ceea ce fac.”, spune Raffy. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial