Cum știi că ai o menstruație sănătoasă? Iată cele mai comune semne!

Tu știi cum îți dai seama dacă menstruația ta este sănătoasă sau există o problemă? Pentru milioane de femei de peste tot din lume, răspunsul este nu.


Sănătatea menstruală e de prea multe ori trecută cu vederea, iar lipsa accesului la informații și educație se numără printre cauzele principale ‒ o arată raportul de anul acesta al UNICEF și Organizației Mondiale a Sănătății. Conform acestuia, fetele nu învață despre menstruație în 3 din 5 școli la nivel mondial în anul 2024. Fete care devin femei, care își pun această întrebare și care deseori nu primesc vreun răspuns ‒ cum arată o menstruație sănătoasă?

Răspunsul nu este identic pentru toată lumea. Fiecare femeie este unică și normal’ la menstruație are o definiție diferită pentru fiecare. Există totuși anumite caracteristici pe care le întâlnim la orice menstruație sănătoasă. Dacă experiența ta menstruală e diametral opusă, este important să recunoști diferențele și să-ți dai seama că ai o problemă. Un lucru asupra căruia, ca întotdeauna, Enroush dorește să crească nivelul de conștientizare, astfel încât să poți fi atentă la sănătatea ta intimă. Iată, așadar, cum îți transmite corpul că ai o menstruație sănătoasă:


1. Ai un ciclu regulat

Faptul că menstruația îți vine regulat poate fi un bun indicator al echilibrului hormonal. Asta înseamnă că ciclul tău are o durată aproximativ egală de la lună la lună.

Teoretic, durata aproximativă a unui ciclu menstrual este 28 de zile. Dar fiecare organism este diferit, așa că e la fel de normal să dureze oriunde între 21 și 35 de zile.

Nu este ieșit din comun nici ciclul menstrual neregulat. Doar pentru că menstruația nu îți vine la intervale regulate nu înseamnă neapărat că ai o problemă. Din contră, e normal ca fluctuațiile hormonale să-ți afecteze ciclul, mai ales dacă ești la pubertate, la perimenopauză, te confrunți cu perioade stresante sau intri în contact cu substanțe ce îți pot provoca dezechilibre hormonale ‒ cum sunt înălbitorii, parfumul sau alți compuși dăunători pentru pH-ul intim din produsele menstruale convenționale.

Enroush, îngrijire organică și sigură pentru menstruații sănătoase

Soluția, în astfel de situații, poate fi atât de banală precum înlocuirea produselor obișnuite cu o îngrijire menstruală 100% organică, cum este cea de la Enroush, care nu conține niciun fel de substanțe periculoase sau ingrediente ascunse.


Enroush este primul brand românesc de absorbante și tampoane din bumbac 100% organic cu pH neutru și hipoalergenice care îți oferă o îngrijire sănătoasă, non-toxică la menstruație. Simpla trecere la produse atât de sigure e un prim pas care te poate ajuta să scapi de disruptorii hormonali, inflamațiile pe care le cauzează, și să-ți reglezi ciclul menstrual.

2. Sângele menstrual are o culoare roșie, maro sau neagră

Culoarea sângelui menstrual este adesea motiv de panică și anxietate, cu toate că în multe situații nu ar trebui. Toate nuanțele de roșu, dar și maro sau negru, sunt normale.


Nuanțele de maro/negru sunt specifice primelor și ultimelor zile, când sângele se oxidează din cauză că este eliminat mai lent. Nuanțele de roșu aprins și vișiniu, cu sau fără cheaguri, sunt obișnuite în zilele cu flux abundent.

Culorile care de fapt nu sunt normale pentru sângele menstrual sunt portocaliu, gri sau verde. Acestea pot indica o infecție sau alte probleme în zona intimă, și necesită o vizită de urgență la medic.

3. Sângerezi doar în timpul menstruației

Un alt semn al menstruațiilor sănătoase este că nu ai sangerari intre menstruatii.


Din nou, simple sângerări ușoare sau spotting în afara menstruației nu înseamnă neapărat că există o problemă. Poate fi pur și simplu o secreție prin care vaginul tău se curăță, sau o reacție normală când începi un nou tratament cu anticoncepționale. Dacă sângerările sunt ușoare și se opresc rapid, probabil nu sunt un motiv de îngrijorare.

Însă trebuie să fii conștientă și de faptul că sângerările intermenstruale pot fi totodată simptome ale unei infecții pelvine, unor polipi uterini, sau chiar al unui început de cancer cervical – mai ales dacă sunt abundente, durează mult sau se întâmplă frecvent.


De aceea este important să mergi periodic la medicul ginecolog și să discuți despre orice sângerări neobișnuite.

4. Sindromul premenstrual (SPM) nu îți afectează drastic viața

Aproximativ 75% dintre femei s-au confruntat cel puțin o dată cu sindromul premenstrual. Așa că o știm cu toate ‒ durerile de cap, migrenele, poftele alimentare, crampele, stările emoționale nu sunt în general motive de îngrijorare dacă au o intensitate scăzută și îți permit să-ți desfășori activitățile zilnice.


Dar când durerile și stările de rău sunt severe, nu mai vorbim despre SPM, ci despre o tulburare dismorfică premenstruală (TDPM), iar aceasta nu este normală. Cu atât mai mult dacă te forțează să-ți întrerupi rutina zilnică și te țintuiește la pat.

Dacă ai simptome atât de puternice, poți încerca să faci schimbări în alimentație și în stilul de viață, împreună cu activități fizice ușoare precum plimbări sau yoga. Iar dacă nu observi ameliorări, consultă neapărat un medic. Pot exista multe cauze, de la boala inflamatorie pelvină la endometrioză și fibromi uterini, și pentru toate există tratamente care te pot ajuta.


Ai o menstruație sănătoasă?

Poți sta liniștită dacă ai sângerări menstruale regulate ce apar doar în timpul menstruației, au culoare roșie, maro sau neagră și nu te împiedică să mergi la job sau la școală. Dar nu este o regulă care se aplică la fel pentru toată lumea, și poți avea menstruații sănătoase chiar dacă sunt neregulate sau observi uneori sângerări intermenstruale.Important este să fii atentă la corpul tău și să vezi ce e normal pentru tine, căci doar așa îți vei da seama când intervin schimbări neobișnuite. Între timp, ce poți face este să-i oferi o îngrijire atentă corpului tău cu un stil de viață cât mai activ și sănătos, dar mai ales zonei tale intime pe toată durata ciclului menstrual. Folosește produse din ingrediente naturale, sigure, cum sunt cele de la Enroush, căci meriți o îngrijire ce îți pune sănătatea intimă pe primul loc!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial